Ochi 45 de Costel Suditu

Eşti, precum aluniţa pe chip:
Definitiv.
Ca mirosul de vin în bobul de strugure.
Te mai smulg unii, din timp…
Alţii te uzurpă colectiv.
Eu, îmi fac în tine, fagure
Piatră unsă de apele vremii!
Portativ unor şlagăre,
Rost pentru viermii
Iubitori ai dulcelui cărnii…
Şi iarăşi cuprind întrebarea
Albă, tăioasă, ca sarea:
De sunt, pentru ce-s?...
Adesea, plângând neuitarea,
Şi dorul de tine, prea des.

Ninge ca-n poveşti de Elena Valeria Ciura

Cum mai ninge! De ce ninge,
De ce nor vântul se-atinge?
Oare-l scutură prea tare,
Crede că bate covoare?

Lebăda şi-a-nstrăinat
Straiul ce-l purta pe lac?

Ori gânsacul supărat
Că vişine a mâncat-
Tare rău s-a îmbătat
Şi femeile din sat
Jumulit , dezpintenat,
Pe movilă l-au lăsat?

Ninge, ninge, ce mai ninge!
De bucurie, râul plânge.
Soarele se odihneşte
Şi aşteaptă primăvara
S-aurească toată ţara.

Iarna, el şi-arată dinţii
Şi sclipeşte-aşa ,-ntr-o doară
Că i-e dor de-o vară-vară
Şi de plaja cea întinsă
Ce de Moşul este ninsă....

Soare, nu te supăra
Fără tine, cum nu ştim!!!
Viaţa n-ar mai exista,
Dar acuma ne este bine-
Că ninge şi...fără tine !

Dor de Cornelia Stamati

Visez ca sunt inca acasa

Si ma trezesc cu ochii uzi, fierbinti!

Zadarnic strig ca nu imi pasa

Cand lacrimi mari se-ncolacesc cuminti...

Acea casuta veche,batraneasca

Si gardul prafuit de langa drum...

Acolo a-ncetat demult sa creasca

Iubirea...eu unde ma-torc acum?

Ma astepta maicuta blanda-n poarta

Si tata cu un zam bet larg si bun!

Dar azi maicuta mea demult e moarta

Iar tata plange c-am uitat sa-l sun...

Credeam ca oriunde poate fi acasa,

Ca pot uita zapezile si muntii si fiinta!...

Cu pumnii stransi faceam o alta casa...

Dar am ucis iubirea si credinta!

DESPRE LINIȘTE de Stefan Oana Valentin

Frigul sporovăie a gheață
La o șuetă printre streșini
Condamnând decisiv frunze
La moarte prin nemișcare.

Soarele mimează lumină
Dezbrăcat pușcă de raze.
Pesemne au fugit de-acasă
În țările gălăgios de calde.

Surd, sticlește hidos timpul
Din curgeri intacte, de apă
Și tăcerea bâlbâie tremurat
Grimasă, de buze alb-vinete.

Marea s-a încuiat chircită
Între pereți reci de furtună
Nu mai vrea să atingă țărm
De liniște, fierbinte-n nisip.

Păsările au murit între aripi
Căutând în picaj pământul
Iar vântul a astupat la gură
Pădurea, să nu mai troznească.

03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

de n-ar fi ea de Leonid Iacob

Din floarea lumii

a-nflorit iubirea,

parfum care dezmiardă

al vieţii suflet plin,

e ambra ce-o gustară

cândva-n Olymp toţi zeii

şi are-n ea lumina

venită din Divin.

De n-ar fi ea, pământul

s-ar tot roti aiurea,

şi stelele sărace

ar fi-n sclipirea lor,

ne-a dat-o spre păstrare

Măritul, Creatorul,

s-o ducem pretutindeni

s-o răsădim în dor.

Primeşte-o cu sfială

în casa ta frumoasă,

şi-i pune spre odihnă

o perină de vis,

lumina e luci-va

în bezna cea mai groasă

şi ea-ţi va duce paşii

spre-al vieţii paradis.

RETROGENEZĂ de Stefan Oana Valentin

Ce ascunde, oare,
Negrul dintre stele
Alte lumi abstracte
Cu făpturi rebele?

Oare este lava caldă
O lume-n miniatură
Ori de mină floarea albă
Lumea fără de măsură?

Viața-i vis ori visul viață
Noi aici ne ispășim
Vreo amarnică pedeapsă
Vis e viața sau leșin?

Universul e atomul
Ori atomul univers
Cugetând și eu ca omul
Cu al meu prea simplu vers?

03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

PE ARIPI DE ÎNGER-Ines Vanda Popa

În lacrimi de vânt m-am ascuns de-ntristare 
Și-n colțuri de cer m-am retras pe un sloi
Mai ninge mărunt în iubirea ce doare 
Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.

Mai fulguie-n inimi, mai freamăt-un dor
Adie a ploaie, o frunză mai cântă,
Trestia vieții se-ndoaie ușor,
Gându-mi dansează și stă iar la pândă.

Perla iubirii s-a ascuns într-o clipă
Și zace-abătută-n scoici de cristale
Pescărușii mă-ntreabă ce-i cu-atâta risipă,
De raze stinghere prin lacrimi de jale.

Îngerul nopții din liră imi cântă
Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,
Îmi șoptește din moara de vânt a lui taină
Luceferi de-argint scriu cu slove corale.

A venit să-mi cuvânte din sfere înalte
Despre lumi nevăzute, miracole-n cer,
Despre suflete veșnic îndrăgostite
Ce caută-n luceferi iubiri din eter.

Ochii lui de-un albastru pur ca zenitul
Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,
Mă cuprind nostalgii ghemuite-n crepuscul
Și schițez cu sfială surâsu-n priviri.

Sunt ca un nadir rătăcit între astre
Luna clipește zâmbind efemer
Mistuită de dor zbor pe aripi albastre
Citesc rânduri scrise cu penițe de cer.

Mă cuprinde un înger cu iubire divină
Și-o baladă sublimă-mi cântă duios
Constelațiile toate mă poartă de mână,
Ducând al meu vis într-un dans grațios.

Pe aripa lui îngerească mă-nălță
În voci armonioase se-aud fericiri,
Eu visez despre noi și-n talaz de speranță,
Plutesc printre stele in cânt de viori.

Tăcerea înnobilează cuvântul de Ovidiu Oana-pârâu

Răsplata trudei mele-i demnitatea

Pe care-o port, ca pavăză şi armă,

În bătălii cu cei ce vor s-adoarmă

Credinţa-n adevăr, cu răutatea.

Cuvântul a născut din glie, pâine.

Cuvântul spune simplu cine eşti,

Cu el bunicii rostuiesc poveşti,

Şi este arca lumii către mâine.

E folosit, adesea ca sudalmă,

Și-mpovărează sufletul când lacrimi,

Arăzdând obrajii ofiliţi de patimi,

Nu pot schimba în mângâieri, o palmă.

Pentru oricine-i dar dumnezeiesc.

E preţios când naşte mângâiere,

Sau aur pur, când, devenit tăcere,

Înnobilează chipul omenesc.

CE FERICITĂ SUNT… de Ioana Burghel

Fericită sunt în singurătatea mea…

Ninge dincolo de pleoapeacolo unde
nicio umbră nu întinează
lumina…

Îmi învălui tăcerile
cu verdele-căprui
al ochilor…

Nimic nu mă doare
în nesfârşirea zăpezii…

Nu mai simt nici rana
lăsată de cerbi
nu aud nici fâlfâirea
corbilor orbi…

În valea aceasta
dintre Viaţă şi Moarte
Singurătate
doar pasul tău
mă străbate…

Ce fericită sunt în singurătatea mea
şi totuşi
cât de departe…

VIZIUNE de Elena Iuliana Constantinescu

Clopote sparte,
Aramă pe chipuri,
Un soare sălbaticMâncat de nisipuri!…
Unghii în flăcări
Înfipte în piatră,
Zăpadă de sânge
Și guri care latră!…
Nebună, cu ochi-nghețați,
Aprinde, de ceară un rug
Din tălpile casei cu vuiet prelung…
Zadarnic, uscatele stele se rup.