Cântec pentru tăcerea mea... de Nicoară Nicolae-Horia

Mulți mă-ntreabă de ce sunt
Însetat după cuvânt
Precum ploaia după nor
Arde-n mine un izvor,
Un izvor cu apă dulce,
Cântec răstignit pe cruce...
Poezia mea întreagă,
Cine poate, să înțeleagă,
Tuturora să le spui
Eu în calea nimănui,
Fie îngustă, fie lată,
Nu am stat, nu stau vreodată,
Nici tu, umbră credincioasă,
N-ai plecat nicicând de-acasă
Pe la porțile străine
Și acum ești lângă mine
Și cuvântul tău veghează,
Chiar dacă-i trecut de-amiază,
Unora n-o să le placă,
Gura mea nu vrea să-l tacă!
............................................
Frunză supărată-n vânt
Mulți mă întreabă de ce sunt,
De mă întreabă-i treaba lor, 
Nici nu știu ce răspuns vor...