PAŞII TĂI… de Ioana Burghel

Paşii tăi
în albul zăpezii nu-i mai disting
corbi fantomatici
desenează cercuri din loc în loc
unui infinit gri…

Ninge cu fluturi de gheaţă
peste inimi plăpânde…

Mâini reci
mai reci decât Moartea
modelează drumuri spre nicăieri…

Învelită-i zarea în alb-fumuriu
cu arbori dezbrăcaţi de soartă…

Chipul tău
e
astăzi
doar aşa
o altă durere
peste care corbi fantastici desenează
tăcere…

IOANA BURGHEL

Înflorire de Costel Suditu

Te-am gustat, cu sărutul meu prim,
Şi am simţit cum îţi intru răspuns întrebărilor.
Ţi-am auzit blestemul unui logaritm
Trufaş iubirii, căutărilor.

Te-am pipăit, cu privirea mea întâia,
Şi am simţit amarul necunoaşterii curgând,
Asemeni râului de lavă, şi tăria
Atâtor vise-n care lumea ta-i plângând.

Căci, te-am rostit căldurilor tribale
Şi m-a-ngrozit cum focul poate face,
Să dai atâtea vieţi, petalelor carnale,
De sub această, rece şi dură carapace.

AMINTIRI… de Patricia Serbanescu

Când noaptea lin coboară dintre stele
Aş vrea s-avem palmele-mpreunate,
Ne-om dărui totemului, dospind de miere
Şi ne vom înălţa, c-o ultimă putere
Să ne transforme în nisip şi nestemate.

Mereu îmi amintesc… a fost ca ieri
Scriam sub cerul serii ultima melopee
În care preschimbam, castanii-n palmieri
Mă strecuram… şi-aveam chipul de zee,
Pârâu-l adânceam, formând marea Egee…

Dar vremea, pierde fraţii mei din turmă
Pământul îi adună când le soseşte soarta
Şi se transformă totul, în humă şi ţărână…
Atunci, doresc să mă topesc fără de urmă
Amestecată cu nisipul din Elada…

Mă trage iar iubirea spre hăţiş
Minciuna este totul, iar piesa, e pe scenă
Haotic este timpul, când ţii ochii închişi
Te porţi, ca şi drogatul ce-şi caută o venă
Atunci când se strecoară în colţuri, pe furiş.

Iubirea iar mă cheamă, de vină e magnetul,
Voi strânge în sertare clipe ce sunt casate
Să-mi coloreze-n verde sau cenuşiu portretul,
Că au trecut prin mine, fiind… chiar venerate
Mi-au fost doar poleite şi-acum, zac oxidate…

Priveşte-mă mirat şi vino mai aproape !
Sunt aurul cel brut, revendicat de zei
Alintă-mă cu verdele, ce se piteşte-n pleoape
Nu verdele din iarbă, doar cel din ochii tăi!...

28.12.2012

STEAUA MEA de Elena Iuliana Constantinescu

Și ninge, și fulgii dansează.
E cerul ud
Și stelele se clatină
De teamă și de frig,
Privind în jos cu-nfiorare.

E tristă, una într-un colț,
Și geme mut, sub toga neagră-a nopții,
Și-n fiecare noapte se sfărâmă
În hău adânc alunecând,
Cu hohot stins, amar.

Renaște iar în dimineață,
Sub candide clopote spațiale,
Clipind abia văzut, privind
Trecuta logodnă nopții cu luna.
Și ninge, și fulgii dansează,
Și ea se gândeşte, visează.

şi tu, dragul meu emm de Dorina Neculce

împăcată cu moartea asta
care
şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu tine
ascunsă
între cer şi pământ
departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stai cu pleoapele crăpate
într-o amorţire perfectă
cred
că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai poţi umbla
prin adevăr
şuierând
cu mâinile la spate
nu mai poţi aresta
copii
în inima ta
au prins crustă
şi de la atâta dragoste nedeclarată
au început să ţi se dezlege limbile
despicate
tot-fremătând
închizi Înălţarea
în podul de gânduri-
nu mai putem să ne stingem
doamne
nu mai putem să ne închinăm
tandreţilor mucegăite
(fiecare lângă fiecare)
............................................
şi Tu, dragul meu emm,
potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare
hidoasă-în pieptul oglindă.

JERTFA VERDE de Stefan Oana Valentin

Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun
Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă
Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum
De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.

Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost
Chiar de sunt încărcați de atâta lumină
Bărbierim ultimul deal toporind fără rost
Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.

Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă
Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă
După, rămâne cenușa prea caldă și spumă
De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.

Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin
Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri
Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin
Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.

Brazii, trecută poveste
Ei plâng de sărbătoare
Mult prea târziu!

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

… pur și simplu, lacrimi de Ovidiu Oana-pârâu

Nechează herghelii de nori

Îi ține vântul în buiestru

Neînșeuați, fără căpăstru,

Catran pe neporniții zori.

Copite scapără lumină,

Fulger-amnar de deznădejde.

Amarnic pogorât pe mejde,

Ciopor de tunete se-alină.

În urma lor pământul zace

Mustind sordid sub văl de clisă;

La fel, povestea mea nescrisă,

Așteaptă colbul s-o îmbrace.

Năvala-n gând dezleagă patimi,

De doruri, doruri despicate

Și măști de picuri reci udate,

Nu-s stropi, ci pur și simplu lacrimi.

Niște versuri alandala… de Emil Marian

Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează:

Iubita mea imaginară,
Te am mereu în amintire,
Dintr-un alt timp și-o altă țară,
Nebun după a ta iubire.

Un cer de plumb, bacovian,
Se lasă peste omenire,
Și ploua-așa, diluvian,
Peste eterna mea iubire.

Un vînt leneș cu tristețe,
În prag îmi dădu binețe,
Și-mi aduse-a tale șoapte,
De cînd te-am visat azi noapte.

Tu frumoasă între flori,
Cînd te-aud mă iau fiori
Și cînd simt al tău parfum,
Mă pierd tot precum un fum.

Of, Doamne, m-am indrăgostit,
Privește-mă, sunt un pîrlit,
Dar ceea ce nu este bine,
Este că nu mai știu de cine...

Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează.

Pe tocuri de Costel Suditu

Am ajuns devreme-n gară, căutând să prind îndemnul.
Că în frigul zilei tremur, nu îmi mai era povară.
Ca un sloi, mi se strecoară, inima-mi sunând ca lemnul,
Ocărând pisicii, semnul, că-mi trecu prin faţă, iară.

Şi îmi freamătă pe buze, pripăşind în pielea goală,
Ca o literă pe coală, un suspin cules din frunze,
Fiindcă ochi-ţi, călăuze, îi şi simt cum mă-nfioară,
Pentru că întâia oară, duse-s vocile confuze.

Stau şi-ascult cum bate ceasul, mult prea repede secunda
Peste ora mea, fecunda, moale-mpodobindu-ţi glasul,
Ca să nu mai poată pasul, peste zarea mea, rotunda,
Să îşi mai aşeze truda, să mai încropescă valsul.

Fiindcă ei doi, ochii tăi, mi-au reclădit speranţa,
Şi din luciul ca faianţa, ca o marmură-n văpăi,
Se născură-n mine căi, luminându-mi-se faţa.
Ce frumoasă, cotoroanţa, se făcu în ochii mei!

Fiind ca jarul pentru focuri, şi ea, a mocnit ascuns,
Până în clipa ce-a pătruns, luminându-mă ca-n jocuri
De mici stele, pe alocuri sub un cer de noapte uns…
Torci, iubire, torci pe fus, împlinirea mea pe tocuri.

ÎNGHEAŢĂ-MĂ, IARNĂ... de Ioana Burghel

Îngheaţă-mă, Iarnă,
Îngheaţă-mă pe veci,
Fă-mi inima zăpadă,Ascunde-o-n racle reci.

Din ochii mei să cearnă
ninsori, să umple golul,
Iar tu, s-acoperi, Iarnă,
Cu voalu-ţi alb, nămolul.

Când urletul de lupi
Al nopţii trup despică,
Să fiu omăt albastru,
Să nu-mi mai fie frică.

Să nu mai simt durerea
acestei lumi deşarte,
Suflând în pieptul meu,
Ca propria mea, moarte…