Nicicând nu-mi vindec inima
Ce simte boala din iubire,
Prea mare este pacostea
Cu greu opreşti, a ei pornire.
Căci fug şi-apoi revin din drum
Să număr paşii ce-am greşit
Şi totul se transformă-n fum,
Clipa iubirii… s-a topit…
Mă-ntorc, regret şi lăcrimez
O iau târziu de la-nceput,
Cu paşi mărunţi, iară oftez
Parte din viaţă… a trecut.
În mine vântul se iţeşte
Nu văd lumina, nici pe soare
Când inima îmi rugineşte,
Pe răni, se-aşează iară sare…
Apoi, uit totul îngropat
Sub poze răvăşite-n scrin,
Nicio iubire n-am salvat
Dintr-o durere, cu mult chin…
Alte iubiri, pe… postamente
Te duc în ultim asfinţit,
Rămânem cu experimente…
Pe rând, topite-ntr-un sfârşit.
Zile-nşirate, se-ntind pe-o aţă
Sunt amintiri în infinit,
Dovezi că am trecut prin viaţă
Singuri pe cale, cum am venit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu