De la picioare aplecat spre pleoape.
Străbat câmpii şi nu las să îmi scape
Cuibare moi ce-mi înteţesc arsura.
Dau de scânteia pulpelor aproape
Şi-mi prăvălesc dorinţele de-a dura
Spre mustul vieţii năucind făptura,
Ca din afund de patimi să se-adape.
La sâni trufaşi mi se opreşte lutul,
La sfârcul poftei ce s-a-nfipt în lan
Şi urc năvalnic, pârjolind ţinutul
Uitărilor ce s-au pierdut în van.
Când buzele îşi vor topi sărutul,
Cobor în tine spre un alt liman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu