O lacrimă prelinsă învie-un gînd trecut,
Readucînd la viață iubirea de demult.
Și-n liniștite nopți, a sale bătrîneți
Își amintesc cu drag, trecute tinereți.
Cînd se iubeau prelung sub stelele tăcute,
Îmbrățișînd șoptit acele doruri multe,
Jurîndu-și ca în veci să nu se mai despartă,
În noaptea proprii vieți departe gîndu-l poartă.
Și zîmbetul tăcut brăzdează a lui față,
Iubirea de demult îl luminează-n viață,
Iar gîndul la iubita-i cea din tinerețe,
Îi este-acum căldură-n veac de bătrînețe.
sâmbătă, 11 august 2012
vineri, 10 august 2012
ÎNTUNERICUL de Irina Nedelciu
Cu paşi rătăciţi, colind, pe oriunde
Cu gânduri febrile, căzute în umbre
Cu ochi lăcrimaţi, în tăceri sfărâmaţi
Cu sufletul prins, în lanţuri de brazi.
În golul rămas, în trupul lovit
De arşiţa verii, de dor neîmplinit
Răsar din neant, mici muguri de brad
S-alinte în taină, iubirea de drag.
Răvaşul speranţei mi-aduce în plus
Rupturile vieţii şi-un gând ce nu-i spus
Fantasme de vise, ce-mi ard paradise
Lăsând iar fereastra-mi, cu-obloanele-nchise.
S-a rugat sufletul de Codleanu Mihaela
( decembrie 1998)
S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Ce viscol, ce urgie, câte dorinţe-nvinse!
N-a mai putut, sărmanul, n-a putut suporta.
Şi umblă, rătăcind, pe cărările ninse.
S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Să-l aperi de viscol, să-l aperi de urgie.
Nu l-ai primit...şi cui să se mai dea?
Aleargă încă.Unde? Cine ştie....
S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Ce viscol, ce urgie, câte dorinţe-nvinse!
N-a mai putut, sărmanul, n-a putut suporta.
Şi umblă, rătăcind, pe cărările ninse.
S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Să-l aperi de viscol, să-l aperi de urgie.
Nu l-ai primit...şi cui să se mai dea?
Aleargă încă.Unde? Cine ştie....
Gând de Costel Suditu
Astru măreţ cu raze divine,
Nuntă de vise cu gânduri senine,
Te-ai rătăcit iar paşii-ţi sunt clipe,
Unde iubiri s-au pierdut risipite;
Vino dulceag în braţul meu tandru,
În al iubirii foc şi meandru,
A te cuprinde, din triste momente
Ce te subjugă părând un perete,
Să te răpesc, să-mi fii zâmbet dulce,
Cum steaua, bolţii când farmec aduce;
Obrazul să-ţi fie ca roza-nflorită,
Ce buza-mi sărută să fii fericită,
Iar râuri de-or curge, mărgăritare,
E ca să ştiu că dragostea-i mare.
Nuntă de vise cu gânduri senine,
Te-ai rătăcit iar paşii-ţi sunt clipe,
Unde iubiri s-au pierdut risipite;
Vino dulceag în braţul meu tandru,
În al iubirii foc şi meandru,
A te cuprinde, din triste momente
Ce te subjugă părând un perete,
Să te răpesc, să-mi fii zâmbet dulce,
Cum steaua, bolţii când farmec aduce;
Obrazul să-ţi fie ca roza-nflorită,
Ce buza-mi sărută să fii fericită,
Iar râuri de-or curge, mărgăritare,
E ca să ştiu că dragostea-i mare.
*** de Irina Nedelciu
Acel cântec din norii celeşti
Mă cutremur văzându-i menirea
De-a iubi şi deschide fereşti.
Tare-aş vrea să mă pierd, printre stele
Să le spun numai lor, tot ce simt,
Să-mi arunc în neant doruri grele
Ca apoi să renasc, în nou mit.
O legendă de vis... şi-mplinire
Cu acorduri suave de cânt
Să-mi aprindă în vene simţire
Ca să ard răvrătit, ca un vânt.
Melancolie de Boris Ioachim
Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin
Te voi ruga, iubito, ca să taci.
Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.
Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi, ca-n alte dăţi.
Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin
Te voi ruga, iubito, ca să taci.
Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.
Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi, ca-n alte dăţi.
Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...
Biografie de român de Boris Ioachim
Fumez ţigări de contrabandă
Şi beau rachiu cu sodă dres…
Viaţa mea e-o sarabandă
În care-a morţii pânză ţes.
Şi cum caustică e soda
Pusă-n poşirca ce o beau –
Caustică îmi e şi oda
Cântată ţării-n care stau.
Ştiu: ţara mea n-are vreo vină
Că-i cârmuită de pigmei,
Care mereu îmi dau pricină
De-a-i înjura cu mult temei.
Beţivi îmi sunt conducătorii –
Deci, eu de ce n-aş fi beţiv?!
Vai! Tot mai greu m-apasă norii
Veacului sterp şi prea parşiv.
Incert îmi este viitorul –
Şi de nimic e-al meu prezent…
În gol îmi calcă, strâmb, piciorul –
Ca om, mă simt inexistent.
Sunt sfătuit să plec din ţară,
Pe-aiurea să-mi găsesc un rost…
Dară şi câinii de pe-afară
Stau cu covrigii-n cozi cam prost.
Cândva eram plin de visare –
Speranţe îmi băteau în geam…
Eram copac plin de vigoare –
Azi nu mă pot numi nici ram.
Căci anotimpuri de tristeţe
Speranţele mi le-au ucis…
Golit de vise şi tandreţe –
Să mai trăiesc - nu sunt decis.
…Fumez ţigări de contrabandă -
Rachiul rău m-a-mbătrânit…
Viaţa mea-i o sarabandă
În care-n rele-s învechit…
Şi beau rachiu cu sodă dres…
Viaţa mea e-o sarabandă
În care-a morţii pânză ţes.
Şi cum caustică e soda
Pusă-n poşirca ce o beau –
Caustică îmi e şi oda
Cântată ţării-n care stau.
Ştiu: ţara mea n-are vreo vină
Că-i cârmuită de pigmei,
Care mereu îmi dau pricină
De-a-i înjura cu mult temei.
Beţivi îmi sunt conducătorii –
Deci, eu de ce n-aş fi beţiv?!
Vai! Tot mai greu m-apasă norii
Veacului sterp şi prea parşiv.
Incert îmi este viitorul –
Şi de nimic e-al meu prezent…
În gol îmi calcă, strâmb, piciorul –
Ca om, mă simt inexistent.
Sunt sfătuit să plec din ţară,
Pe-aiurea să-mi găsesc un rost…
Dară şi câinii de pe-afară
Stau cu covrigii-n cozi cam prost.
Cândva eram plin de visare –
Speranţe îmi băteau în geam…
Eram copac plin de vigoare –
Azi nu mă pot numi nici ram.
Căci anotimpuri de tristeţe
Speranţele mi le-au ucis…
Golit de vise şi tandreţe –
Să mai trăiesc - nu sunt decis.
…Fumez ţigări de contrabandă -
Rachiul rău m-a-mbătrânit…
Viaţa mea-i o sarabandă
În care-n rele-s învechit…
Trecute amintiri din Rai... de Ovidiu oana-pârâu
Simt buze moi,
Simt sânul tău
Pe pieptul meu
Şi între noi
Timp nesfârşit,
Rai dăruit
De buze moi.
Ieri m-ai iubit,
Ieri ne iubeam,
Azi stau la geam
Cătând uimit
Năluci de dor,
Ce trec uşor
În asfinţit.
Iubesc trăind
Şi mor iubind,
Mi-e viaţa-moarte,
Moartea-trai,
Simt revenind,
Şi nopţi albind,
Trecute
Simt sânul tău
Pe pieptul meu
Şi între noi
Timp nesfârşit,
Rai dăruit
De buze moi.
Ieri m-ai iubit,
Ieri ne iubeam,
Azi stau la geam
Cătând uimit
Năluci de dor,
Ce trec uşor
În asfinţit.
Iubesc trăind
Şi mor iubind,
Mi-e viaţa-moarte,
Moartea-trai,
Simt revenind,
Şi nopţi albind,
Trecute
The Art of Seduction by littledeviltoo
mai jos puteţi urmări transpunerea video-poemului marca Dana Blue
Aşteptare de Boris Ioachim
...Şi cui îi spui tu “te iubesc”.
Cu zâmbetul tău îngeresc,
Rostit de dulce gura ta –
Şi cui şopteşti “sunt doar a ta”?
În nopţi cu lună la fereşti,
Pe cin’ visezi, la cin’ gândeşti?
Şi când răcoarea te-nfioară,
Pe cin’ doreşti, în fapt de seară?
Ştiu: nu sunt eu, acela care,
Te încălzeşte ca şi-un soare...
Şi ştiu c-am fost, mereu, aşa:
Un trecător prin viaţa ta.
Frumoaso, te-am cântat în versuri
Pline de-arzânde înţelesuri
Şi te-am iubit făr’ de hotar –
Dar totul fost-a în zadar.
Prea poate-se, nu ştiu prea bine,
Să fi fost joacă pentru tine,
În aşteptarea-acelui care
Veni-va pe-un cal alb, călare -
Bărbat puternic şi vânjos –
Ţinut-am loc lui Făt-Frumos...
Acela cari-să-ţi ostoiască
Durerea – şi să te iubească.
Aşteaptă-l, deci, frumoasă fată –
Deşi, eu ştiu că niciodată,
În zi frumoasă, sau zi tristă,
Nu va veni – căci nu există.
Suntem cu toţi supuşi greşelii
Şi slăbiciunii şi durerii –
Dar eu nu-ţi voi împiedica
Dorinţa de a-l aştepta....
Cu zâmbetul tău îngeresc,
Rostit de dulce gura ta –
Şi cui şopteşti “sunt doar a ta”?
În nopţi cu lună la fereşti,
Pe cin’ visezi, la cin’ gândeşti?
Şi când răcoarea te-nfioară,
Pe cin’ doreşti, în fapt de seară?
Ştiu: nu sunt eu, acela care,
Te încălzeşte ca şi-un soare...
Şi ştiu c-am fost, mereu, aşa:
Un trecător prin viaţa ta.
Frumoaso, te-am cântat în versuri
Pline de-arzânde înţelesuri
Şi te-am iubit făr’ de hotar –
Dar totul fost-a în zadar.
Prea poate-se, nu ştiu prea bine,
Să fi fost joacă pentru tine,
În aşteptarea-acelui care
Veni-va pe-un cal alb, călare -
Bărbat puternic şi vânjos –
Ţinut-am loc lui Făt-Frumos...
Acela cari-să-ţi ostoiască
Durerea – şi să te iubească.
Aşteaptă-l, deci, frumoasă fată –
Deşi, eu ştiu că niciodată,
În zi frumoasă, sau zi tristă,
Nu va veni – căci nu există.
Suntem cu toţi supuşi greşelii
Şi slăbiciunii şi durerii –
Dar eu nu-ţi voi împiedica
Dorinţa de a-l aştepta....
*** de Danaela Daliela
Un sunet straniu înfioară pădurea. Frunzele ascultă, iarba ridică tonuri de mlădieri, petalele răsfrâng arome vii. O lumină străvezie străbate aerul albastru ca al doru-rilor mele, sub sigiliul lunii. Apar mlădioşi, mişcându-se ca o viziune a frumuseţii. El se apropie de mine privindu-mă, străpungându-mi sufletul cu o lumină blândă. Ea stă mai retrasă. Înţeleg că spaima de oameni încă există în amintirea ei. E sfioasă şi blândă ca o adiere. Dar temătoare, teamă pe care i-o înţeleg prea bine. Pe care am trăit-o de atâtea ori şi eu în apropierea oamenilor. Dar iubirea din ea este nemărginită.
Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-mă, minune! Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-mă, Iubire!”
Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-mă, minune! Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-mă, Iubire!”
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)