Ultimul de Veronica Simona Mereuta

paşii tăi n-au cum să greşească,îmi spun,
înmuiaţi în mare ani la rând
cititori desăvârşiţi de iluzii 
patima au învelit-o în primele lacrimi de struguri
niciunde nu e dorul mai sărat
soarele şi vântul nasc pistrui
iar mătasea nu e rugată de fluturi
nopţile o coc la foc mic,
nisip cu amintiri uitate de scoică

de-aş fi ultimul rătăcitor
spunând ceasului de seară
că soarele răsare şi apune din mare
m-ai crede că sunt doar un biet muritor?

Mărţişor de Elena Valeria Ciura

Visam cu sufletul o primăvară,
Să-nceapă printr-un dans de mărţişoare:
Rosul cu alb se împleteşte şnur-
Ca semn primit , de bun augur

(Privim în urmă cum Dochia-n zadar
Mai scutură cojoace demodate,
Şi toarce, toarce…
Iarna nu se mai întoarce!)
Se spune cum că pescăruşul căuta
Piatra perfectă, pe care o ducea
Iubitei pescăruşe, ca semn şi-ndemn
De viaţă-n doi-şi, amândoi,
Se aşezau, apoi, pe piept la noi!

Şi cifra opt are un rost:
Din lână rosie şi albă
Cu monezi si pietricele
Roşii, albe, rosii, albe
Şi, mai târzior, şi salbe,
Se ivea un mărţişor:
De pus în pom,
Îndemn la copt,
Sub forma cifrei opt!

Si pomii au un rol
Împodobiţi de mărţişor!
Trebuia să înflorească
Când doreau să-şi primenească
Ramul, cum o cere hramul!

Şnurul alb si roşu spune
Despre viaţă , înţelepciune-
Despre vremurile duse
Pe câmpiile întinse
Tracii din fluier cântau
Zeii glia ocroteau.
Alb cu roşu dăruiau...

(Astazi purtăm mărţişoare-
Daruri pentru doamne,domnişoare,
Semne de belşug şi încântare
Dar şi bijuterie
De la cine mi-e drag mie!)

Un martisor… de Lacramioara Lacrima

Tu sa-mi trimiti un martisor
Sa-l pun la pieptu-mi plin de dor
Cu rosu, alb, fir impletit,
Sa simt din nou ca-mi esti iubit
Sa fie o simpla inimioara
Ca dragostea sa mi-o-nfasoare
Curat simbol de primavara
Ce va incepe cu el…iara…
Pe cer, norii vor decupa
Raze de soare vor intra
Sa incalzeasca flori ce infloresc
In cant de pasari care ciripesc…
Tu sa-mi trimiti un martisor
Am sa-l asez frumos, incetisor,
Acolo unde-i este locul
Culoarea lui sa-mi tina-n veci norocul,
Ca intr-o zi te-am cunoscut pe tine
De atunci, un vis se construieste-n mine,
Contine gramul de iubire
Primind atata fericire…
Un martisor sa-mi daruiesti
De-un obicei de acas’ sa-mi amintesti
Ce are-n el o-mbratisare calda
Precum un ghiocel ce iese din zapada

Un martisor as vrea ca sa-mi trimiti
Semn ca am fost, suntem iubiti,
Tu, primavara mea cu maini de flori,
Si zambetul de fluturasi ce zbor,
Uite, asa natura in parfum invie,
Iarba e verde, proaspata-n campie,
Soaptele tale picura cu bucurie
Vantul rasfata copacei…adie…
Iarna se duce, alungata,
De stralucirea primaverii-ndata
O gingasie parca, de mine dorita,
Coboara-n suflet si ma simt iubita,
Cu un suras, astept un martisor,
Sa-mi mangaie iubirea lin, usor
Cadoul imbracat in sentimente
Doar dragostea nu e indiferenta,
Inima ta, prinsa in snur
La pieptul meu, cu drag s-o pun,
Un dar pentru inima ce-mi bate
Cel mai de pret in viata-mi toata,
Mici lacrimi se preling, nu dor,
O data cu primirea unui martisor,
Sunt vesele, lucesc,ca sunt perlute,
Din dragoste si dor nascute…

Credo de Elena Valeria Ciura

Cândva credeai că ai ajuns la mal,
Că niciun pârâiaş,oricât de limpede,
Oricât de-amăgitor ,ispită repede
Din drumul tău spre mine
Nu te-ar putea opri!Ei, bine!

Trecu doar iarna şi fiorii vechi
Prin simţuri se dezlănţuiră,
Iar căutări şi iar procleţi
Prieteni, la beţie şi falsă melodie
În alte nopţi cu lună şi dezmăţ,
Pe-acelaşi drum, dar...doar o parodie!

Ochi obosiţi,nu vezi că în tăcere
Se sting toate luminile din jur?
Tu tot mai crezi ,că prietena-ţi ,iertarea
Te tot aşteaptă,iar şi iar , să o conjuri?
Te amăgeşti ,crezând că depărtarea
Îţi va aduce virtuala dragoste şi marea?

Tu uiţi mereu că şi pădurea
De treci prin ea prea des se potopeşte
Când cauţi doar palmata dragoste
Tot ce-ai avut- se iroseşte,
Degeaba chemi tu umbrele,trecutele iubiri
Nu mai rămâi, iubite
Nici chiar în amintiri!

Din faguri de ceară de Renate Müller

Din faguri de ceară
îmi eliberez trecutul
îl întind şi-l scutur
peste mine-l flutur
steagul de odinioară

iar matca de albine
ce a hibernat în mine
a deschis larg aripile
şi-a atins amintirile
ce m-au legat de tine

Hai ! de Cătălin Codru

Hai otrăveşte-ţi apa...
Şi bea-o la culcare,
Umbră să-ţi facă groapa,
Din cap... până-n picioare!

Hai otrăveşte-ţi locul,
Trădare-ţi e cuvântul,
Tu ai să arzi că focul,
Te-a blestemat pământul!

Hai răspândeşte-ţi ţara,
Eşti pus să pustiieşti,
Ai să te scurgi ca ceara,
Când ai să vezi ce eşti!

Hai simte-te ca Iuda,
Cu-o mână de arginţi...
Te-ar blestema într-una,
Copii bunici şi sfinţi.

Hai joacă-te de-a legea,
Ca vântul făr` de ţară,
Să-ţi fie amintirea,
Un nume de ocară!

Hai simte-te stăpânul,
Care-şi permite tot,
Frânghia şi săpunul,
Te vor spăla de tot!

Hai vinde-ţi omenia...
Sau ce-a rămas din ea,
Dar lasă România,
Asta e ţara mea!

Gând de primăvară de Elena Valeria Ciura

Mărturisirile se-nşiră ca boabele de rouă
Pe firul cel fraged al florii din poiană,
Se simte dinspre munte miros de vreme nouă,
Culege prin pădure ghiocei, câte-o codană.

Doi frasini arcuri fac peste o scurtătură -
Unui hamac, de umbră şi de răcoare-i ţin ,
Doi tineri fredonează melancolic şi susură-
Magie le e gura, iar ochii-un cuvânt!

Deasupra zboară păsări, poate chiar o sută !
Un vânticel adie şi duce peste crâng
Al voioşiei zvon şi o chemare involută,
Ştiută doar de cântec, mărturisind un gând.

Cu părul nisipiu în vântul dinspre grind,
Păreau copiii firii, necercetate încă,
Secretele urcau spre cerul însorit-
Trimitea o rază, lustra, dar de nuntă!

Din iluzorii oameni de zăpadă ... de Ovidiu Oana-pârâu

Se termină o iarnă de romanţă

Sporind în mine vârste cuvenite,

Cu fulgii ninge-n suflet şi-o speranţă,

Că nu-s prea iute tâmplele albite.

Din iluzorii oameni de zăpadă

Clădit-am vreme lungă stări de suflet,

Atunci când ochii-nchişi cercau să vadă,

Că vii printre nămeţi cu linu-ţi umblet.

Dar stratul de omăt se subţiază

Sub razele de soare ce-l ciuntesc,

Desprinse din dezgheţ pe la amiază,

Topind şi visul meu cel nebunesc.

ZANA FLORILOR de Ion Ene Meteleu

Atat de mult iubea soarele,
incat Craiasa zapezilor
era topita dupa el.
Dar soarele o tot sageta 
cu razele-i focoase
pentru ca stia ca sub masca ei
se ascundea Zana florilor.
Si nemaiputand face fata
razelor tot mai fierbinti,
si-a lepadat mantia alba de pe ea,
si-a scuturat umerii si parul de nea
si asa de frumoasa era,
caci si soarele zambea.
Avea la urechi cercei,ghiocei
petale fragede erau pleoapele ei,
iar genele stamine fragile,
ca salciile plangatoare,
in doua lacuri cristaline;
nasucul ca un pistil pudrat cu polen
care era un fel de fond de ten.
Dar ochii,ochii ii erau gingasi,
doua viorele,doi toporasi,
si-un mijlocel,fin,subtirel,
ce mai,lujer, ca tras prin inel !
Pletele-i erau lungi,
ca niste raze de soare,
nici nu puteai sa ajungi,
sa mirosi din parul ei nicio floare.
De la mijloc in jos,precum Eva,
strai de frunze in care fierbe seva.
Picioarele,nu prea se vedeau de frunze,
dar avea niste incaltari confuze;
cica asa ar fi moda de sezon 
sa porti un pantof si-un soson,
dar ea avea-ntr-un picior papucul doamnei,
si-n celalalt,ciubotica cucului,
sa fie ferita de coltii babei.
Pe umar ii atarna traista ciobanului,
in care tinea laptele cucului,
si laptele cainelui,
dar mai avea...dar ce nu gasesti
in geanta unei femei frumoase:
talpa ursului,laba gastei si gura leului,
coada calului,
coada cocosului,
coada soricelului;
Si s-a tot lungit coada,
ca nu mai prididea
cui,cate,si ce flori sa dea.
Si i-a chemat de prin poieni
pe cei trei frati patati,
care au venit cu sangele voinicului,
si cu roua cerului,
pentru rodul pamantului,
ca sa mai rasara si gura morunului,
solovarvarita si stranutatoarea,
scrantitoarea si trepadatoarea,
parechernita si paduchernita,
vindecatoarea si falfaietoarea,
si alte vreo cateva mii,acolo,
care impresoara parfum si frumusete
prin gradini ,paduri,poiene,
plaiuri eminesciene,
prin lacuri unde cresc nuferi,
iubiri ce te fac sa suferi.
Si toate-s picate din cer,
pe ele bani nu se cer,
doar o mica reverenta,
nu asa, de complezenta,
pentru mandra primavara
ce ne viziteaza iara,
fa o mica plecaciune,
rupe-o floare,o minune,
pentru-o fata,o mireasa,
poti s-o rupi la intamplare,
ca daca n-ar fi frumoasa,
nu i s-ar mai zice floare.

LUNĂ PLINĂ Andrei Botosanu Slevoaca

Lin prin noapte-mi zboară gândul
Înspre plaiuri depărtate
Zămislind din el cuvântulCare-n taste-acum se bate

Astă-dată mai puţine
Că e noaptea liniştită
Dar nu pot, a mi le ţine
Prin dorinţa ce se-agită

Le las libere să-ţi spună
Poate le vei înţelege.
De pe bolta mândră luna
La un loc să ţi le lege

Când 'nainte ţi-or ajunge
Privindu-i sticlita rază
Să simţeşti vorba ce-ţi unge
Inima care-ţi vibrează

Către tine-mi umblă gândul
Când apăs tasta găsită
Străbătând cer şi pământul
Peste raza-i gălbenită

Parcă adunând cuvinte
Care dă să mi le spună
Eu doar le înşir 'nainte
Într-un tot ce se adună

Să încerc a-ţi spune ţie
Ce le-aştepţi acum să vină
Doruri vii prin poezie
Îmbătat de lună plină...

Poate numai ea-i de vină
Ori ca eu te-am îndrăgit
Şi tu eşti de doru-mi plină
Hai să-l facem împlinit!