DE CE SUNTEM BEZMETICI de Patricia Serbanescu

De ce suntem bezmetici, cătându-ne iubirea
Cu toţii ne aflăm aici sub acest soare,
Ea poate fi aproape sau chiar peste hotare
Tot răscolim neantul, în puncte cardinale…

Mă tot gândesc, cum oare, nu ne vedem de fel
Cât ducem astă viaţă mai rea, sau poate bună,
Chiar dac-avem, (doar unii) mereu acelaşi ţel
Cât poate fi de greu, să-ntindem… doar o mână?

Da, fericirea o savurăm, bucată cu bucată
Suntem piesa de puzzle, ce-şi caută doar locul,
Căci însăsi viaţa noastră, ne este fragmentată
Nicicând nu o să ştim, care ne-a fost norocul…

În toate formele ne căutăm, să întregim lucrarea
Un drum ce l-am parcurs în slalom, cu frustraţii,
Pe toţi ne-aşteaptă în destin însingurarea
Nicicând nu vom găsi soluţia, acestei ecuaţii…

Şi de-oi întinde mâna acum, cât încă scriu
Să simt iar adierea fără să am habar,
Mă rog la bunul Dumnezeu, să nu fie târziu!
Să gust încă odată dulceaţa, din nectar.

15.02.2013