Cu arșița din mine și doru-mi devorează,
Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul
Țin candela aprinsă și îngerii oftează.
Se frânge-n mine cerul și steaua se preface
Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,
M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe cruce
Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!
De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc pe-altare
Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,
Mă iartă că mă doare, îmi ninge-a disperare,
Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.
Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet
Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,
Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,
Un mâine niciodată, restanța unui crez.
În ceasuri de zăbavă un serafim veghează
Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,
În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,
Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.
Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai greu
Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,
Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu
Ne-au picurat neșansă și juguri în destine.
Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi
Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,
Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le spulberi
Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu