Un cântec de iubire vreau să-ţi cînt
Cu glas ca un primăvăratic vânt,
Cânt cristalin, suav, nepământean –
Cântec de tine, cântec de alean:
Buzele tale calde-s un poem
Scris de un poet, nedezminţit boem...
Dulceaţa lor, iubito, când o sorb
Devin, la toate cele, surd şi orb.
Şi lumea mea – la tine o rezum...
Restul e haos, pulbere şi scrum;
Lipit de tine-o veşnicie-aş sta,
Iubito – cerul meu şi steaua mea.
În nopţi de insomnie mă frământ,
Cu gânduri negre, singur mă-nspăimânt:
Mă tem că dacă tu ai dispărea -
Nimic aş fi - căci tu eşti lumea mea.
Sărută-mă, cu gura ta de foc,
Sărută-mă, căci plin de nenoroc,
Prin lumea rece dorul mi-am purtat
An după an – până ce te-am aflat.
Buzele tale roşii-s un poem...
Sărută-mă, iubito, căci mă tem
Că plec, curând, către un alt meleag –
Sărută-mă cu dor şi cu arţag.
Cât cerul înstelat îl mai zăresc –
Iubeşte-mă adânc, căci te iubesc
Cu disperare, sete şi nesaţ –
Iubeşte-mă, iubire – dulce laţ
În care singur, nesilit, m-am prins
Şi nu mai vreau să scap, căci m-a învins
Sărutul tău – molatec şi-nfocat,
Căruia jertfă, pe deplin, m-am dat.
...Un cântec de iubire vreau să-ţi cânt,
Să ţi-l trimit pe-al primăverii vânt...
Iubito, gura ta e un poem –
Iar trupul tău mi-e doină şi blestem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu