O lacrimă prelinsă învie-un gînd trecut,
Readucînd la viață iubirea de demult.
Și-n liniștite nopți, a sale bătrîneți
Își amintesc cu drag, trecute tinereți.
Cînd se iubeau prelung sub stelele tăcute,
Îmbrățișînd șoptit acele doruri multe,
Jurîndu-și ca în veci să nu se mai despartă,
În noaptea proprii vieți departe gîndu-l poartă.
Și zîmbetul tăcut brăzdează a lui față,
Iubirea de demult îl luminează-n viață,
Iar gîndul la iubita-i cea din tinerețe,
Îi este-acum căldură-n veac de bătrînețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu