Liniște... de Nicoară Nicolae-Horia

Iarba miroase a cântec de greier-
geamăt de dor înspicat.
Departe

Orașul tresare în somn
ca un copil obosit
de jucăriile veacului său.
Răsuflarea îndrăgostiților
incendiază
tăcerea din flori.
În aerul dintre două săruturi-
ce dulce împăcare!
Se-aud jurămintele inimii...
.......................................
Taci.
Se face târziu.
Ce liniște-ntunecă-auzul!
Ascultă-
cade rouă
pe sufletul ierbii...

Din volumul „ Desculț prin Transilvania ”

Presimţământ de toamnă de Boris Ioachim

Sălăşluiesc, în pomi, încă, frunzare
Iar merii îşi răsfaţă, surâzând,
Bogatul rod – scăldat în galben soare –

Pe când adie-un vânt călduţ şi blând.

Natura chefuieşte-n viu festin,
Căci, copţi, ciorchinii, parfumează vii
Doar vag se simte miros de pelin,
Când, în amurguri, norii-s vineţii.

Cum păcăleşte toamna toată firea!
Cu-ntreg belşugu-i dulce-parfumat –
Ne pregăteşte, ascuns, dezamăgirea –
Căci va veni, cu brume, dintr-o dat’.

Că-n grabă, într-o rece dimineaţă,
Frunzarele în praf le-o azvârli,
Cu o suflare vânătă, de gheaţă,
Copacii de podoabă-i va goli.

Dar, deja, vinul nou va da pe-afară
Şi false desfrânări vor alunga
Mireasma dulce a zilelor de vară –
Toată suflarea se va îmbăta

Cu vin, rostind cuvinte de ocară –
Căci acesta-i ţelul nostru prin văleat:
Să ne-mbătăm cu vin sau apă chioară –
Doar să ne pară totu-n jur curat.

…Sălăşluiesc, în pomi, încă, frunzare
Şi cerul e de-un nefiresc senin;
Doar vânt călduţ aduce, arar, din zare
Miresme-abia simţite de pelin…

Pe-a sufletului Mare de Costel Suditu

În vântul suspinării, zbătându-se sub soare,
Prea folosite zdrenţe, ce nu mai au culoare,
Se vântură legate, de suflet greu, catarg

Pe-un vas de care valuri, neîncetat se sparg;

Aiurea crezi destinul un rost prestabilit,
Muşcând din fructul sorţii în timp ce multe mint;
Încearcă a trezi un sine plin de grijă,
Făcând ca să tresalte, mai des de vreo surpriză;

Menţine drept catargul chiar dacă-s vânturi multe
Şi tot la fel şi valuri, supuse, să le-asculte;
Dansează, râzi şi cîntă, a prinde din culoare,
Acea simţire simplă, pe-a sufletului Mare.

Chipul de Aer... de Nicoară Nicolae-Horia

Nu ştiu lumina cum se împarte,
Lumina în care mereu mă ascund,
Mâinile mele, cele departe

Mângâie chipul de aer fecund.

Nici ele nu pot să-i vindece dorul
Făpturii tale dumnezeieşti,
Nu simţi cum îţi cuprinde fiorul
Umerii, coapsele, totul ce eşti.

Veşmintele albe, dulci, mătăsoase,
Lacrima-nvinsă a ochilor tăi,
Ca o flacără-albastră sfânt amiroase
Numele clipei mistuit în văpăi.

Cade rouă pe sufletul tău de copilă,
Cântă cocoşii acum a târziu,
Mă chinuie visul fără de milă,
Ce-nseamnă oftatul acesta nu ştiu.
......................................................
Nu ştiu lumina cum se împarte,
Lumina în care mereu te ascund,
Mâinile mele, cele departe

Mângâie chipul de aer fecund...

în lut și în piatră de Nuța Istrate Gangan

ai simţit lutul meu prielnic palmelor tale
şi piatra mea perfectă pentru tăişul dălţii tale
ai vrut să mă modelezi

şi să mă sculptezi
după forma şi dorinţa ta
dar lutul meu se încăpăţâna
şi dalta ta durea mult prea mult

atunci te-ai hotărât să mă laşi
arta neterminată
jumătate femeie
jumătate lut cald şi piatră cuminte
încă aștept pe raftul din stânga
acolo unde tu ai hotărât să mă păstrezi
până când lutul meu va fi mai cooperant

nu am braţe să te cuprind
și buze să te gust
nu am ochi să te învălui
și palme să te simt
mă cauţi şi nu mă găseşti
mă chemi și nu-ți răspund
mă aștepți și nu vin

vrei să-ţi sfârşeşti opera
să poţi merge mai departe
mă vrei din nou în palmele tale
lut cald şi piatră supusă
dar sunt prea netedă pentru asprimea ta
prea caldă pentru răceala ta
prea eu pentru prea tu

și niciodată nu te-gândit
să folosești o daltă mai blândă

Curiozitate de Boris Ioachim

Ghiocelu-n zile faste,
De-nceput de primăvară,
Când va fi ca să răsară,

Pe mormânt o să-mi adaste?

Luminând, sfios, smaraldul
Crudei ierbi, vreo păpădie,
Oare minte-o să mă ţie –
Când, Dincolo, trece-oi gardul?

Pe când va primi sărutul
Dimineţii-înrourate
Liliacul, se va zbate,
Să-mi umbrească, tandru, lutul?

Când voi părăsi tărâmul
Ăstei lumi, într-o-nserare –
Parfumat şi plin de floare,
Mă va prohodi, salcâmul?

Pe când va ca să-nflorească,
Oare minte-o să mă ţie,
Floarea cea de iasomie –
Ce din pieptu-mi o să crească?

Pe când toamna de rugină,
Pe frunzar şi-o pune stema,
Amăruie, crizantema,
Oare, minte-o să mă ţină?

Sau cucuta şi cu scaiul
Şi, ghimpoasă, pălămida –
Când voi părăsi obida,
Îmi vor ţine minte traiul?

Ştiu: zăpezile şi luna,
În neant sau absolut,
Îmi vor fi lumini şi scut –
Şi veghea-m-or totdeauna…

Aş vrea să scriu un cântec... de Nicoară Nicolae-Horia

Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Din Cântecul

În care tu
Erai,
Atunci
Sub pomul interzis
Din Rai
Şi nu ştiam
Ce-i rău
Şi ce e bine...
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Să îmblânzeşti felinele
Cu el,
Din omul
Cel făţarnic şi mişel
Şi-n faţa lui
De-a pururi să se-nchine!
Stăpână peste coasta
Din cuvânt,
Precum e matca într-un stup
De-albine,
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine-
Singurătatea mea
În care sunt...
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Să locuieşti în el
Ca într-o casă
Şi-acolo să rămâi,
Mereu
Frumoasă,
De-acum şi până-n Veacul

Care vine...

O ZI CU TINE - de INES POPA

Zburam într-o caleașcă de dragoste stelară,
Convoiul meu de vise mă însoțea prin astre,
Dar ce blestem e oare,de port ca o povară

Nenumărate vise în genele albastre?

Doream pe pânza vieții să-ți vesnicesc surâsul,
Am rupt speranța-n două și-am împărțit cu tine,
Luceafărul iubirii ți l-am aprins în ceasul
Când ploile-ncercarii săpau adânci suspine.

Cât aș fi vrut să-ți dărui din anii mei o viață,
Cu foc să-ți scriu pe buze în noaptea pătimașă,
De ce oare iubirea ca un mosor de ață
Se-adună ,se deșiră sau e sinucigașă?

De ce există lege în nopți fărădelege,
Iubiri ce nasc pasiune și nu mor niciodată,
Și sensuri giratorii făr-a putea alege,
Enigme însemnate cu taină-n gând brodată?

Te-ntreb zadarnic astăzi în toamna mea-ntristată,
Iubirea n-o dezleagă nici umbrele străine,
Noi am jucat la zaruri o șansă ce vrea plată,
Aș da o-mpărăție pe doar o zi cu tine!

Amnezie de Veronica Simona Mereuta

inestetică pudoare,
pictural restaurată, amintirea ta

cere o adaptare la noile timpuri,
acum,când trend-ul dictează culoarea,
o purtăm zâmbind porţii cu lacăte la vedere,
o înghiţim nemestecată,fără teamă de penibil,
am da orice să mai fim "în cărţi",măcar postludic.

DOR DE IUBIT de Camelia Armati

Se plimbă prin mine un abur de gând,
În parcul de colo, prin cerul plăpând
Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul,

Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul.

Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge,
Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri,
Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri,
Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge.

Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși
Și ochii-mi aleargă spre tine setoși,
Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată:
Din nord te izbește în suflet o piatră.

Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger,
Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier
Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji,
Un gând se adună în ochi ca în iaz...

Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită,
Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită,
Nechează și arde, e roșu-văpaie,
Nebună zvâcnește și arată a ploaie.

Urechea visează că leagănă flori,
Din zori până-n seară, din seară în zori,
Tot roșii, aprinse de șoapte de dor...
Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor...

Miroase-a iubire, miroase-a văpaie,
Miroase a gheață aprinsă de ploaie,
Pe coapse se-așează alene o mână,
Se leagă prin semne de-o apă stăpână.

Mi-e flacără dorul de tine, iubite,
Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte,
Mi-e gura deschisă, respir o pădure,
Cu tufe de zmeuri, de fragi și de mure...

Și roată-mi dă gândul, din frunte-n călcâie,
Iubirea și dorul de tine-mi rămâie
Și-avea-voi odată, ca-n slove citit,
Un trup care arde de dor de iubit...