Vine-o vreme... de Cătălin Codru

Vine-o vreme când lumina... bate aşa, din întâmplare...
... şi lumina, doar lumina, e o flacără ce moare...
Vine-o vreme când din tine vrei să poţi.. să te trezeşti...
Şi-ţi doreşti să fii lumina... şi-ţi doreşti să vieţuieşti.

Vine vremea când strămoşii... te întreabă cine eşti?
Dacă ştii să spui... răspunde... nu-ncerca să-i amăgeşti...
Vine vremea când din tine... înfloresc lăstari... şi-atunci,
Ce-o să spui...” chiar la culcare”... ce poveşti le spui la prunci?

Vine ea, această vreme... să îţi termini aventura...
Şi-ai să ştii, ce-a fost cu tine?... ce e bârfa... ce-i natura?
Vine vremea peste mine... vine şi mă încolţeşte,
Ca o sfântă rădăcină viaţa mea... mă răscoleşte!

Vine vremea... ca o moarte... vine vremea peste noi...
Şi ne-ntreabă poate-n parte... poate doar pe amândoi...
Ce-am făcut cât ne-am trăit?... în această scurtă clipă?
Ne-am urât... ori ne-am iubit? Ori... din noi am fost risipă?

Vine vremea... ştie timpul, vine... nu ne iartă ea,
N-avem timp să-ntindem trupul... ştie vremea, vremea mea,
Unde mi-am pierdut răspunsul, unde-i demnitatea mea,
Vine vremea... şi mă-ntreabă... ce-am făcut în vremea mea?