Pământ încărunţit de iarnă,
îmbătrânind, tu înfloreşti
vitralii albe în fereşti,
când fluturi albi încep să cearnă,
darul tăriilor cereşti.
Un foc etern păstrezi în vintre
de seve dătător şi viaţă.
Paloarea ta e doar o ceaţă,
sau voal de chiciuri puse printre
lăstari şi pomi, spre dimineaţă.
Curând, din mantia omătată,
căpşoare albe vor cerşi
lumina, spre a înflori
pe pajiştea împovărată,
de verde-n tonuri viorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu