Și ninge, și fulgii dansează.
E cerul ud
Și stelele se clatină
De teamă și de frig,
Privind în jos cu-nfiorare.
E tristă, una într-un colț,
Și geme mut, sub toga neagră-a nopții,
Și-n fiecare noapte se sfărâmă
În hău adânc alunecând,
Cu hohot stins, amar.
Renaște iar în dimineață,
Sub candide clopote spațiale,
Clipind abia văzut, privind
Trecuta logodnă nopții cu luna.
Și ninge, și fulgii dansează,
Și ea se gândeşte, visează.
marți, 1 ianuarie 2013
şi tu, dragul meu emm de Dorina Neculce
împăcată cu moartea asta
care
şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu tine
ascunsă
între cer şi pământ
departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stai cu pleoapele crăpate
într-o amorţire perfectă
cred
că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai poţi umbla
prin adevăr
şuierând
cu mâinile la spate
nu mai poţi aresta
copii
în inima ta
au prins crustă
şi de la atâta dragoste nedeclarată
au început să ţi se dezlege limbile
despicate
tot-fremătând
închizi Înălţarea
în podul de gânduri-
nu mai putem să ne stingem
doamne
nu mai putem să ne închinăm
tandreţilor mucegăite
(fiecare lângă fiecare)
.............................. ..............
şi Tu, dragul meu emm,
potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare
hidoasă-în pieptul oglindă.
care
şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu tine
ascunsă
între cer şi pământ
departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stai cu pleoapele crăpate
într-o amorţire perfectă
cred
că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai poţi umbla
prin adevăr
şuierând
cu mâinile la spate
nu mai poţi aresta
copii
în inima ta
au prins crustă
şi de la atâta dragoste nedeclarată
au început să ţi se dezlege limbile
despicate
tot-fremătând
închizi Înălţarea
în podul de gânduri-
nu mai putem să ne stingem
doamne
nu mai putem să ne închinăm
tandreţilor mucegăite
(fiecare lângă fiecare)
..............................
şi Tu, dragul meu emm,
potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare
hidoasă-în pieptul oglindă.
JERTFA VERDE de Stefan Oana Valentin
Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun
Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă
Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum
De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.
Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost
Chiar de sunt încărcați de atâta lumină
Bărbierim ultimul deal toporind fără rost
Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.
Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă
Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă
După, rămâne cenușa prea caldă și spumă
De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.
Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin
Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri
Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin
Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.
Brazii, trecută poveste
Ei plâng de sărbătoare
Mult prea târziu!
26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă
Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum
De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.
Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost
Chiar de sunt încărcați de atâta lumină
Bărbierim ultimul deal toporind fără rost
Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.
Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă
Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă
După, rămâne cenușa prea caldă și spumă
De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.
Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin
Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri
Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin
Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.
Brazii, trecută poveste
Ei plâng de sărbătoare
Mult prea târziu!
26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
… pur și simplu, lacrimi de Ovidiu Oana-pârâu
Nechează herghelii de nori
Îi ține vântul în buiestru
Neînșeuați, fără căpăstru,
Catran pe neporniții zori.
Copite scapără lumină,
Fulger-amnar de deznădejde.
Amarnic pogorât pe mejde,
Ciopor de tunete se-alină.
În urma lor pământul zace
Mustind sordid sub văl de clisă;
La fel, povestea mea nescrisă,
Așteaptă colbul s-o îmbrace.
Năvala-n gând dezleagă patimi,
De doruri, doruri despicate
Și măști de picuri reci udate,
Nu-s stropi, ci pur și simplu lacrimi.
Niște versuri alandala… de Emil Marian
Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează:
Iubita mea imaginară,
Te am mereu în amintire,
Dintr-un alt timp și-o altă țară,
Nebun după a ta iubire.
Un cer de plumb, bacovian,
Se lasă peste omenire,
Și ploua-așa, diluvian,
Peste eterna mea iubire.
Un vînt leneș cu tristețe,
În prag îmi dădu binețe,
Și-mi aduse-a tale șoapte,
De cînd te-am visat azi noapte.
Tu frumoasă între flori,
Cînd te-aud mă iau fiori
Și cînd simt al tău parfum,
Mă pierd tot precum un fum.
Of, Doamne, m-am indrăgostit,
Privește-mă, sunt un pîrlit,
Dar ceea ce nu este bine,
Este că nu mai știu de cine...
Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează.
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează:
Iubita mea imaginară,
Te am mereu în amintire,
Dintr-un alt timp și-o altă țară,
Nebun după a ta iubire.
Un cer de plumb, bacovian,
Se lasă peste omenire,
Și ploua-așa, diluvian,
Peste eterna mea iubire.
Un vînt leneș cu tristețe,
În prag îmi dădu binețe,
Și-mi aduse-a tale șoapte,
De cînd te-am visat azi noapte.
Tu frumoasă între flori,
Cînd te-aud mă iau fiori
Și cînd simt al tău parfum,
Mă pierd tot precum un fum.
Of, Doamne, m-am indrăgostit,
Privește-mă, sunt un pîrlit,
Dar ceea ce nu este bine,
Este că nu mai știu de cine...
Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează.
Pe tocuri de Costel Suditu
Am ajuns devreme-n gară, căutând să prind îndemnul.
Că în frigul zilei tremur, nu îmi mai era povară.
Ca un sloi, mi se strecoară, inima-mi sunând ca lemnul,
Ocărând pisicii, semnul, că-mi trecu prin faţă, iară.
Şi îmi freamătă pe buze, pripăşind în pielea goală,
Ca o literă pe coală, un suspin cules din frunze,
Fiindcă ochi-ţi, călăuze, îi şi simt cum mă-nfioară,
Pentru că întâia oară, duse-s vocile confuze.
Stau şi-ascult cum bate ceasul, mult prea repede secunda
Peste ora mea, fecunda, moale-mpodobindu-ţi glasul,
Ca să nu mai poată pasul, peste zarea mea, rotunda,
Să îşi mai aşeze truda, să mai încropescă valsul.
Fiindcă ei doi, ochii tăi, mi-au reclădit speranţa,
Şi din luciul ca faianţa, ca o marmură-n văpăi,
Se născură-n mine căi, luminându-mi-se faţa.
Ce frumoasă, cotoroanţa, se făcu în ochii mei!
Fiind ca jarul pentru focuri, şi ea, a mocnit ascuns,
Până în clipa ce-a pătruns, luminându-mă ca-n jocuri
De mici stele, pe alocuri sub un cer de noapte uns…
Torci, iubire, torci pe fus, împlinirea mea pe tocuri.
Că în frigul zilei tremur, nu îmi mai era povară.
Ca un sloi, mi se strecoară, inima-mi sunând ca lemnul,
Ocărând pisicii, semnul, că-mi trecu prin faţă, iară.
Şi îmi freamătă pe buze, pripăşind în pielea goală,
Ca o literă pe coală, un suspin cules din frunze,
Fiindcă ochi-ţi, călăuze, îi şi simt cum mă-nfioară,
Pentru că întâia oară, duse-s vocile confuze.
Stau şi-ascult cum bate ceasul, mult prea repede secunda
Peste ora mea, fecunda, moale-mpodobindu-ţi glasul,
Ca să nu mai poată pasul, peste zarea mea, rotunda,
Să îşi mai aşeze truda, să mai încropescă valsul.
Fiindcă ei doi, ochii tăi, mi-au reclădit speranţa,
Şi din luciul ca faianţa, ca o marmură-n văpăi,
Se născură-n mine căi, luminându-mi-se faţa.
Ce frumoasă, cotoroanţa, se făcu în ochii mei!
Fiind ca jarul pentru focuri, şi ea, a mocnit ascuns,
Până în clipa ce-a pătruns, luminându-mă ca-n jocuri
De mici stele, pe alocuri sub un cer de noapte uns…
Torci, iubire, torci pe fus, împlinirea mea pe tocuri.
ÎNGHEAŢĂ-MĂ, IARNĂ... de Ioana Burghel
Îngheaţă-mă, Iarnă,
Îngheaţă-mă pe veci,
Fă-mi inima zăpadă,Ascunde-o-n racle reci.
Din ochii mei să cearnă
ninsori, să umple golul,
Iar tu, s-acoperi, Iarnă,
Cu voalu-ţi alb, nămolul.
Când urletul de lupi
Al nopţii trup despică,
Să fiu omăt albastru,
Să nu-mi mai fie frică.
Să nu mai simt durerea
acestei lumi deşarte,
Suflând în pieptul meu,
Ca propria mea, moarte…
Îngheaţă-mă pe veci,
Fă-mi inima zăpadă,Ascunde-o-n racle reci.
Din ochii mei să cearnă
ninsori, să umple golul,
Iar tu, s-acoperi, Iarnă,
Cu voalu-ţi alb, nămolul.
Când urletul de lupi
Al nopţii trup despică,
Să fiu omăt albastru,
Să nu-mi mai fie frică.
Să nu mai simt durerea
acestei lumi deşarte,
Suflând în pieptul meu,
Ca propria mea, moarte…
luni, 31 decembrie 2012
N-am vrut ca în brad să te semăn de Ovidiu Oana-pârâu
N-am vrut ca în brad să te semăn
Aşa cum promis-am demult,
Prefer roşu-n suflet să-ngemăn
Cu mult zvăpaiatu-mi tumult.
Decoruri şi globuri albastre
Ţesut-am în brad de Crăciun,
Ca cerul s-aducă din astre,
Speranţa spre visu-mi nebun.
În mine-s artere beteală,
Iar globul e inima plină
De doruri dar şi îndoială,
Că Moşul uita-va să vină.
Dar în dimineaţa divină,
Găsit-am cadoul ascuns,
E roşul din tine-n lumină,
Spre mine ca dar nepătruns.
În ochi îmi pătrunde senină
Lucirea-ţi din stele de sus,
Se-aşează cuminte-n retină
Şi-n suflet cu Domnul Iisus.
mistică de Dorina Neculce
fricile mele se trezesc
pătrund în camera goală
pieptănându-mi pletele
se ascund şi
stau până în zori
cu degetele ascuțite
pe fereastră gata gata să îmi muște
din suflet fluturi/păianjeni zboară liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…
fricile mele se adapă din cupa nebuniei
ortăvindu-mi florile de iasomie
o să mă destram
o să mă destram îmi zic iau
securea și îmi retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…
pătrund în camera goală
pieptănându-mi pletele
se ascund şi
stau până în zori
cu degetele ascuțite
pe fereastră gata gata să îmi muște
din suflet fluturi/păianjeni zboară liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…
fricile mele se adapă din cupa nebuniei
ortăvindu-mi florile de iasomie
o să mă destram
o să mă destram îmi zic iau
securea și îmi retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…
ore-mprăştiate de Renate Müller
tăcere –
strigăt de dor amuţit
păşeşte prin mine
peste timpuri
în gol
ecouri cu aripi
întinse
se-avântă în zări
spre cuibul
în care se naşte
lumina
strigăt de dor amuţit
păşeşte prin mine
peste timpuri
în gol
ecouri cu aripi
întinse
se-avântă în zări
spre cuibul
în care se naşte
lumina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)