Întuneric de toamna - de Augustin Septimiu Ion

Prin fereastra-ntredeschisă,
Toamna plouă frunze moarte,
Picurând la mine-n casă,
Toate visele desarte.

Vântul sufl-a pribegie,
Florile pălesc și mor,
Luna cade-n nostalgie
Împietrind mutul decor.

Printre tristele petele
Adunate pe podea,
Zac parcă impersonale...
Poza ta... inima mea...

Totu-i rece și se frange
De atatea zile grele...
Lumânarea-ncet se stinge,
Întunericul ma cere.

Am văzut un înger… de Nicoară Nicolae-Horia

Am văzut un înger,
Câtă bucurie!
Se uita la mine
Cu luare-aminte,

Ce vedea acolo
Nimenea nu ştie,
Doamne, dă-mi Vederea
Scrisă în cuvinte!

I-am simţit oftatul
Cel dintru cerime,
N-am să-i uit privirea,
Clară şi adâncă,

Am văzut un înger,
Se uita în tine
Şi de bună seamă
Se mai uită încă...

Închide-mă în toamna ta, iubite - de Irina Nedelciu

Închide-mă în toamna ta, iubite
Şi dă-mi parfumul tufelor, ca dar,
Îmbracă-mă în frunzele aurite
Şi culcă-mă în caldul tău altar.

Învaţă-mă să îmi aduc aminte
De jocul tandru şi înflăcărat,
Unde iubirea cântă fără minte
Iar sufletul se joacă avântat.

Păstrează-mă în toamna ta, iubite
Să-ţi pot cânta suav iubirea mea
Şi printre şoapte tandre, adormite
Să-ţi picur stălucirea de la stea.

Ca inima-ţi să scalde în lumină,
În zilele când cerul va boli,
Să fluieri fericit şi fără frică
Că a mea iubire se va prăbuşi.

Închide-mă în toamna ta, iubite
Şi fraga-mi dulce eu ţi-oi oferi
De-a pururea, să îţi aduci aminte
Că doar cu tine voi îmbătrâni.

Eu văd cuvinte… de Nicoară Nicolae-Horia

Nici tu nu m-ai crezut, ţi-aduci aminte
Când îţi scriam cu verbul ars de dor
Pe frumuseţea ta, eu văd cuvinte,
Cum vede ploaia fulgerul din nor!

Tu te-ascundeai atunci în ochii mei
Ca hohotul luminii într-o floare-
Suntem bătrâni de-acum şi tot mai vrei
Să-mi pui în gânduri câte-o Sărbătoare…

În miez de noapte mă trezeşti din Vis
Cu versul tău ce pururi se repetă
Şi dimineaţa, odihnit de scris
Mă plec spre-aceeaşi zilnică navetă…

Eu văd cuvinte şi-amirosul lor
Îmi umple-auzul tânăr dinspre tine
Când îţi şoptesc, cu ochii ninşi de Dor,
Ce anotimp e-acela care vine,

Ce Anotimp e-acela ce se duce
Şi noi în care ne rostim acum?
Eu văd cuvinte, frumuseţe dulce
Leagă-mă de tine şi de drum...

Constatare - de Emil Marian

Cînd muzele vin și-ncep să m-atace,
Mă ia cu leșin, însă și îmi place,
Șoapta lor divină gînduri îmi trezește,
Eu n-am nici o vină, tac precum un pește.
Și-n acest buluc ce face balans,
Deși-s singur cuc, eu încep un vals
De vorbe timide si încă neclare,
Le așez în rime, le pun în picioare.
Le caut un ritm, le dau ințeles,
Totu-i ca un film. Mi se-ntîmplă des
Ca să fiu atins de-armonii celeste,
Și-atunci mă las prins, iute, fără veste.
Nu stau să gîndesc, nu e glasul meu,
E CEL ce-L iubesc, este Dumnezeu!
Prin mine vorbește, glasul Lui ceresc,
Pe toți ne iubește-n versul îngeresc.
Nu-i al meu talentul de a scrie versuri,
E al Lui patentul, e din Universuri.
Io-s un scrib mărunt, mai neimportant,
Mîine-oi fi cărunt, pe-aici sunt flotant.
Sunt un mesager, o mică furnică,
Versul e din Cer, cînd și cînd îmi pică.

NU POTI AVEA HABAR - de Patricia Serbanescu

ce dor îmi e de tine
nu poţi avea habar!
de steaua ţi se stinge
lumina-i în zadar…
sunt puntea răsturnată
ce prinde malul tău,
cu braţul drept tomnatic
spre sufletu-ţi de zeu
avand sprijinul stâng,
înfipt în duhul meu…

lumina se-nfiripă
de îmi întorci privirea
cu-a timpului aripă
înăbuşind pornirea,
căci sufletu-ţi e liber
şi zborul te înalţă,
stingându-ţi paşii-n iarnă
te pregăteşti… de viaţă
e timpul veşniciei
în trupul nemuririi
conştiinţa o să-nvie
treziţi de legea firii

DE-ŢI NINGE PAŞII - de Patricia Serbanescu

De-ţi ninge paşii-n drumul meu
Să îmi presari cu flori cărarea…
M-oi strădui… mi te fac zeu
Că îţi aştept demult, chemarea.

Apoi în zborul către Acasă
Să prindem luna când e roată,
Să ne iubim printre miresme
Mai renascându-ne odată.

Căci viaţa-i pasăre celestă
Când sufletu-i împreunat,
Iubirea când se manifestă
Te-nalţi pe dom, transfigurat.

Te-nalţi pe boltă spre lumină
Când focul arde dezrobit,
Nicio durere nu-i străină
Vine şi pleacă-n asfinţit.

De-ţi ninge paşii orişicând
Grăbeşte-i să mă întâlneşti,
Îţi scriu acum, un ultim rând
De m-oi găsi, să mă iubeşti!

Dor in Toamna... de Lacrimioara Lacrima

Vantul alearga incolo si-ncoace
Frunzele cad, in jur pare pace,
Vazduhul plange cu picuri marunti
Iar eu spre cer privirea-mi arunc,
Norii se misca, parca se cearta,
Dorul de tine spre tine ma poarta
Un gand desteptat in minte se-ntinde
Si nici o vorba nu-l poate cuprinde.
Doar inimioara urmeaza iubirea
E vreme de vise ce-mi deschide gandirea
E toamna afara si frunze plutesc
In aer danseaza, pe jos se-odihnesc,
Crengute se-ndoaie, frigu-i stapan,
Boabe de struguri stau toti pe ciorchin
Multe fructe sunt in pomisori
E toamna bogata, oamenii au spor,
Sa le culeaga, sa le puna-n camara,
Tot ce s-a copt pe timpul de vara…
Gradinile sunt bogate-n legume
Atat de frumoase, le stii dupa nume,
Simt pe sub pleoape lacrima uda
Vrea ca sa iasa, pe-obraz sa se scurga
De vina-i ploaia, frunza cea vesteda?
Dar stiu iubirea nu mi-este umeda…
*
Vantul zboara iute, astampar nu are,
Doru-i vinovat de-a mea intristare
Trandafirii lasa parfum de iubire
Crizanteme albe n-au timp de uimire,
Bruma argintie precum o cununa
Se lasa pe ele, pe rand cate una
Asa precum dorul se-aseaza in suflet
Gonind de pe fata o urma de zambet
Tu ca ma iubesti, gandesti iar la mine,
In toamna maiastra sunt iaras’ cu tine
Soare se-ascunde undeva prin nori
Noi ne adoram, ne iubim cu dor in fior…
Pasarile toate in stol pleaca, pleaca,
A noastra iubire sta si nu ne-ntreaba
De ce sa-ntrebe daca e trainica
In orice vreme este romantica
O iubire-nfrigurata incalzita-n glas duios
Marea e involburata de valul cel furtunos
Tarmul il atinge iute, nimeni nu e la mal
Dragostea exista-n toamna, ne-acopera c-un voal,
Al fericirii ca noi suntem impreuna
De cu ziua pana-n seara, pan’ la rasarit de luna
Noaptea, raza de argint ne uneste-n vise dulci
Dorul meu tace, adoarme, il mangai, cu tine il culci…

SEMNAL ÎN RUGĂ - de Patricia Serbanescu

De când m-am trezit, semnalizez într-una, poate citeste cineva sms-ul. Că-i joacă sau morse, numai contează, mă preocupă trairea Aici, mai ales Acum...
De-o viaţă-mi ordonez gândurile şi acum, dintr-o dată, vreau să particip la reordonarea umană. Dar n-am ales criteriile de stivuire şi trec la vise, dorinţe deşarte într-o mare de spirite ce-şi aşteaptă rândul la refec.
Semnalele-s mai acute în noapte, pentru a fi auzite...ştii? noaptea nu-ţi trebuie auz, cum nu-ţi trebuie şi atunci când iubeşti...atunci eşti mut şi surd, orbecăind printr-o ceaţă densă care nu ştii ce-ţi poate aduce, făcând jocul hazardului. Acum aştept bruma, sau frigul azotat ce-mi îngheaţă oasele casante.

Poate doar prelungind clipele friguroase, m-oi trezi la refuz.

Dumnezeule de Pretutindeni, ajuta-mă să mă regăsesc, arată-mi calea dreaptă, fără ocolişuri, depărtează-mă de oamenii care-mi sunt potrivnici, fereşte-mă de iubirile mistuitoare, îndreaptă-mi gândurile spre semnalele luminoase ce vin de la Tine, ajută-mă să mă încred în forţa mea spirituală, pentru care-Ţi mulţumesc!
Mulţumesc pentru darul măreţ primit- VIAŢA- cu toate vicisitudinile ei, acest crâmpei de viaţă care-mi faciliteaza golirea olului, întru rafinarea conştiinţei, trezirea şi alinierea pentru un start final.
Dumnezeul Tuturor!
Primeşte-ne cu braţele încălzite, că venim grupaţi în oaste, să fim de-a dreapta Ta, apururi...

Despre toamnă - de Zavoianu Vali

Cu mâneci suflecate şi chipuri de cenuşă
Pe-ntinsele covoare ce vara le-a lăsat
Pictează norii astăzi ferestre mari şi-o uşă
Pe care intră toamna, cu mersu-i apăsat.

Când trece peste dealuri, copacii i se-nchină
Şi braţele lor lasă covor de frunze-n drum
Să nu îşi murdărească pantofii noi cu tină
Nestăvilita toamnă, cu ploile-i duium.

Solii de brumă rece vestesc de dimineaţă
Că toamna e regină peste pământul tot
Rugina se întinde, hapsână şi-ndrăzneaţă
Şi razele de soare sa ardă nu mai pot.

Miroase a cerneală şi până-n cer răsuna
Cum poartă vântul glasuri de ploi făra sfârşit
E-atâta toamna-n aer şi-n norii ce se-adună
Că mă-nfior. O toamnă! -ce repede-ai venit!