NU POTI AVEA HABAR - de Patricia Serbanescu

ce dor îmi e de tine
nu poţi avea habar!
de steaua ţi se stinge
lumina-i în zadar…
sunt puntea răsturnată
ce prinde malul tău,
cu braţul drept tomnatic
spre sufletu-ţi de zeu
avand sprijinul stâng,
înfipt în duhul meu…

lumina se-nfiripă
de îmi întorci privirea
cu-a timpului aripă
înăbuşind pornirea,
căci sufletu-ţi e liber
şi zborul te înalţă,
stingându-ţi paşii-n iarnă
te pregăteşti… de viaţă
e timpul veşniciei
în trupul nemuririi
conştiinţa o să-nvie
treziţi de legea firii

DE-ŢI NINGE PAŞII - de Patricia Serbanescu

De-ţi ninge paşii-n drumul meu
Să îmi presari cu flori cărarea…
M-oi strădui… mi te fac zeu
Că îţi aştept demult, chemarea.

Apoi în zborul către Acasă
Să prindem luna când e roată,
Să ne iubim printre miresme
Mai renascându-ne odată.

Căci viaţa-i pasăre celestă
Când sufletu-i împreunat,
Iubirea când se manifestă
Te-nalţi pe dom, transfigurat.

Te-nalţi pe boltă spre lumină
Când focul arde dezrobit,
Nicio durere nu-i străină
Vine şi pleacă-n asfinţit.

De-ţi ninge paşii orişicând
Grăbeşte-i să mă întâlneşti,
Îţi scriu acum, un ultim rând
De m-oi găsi, să mă iubeşti!

Dor in Toamna... de Lacrimioara Lacrima

Vantul alearga incolo si-ncoace
Frunzele cad, in jur pare pace,
Vazduhul plange cu picuri marunti
Iar eu spre cer privirea-mi arunc,
Norii se misca, parca se cearta,
Dorul de tine spre tine ma poarta
Un gand desteptat in minte se-ntinde
Si nici o vorba nu-l poate cuprinde.
Doar inimioara urmeaza iubirea
E vreme de vise ce-mi deschide gandirea
E toamna afara si frunze plutesc
In aer danseaza, pe jos se-odihnesc,
Crengute se-ndoaie, frigu-i stapan,
Boabe de struguri stau toti pe ciorchin
Multe fructe sunt in pomisori
E toamna bogata, oamenii au spor,
Sa le culeaga, sa le puna-n camara,
Tot ce s-a copt pe timpul de vara…
Gradinile sunt bogate-n legume
Atat de frumoase, le stii dupa nume,
Simt pe sub pleoape lacrima uda
Vrea ca sa iasa, pe-obraz sa se scurga
De vina-i ploaia, frunza cea vesteda?
Dar stiu iubirea nu mi-este umeda…
*
Vantul zboara iute, astampar nu are,
Doru-i vinovat de-a mea intristare
Trandafirii lasa parfum de iubire
Crizanteme albe n-au timp de uimire,
Bruma argintie precum o cununa
Se lasa pe ele, pe rand cate una
Asa precum dorul se-aseaza in suflet
Gonind de pe fata o urma de zambet
Tu ca ma iubesti, gandesti iar la mine,
In toamna maiastra sunt iaras’ cu tine
Soare se-ascunde undeva prin nori
Noi ne adoram, ne iubim cu dor in fior…
Pasarile toate in stol pleaca, pleaca,
A noastra iubire sta si nu ne-ntreaba
De ce sa-ntrebe daca e trainica
In orice vreme este romantica
O iubire-nfrigurata incalzita-n glas duios
Marea e involburata de valul cel furtunos
Tarmul il atinge iute, nimeni nu e la mal
Dragostea exista-n toamna, ne-acopera c-un voal,
Al fericirii ca noi suntem impreuna
De cu ziua pana-n seara, pan’ la rasarit de luna
Noaptea, raza de argint ne uneste-n vise dulci
Dorul meu tace, adoarme, il mangai, cu tine il culci…

SEMNAL ÎN RUGĂ - de Patricia Serbanescu

De când m-am trezit, semnalizez într-una, poate citeste cineva sms-ul. Că-i joacă sau morse, numai contează, mă preocupă trairea Aici, mai ales Acum...
De-o viaţă-mi ordonez gândurile şi acum, dintr-o dată, vreau să particip la reordonarea umană. Dar n-am ales criteriile de stivuire şi trec la vise, dorinţe deşarte într-o mare de spirite ce-şi aşteaptă rândul la refec.
Semnalele-s mai acute în noapte, pentru a fi auzite...ştii? noaptea nu-ţi trebuie auz, cum nu-ţi trebuie şi atunci când iubeşti...atunci eşti mut şi surd, orbecăind printr-o ceaţă densă care nu ştii ce-ţi poate aduce, făcând jocul hazardului. Acum aştept bruma, sau frigul azotat ce-mi îngheaţă oasele casante.

Poate doar prelungind clipele friguroase, m-oi trezi la refuz.

Dumnezeule de Pretutindeni, ajuta-mă să mă regăsesc, arată-mi calea dreaptă, fără ocolişuri, depărtează-mă de oamenii care-mi sunt potrivnici, fereşte-mă de iubirile mistuitoare, îndreaptă-mi gândurile spre semnalele luminoase ce vin de la Tine, ajută-mă să mă încred în forţa mea spirituală, pentru care-Ţi mulţumesc!
Mulţumesc pentru darul măreţ primit- VIAŢA- cu toate vicisitudinile ei, acest crâmpei de viaţă care-mi faciliteaza golirea olului, întru rafinarea conştiinţei, trezirea şi alinierea pentru un start final.
Dumnezeul Tuturor!
Primeşte-ne cu braţele încălzite, că venim grupaţi în oaste, să fim de-a dreapta Ta, apururi...

Despre toamnă - de Zavoianu Vali

Cu mâneci suflecate şi chipuri de cenuşă
Pe-ntinsele covoare ce vara le-a lăsat
Pictează norii astăzi ferestre mari şi-o uşă
Pe care intră toamna, cu mersu-i apăsat.

Când trece peste dealuri, copacii i se-nchină
Şi braţele lor lasă covor de frunze-n drum
Să nu îşi murdărească pantofii noi cu tină
Nestăvilita toamnă, cu ploile-i duium.

Solii de brumă rece vestesc de dimineaţă
Că toamna e regină peste pământul tot
Rugina se întinde, hapsână şi-ndrăzneaţă
Şi razele de soare sa ardă nu mai pot.

Miroase a cerneală şi până-n cer răsuna
Cum poartă vântul glasuri de ploi făra sfârşit
E-atâta toamna-n aer şi-n norii ce se-adună
Că mă-nfior. O toamnă! -ce repede-ai venit!

să vii în liniștea nopții de Maria Belean

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin
și împing agale întreg târziul înspre răsăritul luminii

aștept
aștept înainte de miezul nopții
când fereastra este întredeschisă
spre albul din inimă
o sosire
mucegaiuri și-au întins tranșee
când vei trece pervazul
te vei albi vrăjitor
subțiat de voaluri
fără iluzii căzând în palme
nu mai vreau ca mările
pe muchii de cuvânt să-și caute umbra
nu mai vreau răsuflarea întretăiată în care
lăcașuri sacre pe urma unei destăinuiri
năruiau altare

iubite
o să las peste umărul tău să cadă
mușchii și lichenii zidului
brume și mucegaiuri
noi ne vom atinge frunțile albite de ghiocei
(chiar dacă sunt amenințate de căderi)
cu frunțile cele mai roșii ale merelor

nepământene semne
mi s-au lipit de trup
vreau și eu cântecul aripilor

când adun cerneala din coaja merelor
știu
că sunt vie

Mi-e dor... de Nicoara Nicolae-Horia

Mi-e dor,
de începutul

Dorului
mi-e dor,
cum trupului
de haina lui de mire,
ca aripile păsării
de zbor,
mai înainte de alcătuire.
Mi-e dor
de dorul mai presus
de fire!
Când o fi,
în el aș vrea să mor,
ca rugăciunea
într-o mănăstire,
ca o fântână
lângă
un izvor.
Mi-e dor
de veșnicia lui
de
Dor...

Duminică, 16 Septembrie 2012

ATITUDINI… de Patricia Serbanescu

Mă leg de viaţă cu credinţă
Şi-ncerc să simt orice schimbare,
Mă prăbuşesc în umilinţă

Dorind, o transformare-n floare.

Că nimănuia nu-i mai pasă
O rupe fără nicio ceartă,
Stă întristată-apoi pe masă
Curând, fiind declarată moartă.

Cu omul este altă taină
E umilit de E-ul său,
De-ar fi plătit la timp o vamă
Nu ar mai suferi mereu.

Iubirea vine cu cainţă
Te mângâie cu un sărut,
Curând, te înraieşte-n fiinţă
Cu-ndemn s-o iei de la-nceput.

Toata durerea omenească
Se naşte doar din atitudini,
Fii doar atent să nu rodească,
Las-o să zacă-n patru scânduri!

18.09.2012

E toamnă şi clasa zero... de Radu Adrian gelu

E toamnă în şcoală acum,
Cum n-a mai fost nicicum,
Pădurea ei cea fermecată

De pici pitici iată e populată.

Aşezaţi pe melcii scăunele,
Curioşi ridicând sprîncenele,
Abia ajung la măsuţa şcolară,
S-o vadă pe zâna profesoară.

Vestita ciupercă – o zero clasă,
În gazdă peste şcoala ţestoasă,
Aduce sfioasa picime ca voinici,
La gălăgioasa adunare de aici...

Cu săli speciale, în laboratoare
Sau de sport ivite la întâmplare,
Toamna aceasta-i chiar inedită,
Şcoala-i grădiniţa desăvârşită...

Bucefal de Ovidiu Oana-parau

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,

Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,

Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,

Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,

Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,

Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,

Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,

Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,

Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n

Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,

În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş

Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,

Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

Aşa s-a scris legenda cu-n armăsar iubit,

Ce-n aspre cavalcade mereu biruitor

A stat ca şi stăpânul atot-cuceritor,

Cu faţa, toată viaţa, mereu spre răsărit.

***

[din ciclul "Poveşti din veac"]