Aş vrea o floare să-ţi peţesc
Iubito, dacă s-ar putea,
Eu scut spre lumi să-ţi fiu, aş vrea.
Când nori privirea îţi umbresc,
Aş vrea o floare să-ţi peţesc.
Apoi s-o pun să-ţi fie-aproape
Sărut pe mână şi pe pleoape.
Şi ca descânt să te feresc
De cei ce vraja-ţi risipesc.
Din ea vor răsări agale,
Puteri ce ţintuiesc pe cale,
Pe toţi acei ce clevetesc
Poveşti ce-n suflet te rănesc.
Apoi voi pune-al meu amor
Ca pavăză şi ajutor.
Şi-aş vrea iar floarea să-ţi peţesc
Când nori privirea îţi umbresc.
***
odrasle muguri
privirea lunecă-n tăcere
şi să-ndrăznesc parcă îmbie
să îţi răsfir ca adiere
cosiţa lungă arămie
să nu te temi când mâini pe coapse
ţi-oi aşeza întâi uşor
căci ele fi-vor doar sinapse
nestăvilitului meu dor
iar para buzei pârguieşte
piersici în sâni când îi dezmiardă
dulceaţa lor ademeneşte
şi pe oricine pot să piardă
ales îţi sunt iar tu aleasă
ca flăcări gemene în ruguri
mire ţi-oi fi iar tu mireasă
ce se vor odrăsli în muguri
***
hangiţa mea
un cofăieş de vin să-mi dai
hangiţa mea frumoasă
şi carne friptă să îmi tai
hangiţa mea frumoasă
ca pânea albă-i ia ta
hangiţă rumeioară
privind la ea voi ospăta
hangiţă rumeioară
şi-un lăutar când sunt sătul
hangiţă păr de foc
să-mi cânte pân'o fi destul
hangiţă păr de foc
iar după joc te-oi săruta
hangiţa mea focoasă
şi spre iatac ne vom purta
hangiţa mea focoasă
mi-oi stinge para până-n zori
hangiţă-ntre hangiţe
şi-oi adormi pe subţiori
hangiţă-ntre hangiţe
***
romanţa cobzarului
doar un cobzar mai poate să aline
cu linele-i acorduri de vioară
tristeţea care parcă mă doboară
şi râul meu de lacrimi şi suspine
doar un cobzar mai poate stinge-amarul
cu linele-i acorduri de vioară
atingerea de strune mă-nfioară
când cu obidă azi închin paharul
doar un cobzar mai poate limpezi
cu linele-i acorduri de vioară
o seară mohorâtă ce coboară
şi tulburarea strânsă zi de zi
doar un cobzar mai poate să re'nvie
cu linele-i acorduri de vioară
iubirea care sufletu-mi omoară
iar vinul să-l preschimbe-n apă vie
***
dă-mi ...
dă-mi gura ta ca semn că m-ai iertat
să-mi sorb din ea-mpăcarea de fugar
ce-a rătăcit cu gândul lui ştrengar
şi ca zălog că răul e uitat
dă-mi sânul tău ca leagăn pentru vise
cum marea îi adoarme pe năieri
în zori când îl desmierd cu mângâieri
aroma-i simt şi puful de caise
dă-mi mâna ta eu să te ţin de mână
oprelişte spre-o nouă rătăcire
consemn pentru necaz sau fericire
şi legământ că îmi vei fi stăpână
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu