În beția lor de apă
O nouă arcă ne-mplinită,
Când albatroșii adunau
În aripi răsfrânte de vânt
Cioburi de furtuni nebune,
Acolo, în larg de albastru,
Înflorind din ruga mea fierbinte
A tresăltat, învăluită-n glas de vânt și anotimp,
O stâncă.
Tot așteptând
Să piardă marea gustul sării
Am poposit sub roșu de corali,
Și prințul Timp veni ca să îmi ceară
În schimbul roții lui cu fir de aur,
Mănunchiul meu de gânduri despletite
Să-l dăruiesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu