Vals de Valentin Boeru

S - a-ntunecat azi mai devreme.
Şi parcă-i mai răcoare-afară.
Ne-ndepărtăm încet de vară

Şi ne gândim mai mult la lemne.
…
Aş face focul dar mai stau,
La iarnă de unde-o să iau?…
Gândea bătrâna tremurând
Şi-aprinse un foc, acolo-n gând.

A pironit în geam privirea
Şi a-nceput să hoinărească,
C-o forţă nouă, tinerească.
I-a dat căldură amintirea…

…Era frumos, era înalt,
Cu mustăcioară şi galant…
A invitat-o la un vals
Şi s-au pierdut în vechiul dans.

E cald, lumină şi-şi vorbesc,
Din ochi îşi spun că se iubesc,
Rămân în loc şi iar pornesc
Şi se rotesc, şi se rotesc…

Frumos decor e umbra lor
Şi schimbătore cum e pasul.
Din beznă parc-aude glasul,
Ecou al stinsului amor.

E noapte, frig, dar nu contează.
În mintea ei nebun dansează.
Râzând, de viaţă fabulează.
E rătăcită în trecut… Visează!
…
S-a luminat demult afară.
Dansează raze în fereastră.
Cum, n-ai aflat !? Bătrâna noastră,
S-a stins privind pe geam, aseară…

Răspândite-n noi... de Cătălin Codru

Scutură copacii... frunzele de-alamă,
Răzvrătită vara-mi pare c-a plecat,

Neputând să-ndure, poate altă dramă,
Poate doar căldura... i s-a terminat.

De-o lumină crudă măcinat e cerul,
Păsările joacă, vânturi pe pământ.
A-nflorit castanul, şi-a pierdut, stingherul,
În ciorchini de ceară, vechiul său vestmânt.

Plânge dimineaţa respirări de ceaţă,
În pădurea veche ţipă câte-un cerb,
Poleită stână, doarme în albeaţă...
Răsărită-i bruma... vinurile fierb.

Cald e-acum în sobă, tu miroşi a foc,
Şi îmi tulburi vrerea, pentru încă-o iarnă,
Care mă răstoarnă... să mă-ntind pe loc.
Lângă tine doamnă, s-auzim cum toarnă.

Ritmuri bat în streşini ploi neobosite,
Scurgă-n şanţ de drumuri nesfârşit şuvoi,
Mi-am uitat menirea, gânduri amorţite,
Se ridică-n cete... aşa-i... şi la voi?

Vagabond de Bogdan Dumbraveanu

mă adoptă ziua nouă
ca pe un vagabond
fără timp

în oglindă

ierburile divers colorate,
nisipurile,argilele
ce mi-au sorbit paşii

prietenii puţini şi vechi
ai vorbelor, ai cramelor

cărţile pe care le-am scris
sub semnătura altora
de când mă ştiu

chipul meu, doar contur

îmi pun întrebări
ce nu cer răspuns

te văd alungată din tine
de teama de nu greşi rostul
prezentului ghemuit între
paranteze prea colţuroase

vreau să-ţi fiu leac, cu palmele,
gleznelor, tălpilor-
o clipă certitudinea
pe care poţi merge

până să mă adopte
iar ziua nouă
ca pe un vagabond fără timp

Valsul zăpezii de Elena Iuliana Comstantinescu

Azi, iubirea e-mbrăcată în mireasă;
E toată-n alb că iarna-i p

e-ncepute
Iar printr-o sită nevăzută, deasă
Zăpada e cernută peste munte;

Pe silueta-naltă a iubirii
Coboară voalu-i sclipitor și trena
Cu unduirea gândurilor firii
Ce mi-au adus întotdeauna bezna;

Pe-ntinsul alb covor, fără de seamăn
În depărtare, două siluete,
Ca niște umbre înalte și cochete
Dansează elegant pe stratul reavăn.

Parcă își fac semne!
Dansul lor mă încântă;
Îmi spun că sunt doi oameni ce din vreme
Valsează pentru seara lor de nuntă
Și-i las spre fericire să mă-ndemne.

Deşertăciuni de Boris Ioachim

Ţi-aş scrie dulci cuvinte de iubire -
Dar toamna mă îneacă cu-al ei fum
Şi, obsedant, prin ceaţă-mi dă de ştire

Că-i stins, de acum, al dragostei parfum.

În căzi de lemn, fierb musturi aromate –
Aşa fierbea în mine al tău gust
Şi inima-mi zvâcnea-n fierberi turbate
Dar, azi, oţet e al iubirii must.

Cu câtă uşurinţă, când dorinţa
Ne fierbe-n piept, rostim un „te iubesc”!
Şi ne e atât de clară-atunci credinţa
Că ne iubim etern, dumnezeiesc.

Cu dulci şoptiri, ne spunem jurăminte –
Şi chiar le credem şi proorocim...
Iar printre sărutări rostim cuvinte:
Cum că, pentru vecie, ne iubim.

Însă prea scurtă e vecia noastră –
Mai scurtă decât chiar un anotimp...
Căci, repede, din zarea cea albastră
Vine al despărţirii vânăt timp.

Şi atunci uităm şoptiri şi jurăminte
Şi sărutări şi dor şi veşnicii...
Ne despărţim cu acre, reci cuvinte –
Şi râdem sec de vechi proorocii.

...Ţi-aş spune dragi cuvinte de iubire –
Dar toamnele mă-neacă cu al-lor fum
Şi, obsedant, prin pâcle-mi dau de ştire
Că-i stins, demult, al dragostei parfum...

Magicianul de Camelia Armati

Cu mâini abile învârte cercurile albe,
Le împletește, ori mi le face salbe.
Cercei mi-atârnă la urechi- ca lacrimi,

O mare-ntreagă plină e cu patimi!

Și fiecare strop se frânge în lumină:
Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,
Se-atrag, se contopesc în vina fără vină
Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...

E el, Magicianul, apare fără veste,
În palmele-i deschise mereu cu o poveste
Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,
Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...

O dată-i soare, scos de-o rază ca de o ureche
Și vine ca prinos iubirii de pereche...
Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,
Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.

Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine
Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,
Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,
E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.

Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,
Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,
Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,
Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...

Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,
Magicianul meu din seară atât de mult iubit!
Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,
Iar Soarele cu alba Lună danseaza mână-n mână...

Zăpada aurie și ochii smaraldini,
În vara cenușie e gerul cel hain...
Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,
Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar

Al luminatei ierni de gheață și de vis
Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!
Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,
Iar mâna-ți să alunece pe mine în cascade...

Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,
Magicianul meu, mă leapădă de fire...
Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,
Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...

Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe
Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,
Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,
Și vara neagră, și iarna ta împărătească...

Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,
Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă
Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,
Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!

Camelia Armati

Un pupic,doar sunt bunic! de Elena valeria Ciura

În vis petrecem ca în copilărie
Şi ne trezim cu zâmbete dulcii...

Cum mai trec anii, alţii sunt copii
Şi urmărim a lor eutrofie.

Ne transformăm în miei ori cai,
Ori suntem ce vor ei să fim în joacă,

Ne amintim, nu fără nostalgii-
Şi-am vrea să fim...mai tinerei-oleacă!

Să îi ferim de tot ce n-am putut
Pe-ai lor părinţi, când erau mici..

Nepotul ştie cât de mult este iubit....
,,Hei, buni, trebuie să plec şi vreau pupici!,,

14 oct.2012

Legământ de Veronica Simona Mereuta

inutilă nevoie de punct
dorinţă de a repeta amintiri
ameridianul pierdut de trecut

caut încă izvorul
cu o crenguţă în mâna tremurând
şi rătăcesc iar drumul
bătătorit e câmpul
uscate palme odihnesc şoapte
văpaie

14.10.2012
Vero

Iar cîntă muzică-n Olimp! de Emil Marian

Mă-ntreb de-i vis sau plăsmuire,
Totul îmi pare de necrezut,
Alerg să prind a ta iubire,
Alerg să prind alt început.

Pînă la tine trec multe poduri,
Iar simt arterele cum se-mpletesc,
Că sîngele-mi curge cu noduri,
Că tremur tot și te iubesc!

Sufletul cîntă, glas de tenor,
Vocea-i timidă și pierită,
Mă-mbrățișează al tău dor,
Mă-mbrățișează a mea iubită!

Și depărtarea se scurtează,
Se pierde spațiul, dispare timp,
Iar sufletele-acum dansează,
Iar cîntă muzică-n Olimp!

Post restant de Veronica Simona Mereuta

aşezământ ori semn de întrebare
rămas fără punct
uşă lovită de vânt

dinspre trecut legământ neterminat

14.10.2012
Vero