ÎMI LIPSESC BUZELE TALE… de Patricia Serbanesscu

Când vântu-alungă albicioşii nori
Şi-adie primăvara, cu valurite scuze,
Mireasma ţi-o adulmec, intrată e în pori
Căci gura ta suavă, îmi cat-a mele buze…

Pe buze am brodat, un nou poem al vieţii
Acolo-i ferecat, l-oi lua pe alt meleag,
De vei fi lângă mine, în faptul dimineţii
Te-oi săruta într-una, din pat, până la prag.

Sărută-mă când dorm, atunci numai oftez
Îmi tot închin iubirea şi-ncerc s-o ajustez,
O-nchid într-un inel, montaj cu filigran
Să mă mai ţină fericită, măcar, încă un an…

Şi printre buze, dorinţa vie ţi-o şoptsc
Când frământarea zilei, ne-aşează iar în pat,
În murmur îţi repet, să ştii… cât te iubesc!
Şi cât de fericită sunt, numai, pe înserat…

Ai universul limitat, numai cu mine
Găsindu-mă aici, pictez crâmpei de vers,
Sunt bucăţica ce-i desprinsă, chiar din tine
Lasă-mi te rog sărutul, cules va fi din mers.

Când te sărut, din trup parcă ţâşneşte foc
De sunt cu tine, răsăritul trece-n asfinţit,
Aş vrea să îţi transfer, cât pot de mult noroc
Să ne rămână doar un semn, că-am fi trăit…

Ţi-oi fi şi pâinea caldă, dar şi vinul
Fost-am îndemn şi poate chiar blestem,
Iubire-adevărată, va stinge tot veninul
Plati-voi pentru doi, pe ea, o să m-aştern.

Să-mi pui amprenta buzelor de maci
Să pot nota pe ea, numai o temă,
Sărutul meu, rămâne-n iarba ce o calci
Te va feri de orice… anatemă…

16.02.2013