Se spune că-n lume e un loc tenebros,
Unde se ştie, că totu-i pe dos;
Asta de când, era lumea mai bună,
Soarele soare şi Luna mai Lună;
Acum, când pământul cu lume cu tot,
Uită cuvântul şi pune în loc
Necuvânt,
Venindu-i coruptul la rând
Îngrozind de spurcat,
Mă gândesc o secundă că poate-am scăpat,
De felul acela de-a fi, închistat;
Însă, văd lumea întreagă un loc tenebros
Acum, când toate-s sucite pe dos;
Şi alerg printre vorbe-mpietrite ce plâng
Dusele flăcări ca straie de rug,
Suflet în ceaţă arzând îngheţat;
Pierd din speranţă muşcând din păcat;
Căci tot m-am ferit de locul acela,
Nici să-l ghicesc prin gânduri n-am vrut,
Dar, şi-a întins cuprinsul ca vela,
Stropi peste noi de Iad picurând;
Acum aş vrea locul ascuns ca să aflu,
Gândesc, că de lumea-i un mare păcat,
Un loc unde numai de rele-am aflat,
Acolo să fie pieritul albastru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu