Depresie X - de Boris Ioachim

Nu vreau să port relicve în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul lumii frig…
Sunt resemnat că viaţa, adânc, mi-e scrijelită
De crunte deziluzii…Tristeţea nu mi-o strig.


Când se prelinge ploaia, pe geamuri şi în gânduri
Şi-o umezeală rece îmi joacă-n ochii stinşi –
Ce au ars, plini de speranţe, în mult prea multe rânduri
Şi au ţintit, spre azururi, ca doi cărbuni aprinşi,

Privesc cum zboară norii, ce prevestesc zăpadă,
-Răceala lor greoaie o simt cum intră-n piept –
Şi-n linişte îngheţată, troiene-aştept să cadă,
Ca sub albeaţa iernii - nimicul să-l aştept.

Nu-i frică, nu-s regrete – trecutul e trecut –
Prezentul nu-mi aduce nădejde, nicidecum,
De viitor nu-mi pasă de-o fi frumos ori slut –
Căci, viitorul lumii, incert e – orişicum.

…Nu vreau să port regrete în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul vieţii frig…
Sunt resemnat că soarta îmi e pecetluită –
Regrete n-am, nici teamă – tristeţile nu-mi strig…

Ultima corabie - de Leonid Iacob

Trec prin mine
cântece albe născute
din cristalele
ce s-adună pe tâmple.
In portul deschis
al sufletului plecat în iarnă
nici o corabie
nu-şi mai flutură pânzele
E totul o simfonie de alb
în care doar
vântul tristeţii mai vine.
În portul alb
dintre anotimpuri
am rămas eu,
o oază ciuntită de dor.
Astăzi am trimis spre tine
ultima corabie de vis
şi iubire.

E târziu,
cântecele au murit
în ecoul
de dincolo de mările lumii
şi anotimpurile
se-amestecă nebun
în undele viselor mele.
Şi tot te-aştept
să revii în portul cald
al sufletului,
acolo,
unde o după amiază de mai
arunca peste noi
culorile curcubeului
Astăzi trimit spre tine
ultima corabie de vis
şi iubire.

CREANGĂ ION, nu mai esti tu de bonton! - de Elena Valeria Ciura

Bădie dragă! De-ai trăi, tu, azi
Şi-ai sta ascuns printre cireşi
Ce mai poveşti ai auzi
N-ai apuca să te cruceşti

Punguţa cu doi bani, ieduţul cel deştept-
De-ai şti cât eşti de desuet!
Nu se mai poartă hărnicia,
Şi nici înţelepciunea din poveste
La modă e necinstea şi prostia...

Cu Mario ori piraţi.,
Motani mai agresivi
Dar de soareci păcăliţi-
Pe Net e greu de concurat!
Aşa că, tu,.bădie
Căzuşi ca demodat!

Să furi cireşe...!
Ce păcat mai savârşea băiatul Nică!
Ai scrie, oare, o poveste despre
Unul mai mic, ce bea alcool
Direct din sticlă
Şi încă se făleşte?

La scăldat! Mai are haz
Cănd ei schimbă jacuzi cu piscina
Ori marea cu oceanul piscina cu vitrina
De unde-şi iau haine Versace
Sau avionul spre necunoscută destinaţie?

O,Nică,dragul nostru Nică,
Azi nimeni nu mai tremură de frică
Cei mici au numai drepturi
De-l atingi pe unul cu nuiaua
Sare Protecţia pe taţi si le-a luat luleaua
Şi alte drepturi de părinţi...
Aşa trăim noi, astăzi,Nică,
Într-o ţară cu smintiţi!

TOAMNĂ NOSTALGICĂ - de POPA INES VANDA

Toamna lăcrimează bruma peste frunze 
Ca vrăjit dansează-n foșnet abătut,
Dorului lunatic îi aduc acuze,
Că se cuibărește-n gândul surd și mut.

Frunze risipite vin în avalanșe
Și adorm pe tâmpla zorilor târzii,
Mă colindă noaptea-n zdrențe de mătase
Nu te-aștept nici astăzi,știu că n-ai să vii.

Ard un vreasc din tine, ce-mi încinge focul,
Sub castani nostalgici cerul îl invoc,
Trece ea și toamna, ia și nenorocul
Merg să vând și dorul într-un iarmaroc.

Vând o amintire,vise și fantasme,
Inima-i bogată ,cumpără nu vrei?
Am pe buze struguri și în gene basme,
Iar rapsozii toamnei cântă pe alei.

Astăzi este gratis orice vei alege,
Dau pentru un zâmbet umbrele himerei,
Dăruiesc iubire , reverii pribege,
Umple-ți buzunarul,hai de ce nu vrei?

Port veșmânt de frunze galben aurite,
Sufletul mi-e rugul unde toate-mi sunt,
Am rămas cu doruri, ceasuri osândite,
Toamne cu iluzii și cu păr cărunt.

orașul acesta - de Nuța Istrate Gangan

ne înghite nemestecaţi
apoi ne scuipă fără remuşcări
de pe Brooklin Bridge

sunt doar un cetăţean planetar
între toate naţiile lumii
adunate pe o singură bancă
în metrou
ascult cuvântul biblic predicat cu ardoare
de o preoteasă neagră
şi privesc zâmbind înspre genunchii indecenţi desfăcuţi
ai fetei care a coborât la 14 street

cu un singur gest ne-ar putea îngropa sub beton
şi ne-ar aşeza lângă cerşetorii aliniaţi simetric
lângă un zid (clandestin) al plângerii

(do not step on me, please)

oraşul acesta conjugă verbul a coexista
în inimile oamenilor lui
şi pe zidurile
mâzgălite artistic în graffiti

nebunie frumuseţe splendoare
toate la superlativ
cotidian oglindit în uriaşe baloane de săpun
şi în ferestrele albastre
în care cerul îşi odihneşte o clipă nesfârşirea

street artists
nelipsitul saxofonist din colţ
Gioconde zâmbind sub peneluri amatoare

hi hello hola bonjur 挨拶 बधाई приветствие powitanie

bună ziua

(undeva
în Central Park
un copil
sare şotronul)

Fericit... - de Nicoară Nicolae-Horia

Fericit e cel care se spune
Şi nu e singur dincolo de uşi,
Am auzit oftând în Rugăciune
Ochii tăi din lacrimă supuşi.

Era fierbinte zarea şi deplină,
Cuvintelor cum le rosteai din Duh
Şi versurile mele se-nlumină-
Tu roagă-te cu mine în văzduh,

Tu roagă-te cu mine din oriunde,
Glasul tău e fără de păcat,
În poemul, cel nescris, m-ascunde
Şi lasă-mă acolo împăcat...

între deznădejdi - de Belean Maria

duci amfore cu maci pentru altarul Maei
pentru ingeri fără de faptă
bobul de neghină albastru

printre zambile și toporași
ține sub aripi
mâinile noastre unite-n vina alergării celeste

dezmierdând vorbele mamei
las printre degete să se prelingă
atingeri prefăcute-n rubine

așteptarea nu mai are pași
iubite
doar o privire să-mi trimiți
și îți voi întinde o crenguță de măr
aburind hotărârea

mii de scântei vor fi ușa unui schit
care ne va sfinți sentimentele

șuierul mâinilor pune peste ochi
gradenuri de vise
acum
aici

SINGURI PE CALE… de Patricia Serbanescu

Nicicând nu-mi vindec inima
Ce simte boala din iubire,
Prea mare este pacostea
Cu greu opreşti, a ei pornire.

Căci fug şi-apoi revin din drum
Să număr paşii ce-am greşit
Şi totul se transformă-n fum,
Clipa iubirii… s-a topit…

Mă-ntorc, regret şi lăcrimez
O iau târziu de la-nceput,
Cu paşi mărunţi, iară oftez
Parte din viaţă… a trecut.

În mine vântul se iţeşte
Nu văd lumina, nici pe soare
Când inima îmi rugineşte,
Pe răni, se-aşează iară sare…

Apoi, uit totul îngropat
Sub poze răvăşite-n scrin,
Nicio iubire n-am salvat
Dintr-o durere, cu mult chin…

Alte iubiri, pe… postamente
Te duc în ultim asfinţit,
Rămânem cu experimente…
Pe rând, topite-ntr-un sfârşit.

Zile-nşirate, se-ntind pe-o aţă
Sunt amintiri în infinit,
Dovezi că am trecut prin viaţă
Singuri pe cale, cum am venit…

toamnă - de Bogdan Dumbraveanu

nu-i râs
să nu se facă lacrimă
din om rămâne
doar o poză intr-un album trist

cum zâmbetele
oamenilor care au fost
crezând o clipă
că vor fi întotdeauna

nu voi putea mângăia
toţi suferinzii
nici pe mine nu mă pot
păzi de propriile-mi temeri

azi am umblat
o vreme prin marea atingând
ţărmul, cu ochii căutând
locul unde ai stat ieri

unde te-am îmbrăţişat
o clipă să locuiască şi-n mine
luna pe care o ţineai
captivă în priviri

să mă adie doar o clipă
singurătatea mândră
în care s-au născut
primele versuri

am simţit picurând,
târziu,în mare,
argintul

Pragul casei... de Nicoară Nicolae-Horia

Sfios trec pragul casei tale, Ioane,
Cât veșnicia grâului de înalt,
Covoare moi de iarbă, nu persane
Mă îmbie dintr-un rai în celălalt.

Dă-mi voie dar să îmi descalț afară
Adidașii sfârșitului de veac,
Aici la tine amiroase-a vară
Și-a doină amiroase, fără leac.

Trage oblonul, scoate vinul vechi,
Doar el să fie singura otravă
Și sângele ne bubuie-n urechi
Acum când clipa e atât de gravă,

Acum când ceasul e atât de slut
Și viața e un semn de întrebare,
Să bem din rana cănilor de lut,
Să bem total până la vindecare...

Sfios trec pragul casei tale, Ioane,
Cât veșnicia pâinii de înalt,
Covoare moi de iarbă, nu persane
Mă îmbie fremătând curat și cald...