DE-O VIAŢĂ TE CAUT… de Patricia Serbanescu

De-o viaţă te caut, omul meu cel bun
Unde te-oi ascunde, de nu te găsesc,
Gura mi te strigă, prin carul cu fan
Unde-oi fi iubite? numai prididesc…

Încă răscolesc, prin văzduh şi plai
Doru-mi este tern, şi-ncă mă codesc,
Cântul meu e bocet, aştept luna mai
Va trece un tren, şi-aş vrea, să-l opresc.

Când dorul m-atinge, tu nici nu vei şti
Bat la poarta caselor, clipa mă trezeşte,
Viaţa-ncet se scurge, te vreau, pentr-o zi
Prin măduva oaselor, doru-mi clocoteşte.

Visul tot îmi zboară, sufletul doar ştie
Trece-un ultim tren, voi pune macazul,
Caut insistent, tot plătind chirie
Căci speranţa mea, îmi tot arde gazul…

Cât e omul de voinic, e un fulg uşor şi mic
Toată lumea scotoceşte şi pe plac, tot nu găseşte
Pecetea, e pe destin, viaţa-ntreagă, este chin…
Iţi oferă doar venin, ameţit… cu-n pic de vin.

17.02.2013