Atât de-aproape te simt azi
încât am oprit timpul.
- Ce mi-ai adus ? l-am întrebat.
- Oglinda lumii ! Priveşte-o
şi spune-mi ce vezi în ea !
- Acolo sus, o răsfirare
de raze dintr-un apus roşu,
presărate peste un arc de frunte
senină ca zarea.
- Doar atât ?
- Nu doar !
Mai jos mă aspiră
două tăuri cu ape
ce-ascund mântuirea.
Şi arcuri sângerii,
mai apoi, ce adie tăceri.
Pe urmă, în vale,
văd urme de mângâieri
peste reliefuri de taină.
Şi multă, foarte multă
lumină şi bucurie ...
- Mă duc ! a zis timpul.
- Mai stai ! am ţipat,
dar plecase ...
... Surâd şăgalnic:
furasem icoana,
dar el ştia !
Şi mi-a şoptit peste umăr :
- Vrei să mai vin ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu