DOR DE IUBIT de Camelia Armati

Se plimbă prin mine un abur de gând,
În parcul de colo, prin cerul plăpând
Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul,

Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul.

Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge,
Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri,
Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri,
Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge.

Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși
Și ochii-mi aleargă spre tine setoși,
Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată:
Din nord te izbește în suflet o piatră.

Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger,
Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier
Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji,
Un gând se adună în ochi ca în iaz...

Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită,
Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită,
Nechează și arde, e roșu-văpaie,
Nebună zvâcnește și arată a ploaie.

Urechea visează că leagănă flori,
Din zori până-n seară, din seară în zori,
Tot roșii, aprinse de șoapte de dor...
Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor...

Miroase-a iubire, miroase-a văpaie,
Miroase a gheață aprinsă de ploaie,
Pe coapse se-așează alene o mână,
Se leagă prin semne de-o apă stăpână.

Mi-e flacără dorul de tine, iubite,
Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte,
Mi-e gura deschisă, respir o pădure,
Cu tufe de zmeuri, de fragi și de mure...

Și roată-mi dă gândul, din frunte-n călcâie,
Iubirea și dorul de tine-mi rămâie
Și-avea-voi odată, ca-n slove citit,
Un trup care arde de dor de iubit...