Frigul din suflet tânjeşte soare,
Iar plictiseala-mi visează mirare…
E-o lume goală, trăind degeaba –
Doar nenorocul îşi face treaba.
Ni-i viaţa prea plină de răutate
Minciuna-i la rang de sinceritate
Iubirea-i o vorbă, acolo, şi ea –
Iluzie stearpă – de vreme rea.
Cu glas de şoaptă, plin de minciună,
Rostim o vorbă ce-i doar o glumă –
Proastă şi tristă, dar des o rostim:
„Iubesc” – dar ce-nsemnă, deloc nu ştim.
Sinceritatea-i o marfă proastă –
Ipocrizie e viaţa noastră.
Sincer să fie, nimeni nu poate,
Iar adevăru-i demult pe moarte.
Ni-s vieţile pline doar de iluzii –
Şi din speranţe creăm confuzii.
Care ni-i scopul, la urma-urmei?! –
Să fim asemeni cu restul turmei.
Nimeni nu vrea să-şi salte grumazul –
Lumii, puţin, să-i schimbe macazul.
Viaţa ne-o ducem după instincte –
Albul şi negrul nu-s prea distincte.
Doar cenuşiul, veşnic, tronează –
Drumul vieţii, ni-l tot veghează.
Despre dreptate, nu-i nici o veste…
Egalitatea-i doar o poveste –
Un basm frumos, dar mare minciună -
Fraternitatea-i o glumă bună,
Căci nesimţirea în toate aşează -
Sămânţa-i tare – balon de emfază…
…Frigul din suflet, tânjeşte soare,
Dar plictiseala adânc mă doare…
În lumea stearpă, trăiesc degeaba –
Doar nenorocul îşi face treaba…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu