...Şi cui îi spui tu “te iubesc”.
Cu zâmbetul tău îngeresc,
Rostit de dulce gura ta –
Şi cui şopteşti “sunt doar a ta”?
În nopţi cu lună la fereşti,
Pe cin’ visezi, la cin’ gândeşti?
Şi când răcoarea te-nfioară,
Pe cin’ doreşti, în fapt de seară?
Ştiu: nu sunt eu, acela care,
Te încălzeşte ca şi-un soare...
Şi ştiu c-am fost, mereu, aşa:
Un trecător prin viaţa ta.
Frumoaso, te-am cântat în versuri
Pline de-arzânde înţelesuri
Şi te-am iubit făr’ de hotar –
Dar totul fost-a în zadar.
Prea poate-se, nu ştiu prea bine,
Să fi fost joacă pentru tine,
În aşteptarea-acelui care
Veni-va pe-un cal alb, călare -
Bărbat puternic şi vânjos –
Ţinut-am loc lui Făt-Frumos...
Acela cari-să-ţi ostoiască
Durerea – şi să te iubească.
Aşteaptă-l, deci, frumoasă fată –
Deşi, eu ştiu că niciodată,
În zi frumoasă, sau zi tristă,
Nu va veni – căci nu există.
Suntem cu toţi supuşi greşelii
Şi slăbiciunii şi durerii –
Dar eu nu-ţi voi împiedica
Dorinţa de a-l aştepta....
vineri, 10 august 2012
*** de Danaela Daliela
Un sunet straniu înfioară pădurea. Frunzele ascultă, iarba ridică tonuri de mlădieri, petalele răsfrâng arome vii. O lumină străvezie străbate aerul albastru ca al doru-rilor mele, sub sigiliul lunii. Apar mlădioşi, mişcându-se ca o viziune a frumuseţii. El se apropie de mine privindu-mă, străpungându-mi sufletul cu o lumină blândă. Ea stă mai retrasă. Înţeleg că spaima de oameni încă există în amintirea ei. E sfioasă şi blândă ca o adiere. Dar temătoare, teamă pe care i-o înţeleg prea bine. Pe care am trăit-o de atâtea ori şi eu în apropierea oamenilor. Dar iubirea din ea este nemărginită.
Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-mă, minune! Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-mă, Iubire!”
Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-mă, minune! Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-mă, Iubire!”
INCOMPATIBILI de Aurel Peteoaca
Intre cantul greierilor mei din tarana
Si maretia cetatilor tale de granit,
Este o intindere,sisifica, de mana,
Care refuza nemurire prin cioplit.
Intre strigarea mea desculta , pripita
Si ecoul tau ermetic,prea camuflat,
E smerenie de ruga fierbinte, necitita,
Si inocenta pura de copil-barbat.
Intre malul meu singuratec ,abrupt,
Si albia ta ca doua palme in caus,
Este o instrainare de lapte nesupt,
O ceata vanjoasa ce miroase a tus.
Intre limba mea impietrita si scurta
Si urechea ta pilnie deschisa,setoasa,
Este un mars in taras ,pe coate si burta,
Un drum cunoscut,ratacit catre casa.
Si maretia cetatilor tale de granit,
Este o intindere,sisifica, de mana,
Care refuza nemurire prin cioplit.
Intre strigarea mea desculta , pripita
Si ecoul tau ermetic,prea camuflat,
E smerenie de ruga fierbinte, necitita,
Si inocenta pura de copil-barbat.
Intre malul meu singuratec ,abrupt,
Si albia ta ca doua palme in caus,
Este o instrainare de lapte nesupt,
O ceata vanjoasa ce miroase a tus.
Intre limba mea impietrita si scurta
Si urechea ta pilnie deschisa,setoasa,
Este un mars in taras ,pe coate si burta,
Un drum cunoscut,ratacit catre casa.
Un vis...? de Lavinia Amalia
Soaptele mi-au ingenuncheat sub spada somnului...
Erai acolo,adanc in gandul meu,
ca un Luceafar indraznindu-mi labirintul
din noaptea ce s-a revarsat in cascade.
Esti sovaitor in a-mi cunoaste zborul,
dar arzi de dorinta de a bea
amestecul nectarului
soptirilor mele
ca pe cel mai aromat
poem de iubire.
Era un vis...
Acelasi care te aduce iar si iar
in simfonia heruvimilor
ce canta-n mine.
Respirand acelasi aer
de Viata
Sufocati de surogatele cu pretentii de"vii",
care te lasa ca o fantana,
in care doar holograma apei exista.
Adapa-te
din freamatul buzelor mele.
Curand vei fi indestulat...
Asculta sunetul dorintelor implinite,
in atingerea degetelor ce se-mpletesc
in dansul dragostei,
din care a rasarit un curcubeu
Perfect rotund,
care cuprinde
Cerul si Pamantul...
A fost o oglindire spre departe...
prea departe,
chiar pentru atingerea razelor
unui Luceafar
poate...
Un vis din ceea ce eu sunt
si nimeni nu (va) cunoaste...
Intreb... de Lavinia Amalia
Vin de departe ...
am povara grea
Nu mai sunt cel de ieri
copil zglobiu
Vin sa gasesc puterea
de a sta
In palma-Ti
care doare purpuriu.
Scurtez abisul
chemand linistea.
Zdrobite-mi sunt
calcaiele-n pustiu...
Doamne-am ramas plangand
la poarta TA.
Si orologiul bate-un...
"prea tarziu"?...
am povara grea
Nu mai sunt cel de ieri
copil zglobiu
Vin sa gasesc puterea
de a sta
In palma-Ti
care doare purpuriu.
Scurtez abisul
chemand linistea.
Zdrobite-mi sunt
calcaiele-n pustiu...
Doamne-am ramas plangand
la poarta TA.
Si orologiul bate-un...
"prea tarziu"?...
Melancolie de Boris Ioachim
Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin
Te voi ruga, iubito, ca să taci.
Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.
Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi, ca-n alte dăţi.
Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin
Te voi ruga, iubito, ca să taci.
Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.
Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi, ca-n alte dăţi.
Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...
Nimicul de Veronica Simona Mereuta
meu ar putea fi mult mai mult
decât tot ce-aş fi recunoscutîn lume ,asemenea.
mărturisesc un obişnuit, la fel de trecător,
cum poate fi necunoscutul ştiut,
când ea zâmbeşte aiurea,
doar de dragul inimii-frunză,
coaptă cireaşă ,rămasă pe ramul drag,
cu dor de acasă pierdut.
nu mă privi cu ochi de hoinar,
oglinda e-n luciul de apă îngheţată,
ai să aluneci dus de cu vânt fără rost,
chemat de mireasmă fără gust,
către vara pierdută de curând.
dimineţile mă dor,
rouă nu-i de-ajuns să spele păcatele
începute fără veste,
neterminate aduceri aminte se înghesuie,
uşa din dos nu va mai fi niciodată
locul pe unde am să mă strecor,
departe de această
efemeră eternitate.
nimic nu-i întreg,
nimic nu e gol,
doar tânjeşte lângă o poartă!
MIREASMA TA... de Patricia Serbanescu
întoarce-mi noaptea cu mireasma ta
când spiritul se-nalţă şi clipa ne-mpreună,
să fie scut iubirii, când va cădea o stea...
cu sărutarea-ţi dulce, în mângâieri de lună.
în noaptea noastră, cerul ne face loc
în ritm de dans, paşii ne cată iambii,
timpul iubirii va ajunge la soroc
şi-n suflet, port amestec de vivaldi...
caldura ta mă-mbie, las somnul între gene,
din cer coboară mângâieri cutremurate,
mă rascoleşte sărutatrea ta, când geme
trezind toţi elfii, cu aroma-ţi dintre şoapte.
învie zorii, iar roua cu iubire e dospită
soarele-nghite noaptea pe cerul azuriu,
se colorează-n alb, rapid e risipită
mireasma îţi rămâne, în sufletu-mi pustiu.
nicicând nu e târziu, să regăseşti iubirea
pe cerul vieţii vin şi pleacă stelele,
numai aşa, poţi să-nţelegi menirea
dansând cu ele-odată... mereu schimbându-le.
când spiritul se-nalţă şi clipa ne-mpreună,
să fie scut iubirii, când va cădea o stea...
cu sărutarea-ţi dulce, în mângâieri de lună.
în noaptea noastră, cerul ne face loc
în ritm de dans, paşii ne cată iambii,
timpul iubirii va ajunge la soroc
şi-n suflet, port amestec de vivaldi...
caldura ta mă-mbie, las somnul între gene,
din cer coboară mângâieri cutremurate,
mă rascoleşte sărutatrea ta, când geme
trezind toţi elfii, cu aroma-ţi dintre şoapte.
învie zorii, iar roua cu iubire e dospită
soarele-nghite noaptea pe cerul azuriu,
se colorează-n alb, rapid e risipită
mireasma îţi rămâne, în sufletu-mi pustiu.
nicicând nu e târziu, să regăseşti iubirea
pe cerul vieţii vin şi pleacă stelele,
numai aşa, poţi să-nţelegi menirea
dansând cu ele-odată... mereu schimbându-le.
vieţi în vieţi în peluza iubirii - de Sergiu Ciurtin
Iubesc pădurea cerbul și marea
și ciuta și puiul de mierlă ei doidrumul șoseaua podețul din zare
și muntele un gard dintre noi
iubesc pășunea din staul iarba stelară
prin piele de fum rătăcesc în răscruci
un spirit de tundră prin apă amară
dansând de dor trudind la poale de nuci
iubesc și gânduri și lacrimi de înger
rănit ce așteaptă încătușat un semn
primăvara cu ghețuri diverse
dureri antume... un spirit solemn
două paralele plâng în surdină
îndrumă sfidarea de multe veacuri
drumul lor spre colț de metereze
în inima pădurii în adâncuri
Iubesc urăsc cu aceeași sârg dușmanul
nu există rău sau numai bine...
secrete majore de vieți adormite
doar timpul foc când nu te poți abține
acolo unde nu există alb sau negru
mi-e dragă pădurea că poate ascunde
în peluza iubiri...
și rău și alb rotund-e!
Pastel de primăvară de Zavoianu Vali
Se-aşează cerul în genunchi
Şi de pe tâmpla lui coboară
Un înger alb purtând pe trunchi
În loc de aripi, primavară.
Şi nori desculţi în plete-i zac
Înveşmântaţi în dalbă rouă
Să-i facă cerului pe plac
Ei se apucă blând să plouă.
Pământul râde-nlănţuind
Îngenuncheatul cer cu-o floare
Şi-l prinde-n braţe dănţuind
Spre-a îngerului încântare.
Se-ntinde cerul zâmbitor
Cu mâinile sub cap, pe norii
Ce-au mângâiat cu ploaia lor
Dansul pământului şi-al florii.
Pe tâmplă-i urcă ostenit
Îngerul alb cu nori în plete
Se va întoarce negreşit
Pământul iar să-l mai îmbete.
Şi de pe tâmpla lui coboară
Un înger alb purtând pe trunchi
În loc de aripi, primavară.
Şi nori desculţi în plete-i zac
Înveşmântaţi în dalbă rouă
Să-i facă cerului pe plac
Ei se apucă blând să plouă.
Pământul râde-nlănţuind
Îngenuncheatul cer cu-o floare
Şi-l prinde-n braţe dănţuind
Spre-a îngerului încântare.
Se-ntinde cerul zâmbitor
Cu mâinile sub cap, pe norii
Ce-au mângâiat cu ploaia lor
Dansul pământului şi-al florii.
Pe tâmplă-i urcă ostenit
Îngerul alb cu nori în plete
Se va întoarce negreşit
Pământul iar să-l mai îmbete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)