Cânt de Costel Suditu

Lungi tăceri, prin rămurele
Strâmbe, negricioase, chele,
Se grăbesc şi se afundă
Ca o undă, ca o undă…

Ca un cer întors pe spate,
Lacul are mere coapte,
Luna tace şi suspină
În lumină, în lumină…

Ca o apă zburătoare
E pământul, lângă soare,
Contemplându-l cu nesaţiu
Doar din spaţiu, doar din spaţiu…

Şi, ca veşnic ipohondru
Este legănatul codru
De suspine, prins în cânturi
Doar de vânturi, doar de vânturi…

Căci privirea mea cuprinsă
Ca o stea într-o eclipsă,
Nu va fi cu strălucire
Decât, numai în iubire…
Decât numai în iubire!

VINO… de Ioana Burghel

Vino 
cu palmele încărcate de primăvară…

Cireşele de mai
au gustul trupului dezmierdat…

În buzunarul rochiei
cresc romaniţe…

Vântul aleargă
fluturând poalele pământului…

Vino!
Peste ,,Puntea Suspinelor,,
durerea se diluează
albastru…

Viaţa
îşi încrucişează braţele
în muguri noi…

Vino
cât încă mai pot să măsor
distanţele
cu privirea agăţată de respiraţia
stelelor…

Vino
haide
vino
până când nu devine roua
închisoare de fluturi…

Posibil contur de Veronica Simona Mereuta

să văd totul în roz premeditat
chiar dacă nu-i doar culoarea
misterul râvnit al deznodământului
să mă aşeze la locul meu
e un fel de-a spune despre viaţă
că,uneori ţi-ar place să te înşeli
tocmai de dragul unei culori
pe care n-ai amesteca-o cu celelalte
pentru că va avea mereu ceva din toate
cât să-ţi fie de-ajuns

oare ce ramă s-ar potrivi
dacă acum stau inaintea oglinzii
care mă vede aşa cum mă recunosc
împăcat sinonim cu fericit
cu gust desăvârşit prin bunăvoinţa
muşcăturii de măr
îmi pun căpătâi "iar" în loc de "rai"
uit ce m-a învăţat mama
iar tatăl meu s-a aşteptat să-i...fiu

nu mă degusta,totuşi,
dacă să mă înghiţi n-ai putea,
cu vinul e cu totul altceva!

22.01.2013
VeSMe

SPUI NU de Cătălin Codru

Îmi spui cuvinte care tac,
Şi mă acuzi că nu te plac,
Tu te-nţelegi, dar numai, tu...
Şi-mi spui mereu că eu zic nu.

De dragul florilor zâmbeşti,
Şi vrei s-asculţi, doar din poveşti...
Nici nu auzi, când eu spun tu...
Îmi spui ce vrei şi-apoi spui nu.

Apoi te pierzi în visul tău...
În care eu... sunt personajul rău,
Şi centru cuplului, eşti tu...
Răspund cum vrei, dar tu spui nu.

E cam târziu, să mă întorci,
Şi mult, prea mult, să mai încerci...
În ochii mei, eşti numai tu...
Mă doare, dar am să-ţi spun, nu.

Vise tăcute de Renate Müller

Lasă-mă să culeg
din umbra ta, minunile, 
pe care ochii tăi îi presar.

Lasă-mă să ascult sunetul
glasului tău, până obosită
mă culc, în sălciile cântătoare.

Lasă-mă să-ţi fiu aproape,
să visez vise tăcute,să le adun
în băncile de nisip ale râului.

Lasă-mă să fiu un copil,
ce se joacă la mal cu scoici,
ce-ascunde comori în ele…ca perle.

Verschwiegene Träume

Lass’ mich in deinem Schatten
die Wunder einsammeln
die du aus deinen Augen streust

Lass’ mich dem Klang
deiner Stimme lauschen bis müde
ich mich in singende Weiden lege

Lass’ mich dir nahe sein
verschwiegene Träume träumen
sie in Steintruhen der Sandbänke horten

Lass’ mich ein Kind sein
das an Ufern mit Muscheln spielt
das Schätze in ihnen versteckt wie Perlen

Un rob in libertate (amintiri) de Ovidiu Oana-pârâu

(când pe braţe)

Când

te purtam

pe braţe,

îmi păreai

un fulg.

Acum,

amintirile

mă apasă.

***

(amintiri cernute)

Am cernut

amintirile

şi am rămas

cu un pumn

de speranţă.

Cu celelalte

am pavat

drumul lung

spre uitare.

***

(răsăritul apus)

Alergai

spre mine

şi vedeam

răsăritul.

Acum,

oriunde

privesc,

văd doar

apusuri.

***

(zaţ uscat)

Zâmbetul

despărţirii

s-a schimbat

în zaţ

uscat

pe pereţii

inimii.

În el,

se putea

ghici

doar

trecutul.

***

(amintiri purificate)

O lacrimă

nu readuce

iubirea.

Doar

purifică

amintirile

pentru

a le face

mai vii.

MAI BĂTRÂNĂ DECÂT TIMPUL… de Ioana Burghel

Uneori
sunt mai bătrână decât Timpul…
Decât timpul acestaal meu
peste care domnesc ca o regină
cu oase de humă
fără tron sau palat
peste timpul acesta
furat
sub care îmi ascund toate
anotimpurile…

Mai bătrână
decât toate gândurile
pe care
Moartea le flutură la capătul grădinii…

Ce bătrână sunt
Doamne!
Mai bătrână decât
orice ,,Facere a Lumii,,…

Ce bătrână!…

everlasting love de Bogdan Dumbraveanu

ce este o femeie,
iată o întrebare pururi captivantă
nu știu decât ce vrea și asta foarte rar
mai ales după ce a vrut,
uneori nu-i pot adresa
cuvinte, doar îmbrățișări plătite de mine
prin pierderea fidelității față de cea pe
care trebuia să o îmbrațișez acum
o oră când eram cu gândul la un poem de
dragoste bineînțeles nescris

amuzant e că folosim aceleasi cuvinte
cu care ea spune întotdeauna altceva
eu vorbesc, spune unul glumeț și inteligent,
ca să o informez, ea ca să mă mângăie
pentru că sunt atât de naiv încât să informez
un centru de informații,
drăguțu de tine, cum îmi spui tu tot chestii
pe care le știam
ce este o femeie, iată o întrebare cu
care să-mi ocup toată existența
o dilemă până la urmă metafizică
tratată de obicei la capitolul
cum să ne folosim resursele sexuale

azi sunt draga mea aproape acelasi
cu cel de ieri , doar ceva
mai nedumerit și mai vesel
ne suntem întotdeauna mai aproape
când râdem împreună de aceleași
prostii, de aceleași maimuțăreli
nereușite care ne fac creatori de cultură

răsplătește-mă pentru fiecare glumă
cu prescurtarea aia de pe net
cică...lol

orgoliu de Bogdan Dumbraveanu

sunt, deși nu s-ar crede, 
mai mult decât suma aritmetică 
a greșelilor, nehotărârilor, 
inconsecvențelor
sau platitudinilor mele
cele care mi-au marcat trecerea
printre semeni

la fiecare răspântie m-am despărțit
de un bogdan dornic să apuce
pe drumul pe care eu l-am
lăsat deoparte

astfel o sumedenie de bogdani
trăiesc acum
experiențe paralele
trăgând după ei ponoasele
propriilor lor greșeli, nehotărâri
inconscvențe, platitudini

iar eu cel ce scrie acum acest
text antipoetic sunt în fiecare moment
o sinteză înnoită mereu de bogdani aflați
în exercițiul deplin al incompetențelor
lor existențiale

astfel violentând limbajul
matematicilor aș spune
că sunt un fel de sumă geometrică
neeuclidiană a
realităților și virtualităților
de nedorit pe care
mi le-am provocat eu și tot
cortegiul de bogdani
care îmi populează
viața și imaginația

și nu știu de ce cred că
spunând acestea
sunt înțeles mai bine
decât
dacă aș fi spus că sunt
media aritmetică
a inteligențelor, sclipirilor, genialităților
care m-au bântuit până acum

deși în ultimul caz aș fi
bineînțeles mai modest

ÎNCERC… de Patricia Serbanescu

Iubitul meu, să-ţi stăpâneşti doar frica
Trimit misiva, doar cu-n singur scop,
Să ştii că sunt pe drum şi am ales cotiga
De melc sunt paşii… şi-i cam bat pe loc…

Poate m-ajungi dacă-ţi măreşti compasul
Să numai socoteşti că timpul e-n risipă,
Aş vrea să ocolesc acum… impasul
Să nu te pierd… Aici… totul e frică.

Tangajul şi furtuna, pleacă si vin în karmă
Căci toţi pornim cu stângul şi nimeni nu aude,
Nu le mai stăpânim, cu greu se mai destramă
Focul ori se-nteţeşte, ori… arde-n paie ude.

Iar ritmu-ncetineşte, făr’a fi permanent
Când sentimentul fuge, pierzându-şi din activ
Din răsputeri dorim, cerând… imperativ
Give me your soul, give me your hands!...

Îmi vii în gând şi-mi încreţeşti oglinda minţii
Căci mai mereu, aş vrea ceva să-ţi spun
‘Geaba adulmeci şi-ncerci să-ţi ascuţi dinţii
Găsindu-te-n silabe, mai vreau să te compun…

Şi uneori pe umăr, îţi vine spiriduşul
Să te trezească din profunda-ţi reverie,
Roagă-l…te lase, să-nghiţi tot gălbenuşul
Numai aşa-ţi revii, când eşti… în agonie.

Să ştergi definitiv, griul de pe revers
N-ai să gândeşti decât… doar pozitiv,
La rându-mi, îmi rezerv un pasos dobles
L-oi exersa… numai sperând… iterativ…

Tot ce-i pierdut se-nchide în durere
Voi lua din nou busola să calculez zenitul,
Am şi uitat trecutul, numai văd nicio urmă
Încerc să-ţi fiu şi zorii, apoi… şi asfinţitul…

21.01.2013