Călători printre iluzii de Boris Ioachim

Prietene, pânză de vise,
Nu încerca-n zadar să ţeşi…
Dintre dorinţe interzise
Încearcă, grabnic, ca să ieşi.

Căci sub faţade luminoase,
Ce par s-ascundă mari minuni
Şi gânduri-nalte, generoase –
Nu vei găsi decât minciuni.

Printre iluzii şi regrete
Trişti călători am fost mereu…
Să facem să nu se repete
Ce-ai greşit tu – ce-am greşit eu.

Te uită, e deja, pe-aproape,
O nouă toamnă – ceru-i plin
De funigei şi-albastre ape –
Prietene, hai, fii senin!

Nu suntem singurii, sub soare,
Ce-ncet şi sigur ne sfârşim…
Fii vesel, deci, şi ai răbdare –
Frumos, poate, îmbătrânim.

La poarta sufletelor surde
Nu încerca, din nou, să baţi
Ci lasă-ţi mintea ca să zburde
Doar către ochi senini, curaţi.

Şi apleacă-ţi, totuşi, fruntea-n taină
(Ştiu că divinul ţi-e străin!)
Şi, s-ar putea, o nouă haină
Să te-nfăşoare pe deplin.

Căci în iubire trecătoare
N-ai fost şi nu eşti împlinit…
Azi, când la tâmple porţi ninsoare –
Vag ţi-aminteşti c-ai fost iubit.

Prietene, tu ştii, poveţe -
Pe gâtul inimii nu-ţi bag…
Pe noi nu poate să ne-nveţe,
Nimeni din lume – cu arţag.

Dar călător printre iluzii
Ai obosit să fii – să fiu;
Sătui suntem de deziluzii –
Să mai visăm, e prea târziu…