A fi cu a nu fi - de Costel Suditu

A fi şi a nu fi
Va naşte întodeauna un viu contrast;
Fiinţa poate exista fără nefiinţă?
Apa clară şi curată, fără
Umezeala ei?
Împreună fac un tot:
A fi cu a nu fi.
Ne întrebăm mereu
Cine suntem?
De ce să nu ne întrebăm şi
Dacă existăm?
Cugetăm?
Cine este cel care cugetă?
Poate că suntem condamnaţi să ne vedem
Cu aceste trupuri;
Ca o pedeapsă
Să le târâm de colo colo
Până la maturizarea spiritului
Care se va lepăda de ele
Ca de o coajă;
Doar aşa vom cunoaşte răspunsul
Întrebărilor fără răspuns.

Strigă-mă... de Getuţa Fata Dragă

Strigă-mă în zilele cu ploi 

torenţiale
Şi norii îţi vor aminti,
chemarea mea.
Strigă-mă în zi caniculară
Aşa vei şti cât de fierbinte
îmi este sărutarea
Strigă-mă noaptea,
când ceru-i plin de stele calde
Şi-n gândul meu rămâi,
până în zori
Strigă-mă, cum strigă dorul meu
cu mine când nu esti
Şi păstrează-mă,
în gândul tău
Strigă-mă, dacă nu mă ai
lângă tine
Şi oriunde-aş fi
te voi auzi
Şi-ţi voi trimite gândurile mele
închise într-un vis,
Pecetluit cu sufletul meu
Dar dacă strigătul tău
va fi searbăd
Gândurile mele iţi vor luneca
printre degete
Şi se vor pierde prin lume !

Cum aş putea? - de Getuţa Fata Dragă

Cum aş putea trăi fără iubire, când inima-mi e vâlvătaie ?

 De doruri şi dorinţi, de gânduri strânse-n zbatere vioaie

Şi sufletu-mi tresaltă patimaş, când sub privirea-ţi caldă

M-alinţi cu-mbrăţişări, săruturi şi cu iubirea-ţi tandră ...

Cum aş putea să nu-mi răsfăţ, trupu-n dulcea ta chemare,

Când simt cum mă topesc, în braţele-ţi ce mă-nfăşoară...

Şi dulcile-ţi săruturi pe pielea-mi delicată, sunt balsam sublim

Iubindu-ne frenetic-n atingeri mute, a trupurilor suav festin.

Şi cum aş mai putea iubite, să te doresc, din nou a fi cu mine ?

Când numai noi ştim, cum contopiţi, ne completăm divin de bine

Şi dragostea ne este  foc, unde-amândoi suntem pe veci uniţi

În pasiune tandră, dorindu-ne frenetic, ca cei mai vechi iubiţi.

Nu mai e mult... de Getuţa Fata Dragă

Iubitul meu am plâns, de fericire,
de durere nici nu stiu,
Ştiu doar atât, cât inima îmi simte,
că te iubesc aşa târziu
Şi că mă laşi mereu, mereu fără cuvinte.
De când ne-am iubit prima oară,
Îmi treci mereu prin gând,
zi de zi, seară de seară
Şi te doresc iubitul meu, mereu
Tânjesc după sărutul tău
şi braţele mă dor atât de tare...
Mi-e dor iubitul meu, de-o tandră-mbrăţişare.
Îmi pun zălog, răbdarea să mai aştept un pic
Cu grijă a rostui cărarea-mi, pân-la tine.
Nu mai e mult până departe...
Până când dorurile noastre, se vor topi în şoapte,

Culege-mă... de Getuţa Fata Dragă

Culege-mă din literele, scrise-ntr-un blestem
Care ne-a hărăzit, să fim aşa departe ...
Si pune-mă la loc în călimară ...
Ca mai târziu, când muza te inspiră
Să scrii cu mine un poem, sau poate un sonet,
Ce-o să mi-l cânţi în plină vară.
Si nu lăsa cuvintele, să-ţi scape din condei
Căci se vor pierde, iar prin lume
Si se vor transforma, ca de-obicei
tot în blestem...
Ce nu te va lăsa să mai ajungi la mine.
Si-astupă bine călimara ...
Cuvinte să nu iasă, fără rost
Căci eu voi şti şi mă voi răvăşi
Pe foaia ta-ntr-o albastră floare.

La ceas târziu - de Cătălin Ciorbă

În noapte de m-ai auzi
Urmând vremii, chemarea,
În dor fierbinte, ne-om uni,
De dragoste, cărarea.

Mi-aş tinde mâna către tine,
Să te sărut... a leac,
Să-ţi mângâi părul şi-apoi sânii,
Acolo lângă lac.

Să nu ne ştim decât pe noi,
Să ne dansăm iubirea,
Apoi cu noapte amândoi,
Să ne topim trăirea.

Îmbrăţişaţi cum n-au mai fost,
Vreodată doi străini...
Ne-acoperim cu sărutări
Pe cap, pe ochi, pe mâini.

Din doi să facem un copac
Îmbrăţişat de timpuri,
Din vie verde un butac,
Aprins de anotimpuri.

Aşa să stăm înlănţuiţi,
Întreaga era... a nopţii,
Rămânem doi îndrăgostiţi,
Până la ceasul morţii

Şi de-oi pleca de lângă mine,
Priveşte înapoi...
Eu am să fiu mereu cu tine,
... Şi-n viaţa de apoi.

Dezmierd în alint… de Adrian Gelu Radu

Dus de visul val, ochii îi închid,
trăiri, senzaţii şi amintiri apar,
ajung alături de tine iar şi iar,
porţile Paradisului se deschid…

Îmbrăţişare în noaptea veche,
zâmbete ce creionează chipul,
sunt stele de suflete pereche,
palpitaţii ce derulează timpul…

Şi albaştri-ţi detronează cerul,
sărutându-mă pe vise ce curg,
dulce, ştrengar imită misterul,
toate clipele nopţii ce se scurg…

Mă săruţi pe lacrimile de dor,

ce-mi picură pe gând şi buze,
îţi sărut a inimii bătaie în cor,
cu patima-n sunet de obuze…

Taina nopţii ce ne înconjoară,
în subtilă mireasmă de iubire,
amorul spre infinit ne zboară
a duce pasiunea-n clocotire…

Între răsărit şi apus... de Nicoară Nicolae-Horia

Ce gândeşte soarele,
La asfinţit,
Când apune?
Noaptea adun în cuvinte
Razele lui risipite.
Mâine,
În zori,
Cu faţa spre rugăciune,
Aştept răsăritul,
Niciodată
Ultimul.
În fiecare zi,
Între cele două minuni
Ale vieții,
E respiraţia noastră.
Doamne,
Cât aer
A mai rămas
Între noi?!

Cântec pentru tăcerea mea... de Nicoară Nicolae-Horia

Mulți mă-ntreabă de ce sunt
Însetat după cuvânt
Precum ploaia după nor
Arde-n mine un izvor,
Un izvor cu apă dulce,
Cântec răstignit pe cruce...
Poezia mea întreagă,
Cine poate, să înțeleagă,
Tuturora să le spui
Eu în calea nimănui,
Fie îngustă, fie lată,
Nu am stat, nu stau vreodată,
Nici tu, umbră credincioasă,
N-ai plecat nicicând de-acasă
Pe la porțile străine
Și acum ești lângă mine
Și cuvântul tău veghează,
Chiar dacă-i trecut de-amiază,
Unora n-o să le placă,
Gura mea nu vrea să-l tacă!
............................................
Frunză supărată-n vânt
Mulți mă întreabă de ce sunt,
De mă întreabă-i treaba lor, 
Nici nu știu ce răspuns vor...

Nici nu mai ştiu - de Getuţa Fata Dragă

Nici nu mai ştiu în care grup,
să mă afund
Căci toate-mi plac,
deopotrivă
Citesc, postez aici ascult
Şi toate-mi vin ca o mănuşă.

Nici nu mai ştiu în care grup
să mă petrec
Căci poezia, mult îmi place
Îmi ţine noaptea, trează
când citesc
Căci poezia rău,
la nimenea nu face.

Nici nu mai ştiu în care grup,
să scriu
În nopţi în care, mă ţin
trează
Cu poezia cochetez,
de când mă ştiu
În poezie sufletu-mi
vibrează.