am străbătut,
eram să zic, veșnic
tânăr visător de normalitate
mi se părea că merg pe aer
deasupra având tavan de vegetație
și pietre
era frumoasă, desprinsă parcă dintr-o friză
egipteană, știind discret să mă atingă,
să-mi șoptească vorbele de parcă
tot timpul mi s-ar fi spovedit, mă investea
de la început cu o încredere de sine
pe care n-o speram
voiam s-o sărut dar ceva de dincolo de ea
mă respingea ca pe o bilă
cantul mesei de biliard
reușeam să transform
în ultimul moment impulsul într-o glumă
de care ea râdea mai fericită
decât ar fi trebuit lăsându-mi impresia că
numai asta își dorește : s-o îmbrățișez
câte stări sucite am străbătut
totul a mers rău cu femeia aceea,
am reușit să mă ating de ea
cand nu mai era nevoie,
de unde aveam s-o știu,
am visat-o
apoi ani de zile mâhnit că am pierdut-o
plângea în mine un ochi adânc
ca o fântână
și stările au continuat
să se răsucească prin trăirile mele
ca niște spirale de mai multe culori
una în interiorul celeilalte
într-o cu totul altă zi apăru
o femeie cu șoldurile late și ochi umezi
de căpriță căreia i-a furat lupul iedul
pe care dacă aș
fi vazut-o cu câteva ore înainte de a o vedea nu
mi-aș fi închipuit că îmi voi dori să o ating măcar
și iată-mă luând-o în brațe și sărutând-o
și iubind-o cu zilele tot timpul
până mi se facea teamă
că mă voi scurge cu toate metafizicile lecturate
în ea
cât de mult trebuie să îmbătrânesc Doamne
până voi ajunge să trăiesc o stare normală
așa cum trăiesc oamenii normali
despre care am citit în cartea de bune maniere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu