Curiozitate de Boris Ioachim

Ghiocelu-n zile faste,
De-nceput de primăvară,
Când va fi ca să răsară,

Pe mormânt o să-mi adaste?

Luminând, sfios, smaraldul
Crudei ierbi, vreo păpădie,
Oare minte-o să mă ţie –
Când, Dincolo, trece-oi gardul?

Pe când va primi sărutul
Dimineţii-înrourate
Liliacul, se va zbate,
Să-mi umbrească, tandru, lutul?

Când voi părăsi tărâmul
Ăstei lumi, într-o-nserare –
Parfumat şi plin de floare,
Mă va prohodi, salcâmul?

Pe când va ca să-nflorească,
Oare minte-o să mă ţie,
Floarea cea de iasomie –
Ce din pieptu-mi o să crească?

Pe când toamna de rugină,
Pe frunzar şi-o pune stema,
Amăruie, crizantema,
Oare, minte-o să mă ţină?

Sau cucuta şi cu scaiul
Şi, ghimpoasă, pălămida –
Când voi părăsi obida,
Îmi vor ţine minte traiul?

Ştiu: zăpezile şi luna,
În neant sau absolut,
Îmi vor fi lumini şi scut –
Şi veghea-m-or totdeauna…

Aş vrea să scriu un cântec... de Nicoară Nicolae-Horia

Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Din Cântecul

În care tu
Erai,
Atunci
Sub pomul interzis
Din Rai
Şi nu ştiam
Ce-i rău
Şi ce e bine...
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Să îmblânzeşti felinele
Cu el,
Din omul
Cel făţarnic şi mişel
Şi-n faţa lui
De-a pururi să se-nchine!
Stăpână peste coasta
Din cuvânt,
Precum e matca într-un stup
De-albine,
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine-
Singurătatea mea
În care sunt...
Aş vrea să scriu un cântec
Pentru tine,
Să locuieşti în el
Ca într-o casă
Şi-acolo să rămâi,
Mereu
Frumoasă,
De-acum şi până-n Veacul

Care vine...

O ZI CU TINE - de INES POPA

Zburam într-o caleașcă de dragoste stelară,
Convoiul meu de vise mă însoțea prin astre,
Dar ce blestem e oare,de port ca o povară

Nenumărate vise în genele albastre?

Doream pe pânza vieții să-ți vesnicesc surâsul,
Am rupt speranța-n două și-am împărțit cu tine,
Luceafărul iubirii ți l-am aprins în ceasul
Când ploile-ncercarii săpau adânci suspine.

Cât aș fi vrut să-ți dărui din anii mei o viață,
Cu foc să-ți scriu pe buze în noaptea pătimașă,
De ce oare iubirea ca un mosor de ață
Se-adună ,se deșiră sau e sinucigașă?

De ce există lege în nopți fărădelege,
Iubiri ce nasc pasiune și nu mor niciodată,
Și sensuri giratorii făr-a putea alege,
Enigme însemnate cu taină-n gând brodată?

Te-ntreb zadarnic astăzi în toamna mea-ntristată,
Iubirea n-o dezleagă nici umbrele străine,
Noi am jucat la zaruri o șansă ce vrea plată,
Aș da o-mpărăție pe doar o zi cu tine!

Amnezie de Veronica Simona Mereuta

inestetică pudoare,
pictural restaurată, amintirea ta

cere o adaptare la noile timpuri,
acum,când trend-ul dictează culoarea,
o purtăm zâmbind porţii cu lacăte la vedere,
o înghiţim nemestecată,fără teamă de penibil,
am da orice să mai fim "în cărţi",măcar postludic.

DOR DE IUBIT de Camelia Armati

Se plimbă prin mine un abur de gând,
În parcul de colo, prin cerul plăpând
Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul,

Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul.

Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge,
Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri,
Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri,
Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge.

Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși
Și ochii-mi aleargă spre tine setoși,
Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată:
Din nord te izbește în suflet o piatră.

Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger,
Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier
Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji,
Un gând se adună în ochi ca în iaz...

Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită,
Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită,
Nechează și arde, e roșu-văpaie,
Nebună zvâcnește și arată a ploaie.

Urechea visează că leagănă flori,
Din zori până-n seară, din seară în zori,
Tot roșii, aprinse de șoapte de dor...
Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor...

Miroase-a iubire, miroase-a văpaie,
Miroase a gheață aprinsă de ploaie,
Pe coapse se-așează alene o mână,
Se leagă prin semne de-o apă stăpână.

Mi-e flacără dorul de tine, iubite,
Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte,
Mi-e gura deschisă, respir o pădure,
Cu tufe de zmeuri, de fragi și de mure...

Și roată-mi dă gândul, din frunte-n călcâie,
Iubirea și dorul de tine-mi rămâie
Și-avea-voi odată, ca-n slove citit,
Un trup care arde de dor de iubit...

Nestingherit ca vulturul... de Nicoară Nicolae-Horia

Ți-am spus de la-nceput că nu suport
Nici găștile, nici grupuri de elite,

Vreau pașii liberi prin cuvânt să-i port
Cu tălpile de dorul tău zdrelite;

Să nu mai stau în calea celor mulți
Din goana lor spre unde n-au ajuns,
Nestingherit ca vulturul pe Munți
Tot aerul să-mi fie îndeajuns!

Eu știu că mă-nțelegi ce vreau să spun,
Singurătatea nu-i un moft anume,
Pe lespedea tăcerilor să-mi pun
Tâmpla mea fierbinte dinspre lume

Și dacă îmi citești din când în când
Zbaterea cea lină din aripă,
E semn că încă nu-i târziu în gând
Și mi-e destulă vremea de risipă...

Prietenă, amantă şi iubită de Ovidiu oana-pârâu

Pribeag în calea timpului ce trece
Egal, indiferent la frământări
Născute din noianul de-ntrebări.
El doar curgea, nepăsător şi rece.

Din aburii de vremi întreţesută,
Te-ai presărat pe aşteptarea mea.
Clipa gonind spre ieri parcă torcea:
Răspunsul este ea la ruga-ţi mută !

Răsfăţ târziu, născut într-o clipită,
Te-ai recompus din zilele-mi deşarte,
Ispită ce mă poartă spre departe
Prietenă, amantă şi iubită.

nisip de Veronica Simona Mereuta

chiar dacă,
am ştiut că totul e nisip
de pe malul acela care mă aşteaptă

învăţ a fi una cu valul,
cu singura memorie,a apei limpezi
de la început şi până la sfarşit.

cuvintele mi-au redevenit prieteni
chiar dacă,
acum ne e o teamă ciudată
unora de alţii
iar depărtarea se-apropie pe furiş câteodată
adulmecând mirosul de speranţă.

aş fi vrut să te dau uitării,de suflet,
dar se pare că n-am fost indeajuns de convingătoare,
gândul meu cerea ca un milog
să-i rămână pictate cuvintele tale
doar acolo,pe un colţ de cer,
luminându-i noaptea aşternută
în palma şoaptelor .

dacă doare să-i spui dor,
şi nu mai este la fel de uşor
să zbori iubirea mea,
lasă-te în voia frunzelor
ce nu îngălbenesc niciodată,
purtate de un preauscat vânt
doar adie în ritmul inimii.

Pieritul albastru de Costel Suditu

Se spune că-n lume e un loc tenebros,
Unde se ştie, că totu-i pe dos;
Asta de când, era lumea mai bună,

Soarele soare şi Luna mai Lună;

Acum, când pământul cu lume cu tot,
Uită cuvântul şi pune în loc
Necuvânt,
Venindu-i coruptul la rând
Îngrozind de spurcat,
Mă gândesc o secundă că poate-am scăpat,
De felul acela de-a fi, închistat;

Însă, văd lumea întreagă un loc tenebros
Acum, când toate-s sucite pe dos;

Şi alerg printre vorbe-mpietrite ce plâng
Dusele flăcări ca straie de rug,
Suflet în ceaţă arzând îngheţat;
Pierd din speranţă muşcând din păcat;

Căci tot m-am ferit de locul acela,
Nici să-l ghicesc prin gânduri n-am vrut,
Dar, şi-a întins cuprinsul ca vela,
Stropi peste noi de Iad picurând;

Acum aş vrea locul ascuns ca să aflu,
Gândesc, că de lumea-i un mare păcat,
Un loc unde numai de rele-am aflat,
Acolo să fie pieritul albastru.

Lună roşie de Costel Suditu

Cu unghiile date peste cap,
Smulse într-o parte,
Cu sângele svâcnind afară tremurând

În fiorii inimii ce munceşte,
Nu mai visează,
Încerc să mângâi Luna
Pe scoarţa unui copac;
Te-ai aştepta să plâng de durere,
Ce-i drept este;
Dar, dulce,
Se lasă în călcâie,
Şi horcăi ceva
Ca un râs,
Când Luna stă în palmele mele
Plină
De sânge.