marți, 17 iulie 2012

Balada zilelor de azi, de ieri - de Boris Ioachim


În zadar se trec milenii
Nimic nou sub soare nu-i
Fiecare trage spuza
Tot mereu pe turta lui.

Cei ce au puterea-n mână
Fac dreptate după plac -
Diferenţă prea puţină
E-ntre Dumnezeu şi drac.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Din nimic răsar palate
- Adevăru-i tot mai slut -
Hoţii se ridică-n toate,
Cei cinstiţi se duc în lut.

Sunt minciuni în loc de pâine
Şi cuvinte-n loc de bani,
Omul rabdă trai de câine
Printre iude şi golani.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Nu-i respect pentru sudoare
- Pentru cinste nici atât -
Statu-ţi vinde pete-n soare -
Când nu-ţi pune laţ de gât.

Se vorbeşte de dreptate,
De progres, de viitor
Dar trăiesc - şi trăiesc bine -
Doar cozile de topor

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Proştii dau legi şi hrisoave
Şi-şi ridică-n gând statui
Vorbe dau mulţimii sclave
Prinsă-n jugul statului.

Cartea, sapa şi ciocanul
N-au avut vreodată preţ,
Cine fură, azi, ciolanul
Măre, nu-i hoţ ci isteţ.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-e vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Zilnic, zilnic ni-se spune
Că-i din ce în ce mai bine -
Pentru ce mulţi, biata pâine,
E un lux de azi pe mâine.

Nu e loc pentru dreptate
Nici pentru speranţă nu-i...
Sunt minciuni şi vorbe goale –
Nimic nou sub soare nu-i.

Dar pe noi, cine ne-ntreabă
La vreo treabă, de ni-i dragă?
De ni-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De avem zile cu soare
Sau dacă ceva ne doare?

Nu mă satur de vise - de Sorin Hagianu

Straturi de argilă au în miez vise,
cu gândul tai ceața ce alunecă pe ploape,
perdele de abur le înlătur cu mintea
săpând până în inima pământului.
O sete cumplită sfârâie în carnea mea,
e atâta miracol risipit în jurul meu
de parcă aș fi într-un vis brownian,
ating o floare și-i simt Universul
în vibrația unor aripi de albină.
Nu mă satur să trec printre ramuri
ca un ciripit de pasăre exaltată,
nu mă satur să colecționez vise
ca pe fluturi pestriți într-un insectar.

ZILE CANICULARE - Irina Nedelciu

























Zilele caniculare stau pe creste cu mirare,
Încălzind în frenezie stânca goală cu mândrie.
Jnepenii în transpirare tot privesc în mândra zare,
După norul cel pufos să îi spele furtunos.

Nici drumeţul nu se vede, de căldură stă de veghe,
Sub coroana unui pom tot gândind: Unde am să dorm?
Iar izvorul  îi şopteşte cu un murmur, bătrâneşte,
Să-şi aşeze cortu-n vale... că-i căldură, jale mare !

În pădure nici o frunză nu-mi şopteşte, e mofluză !
Pe cel vânt ce s-a ascuns de căldură, la apus.
Florile în nemişcare se pictează-n bronz, şucare,
Să arate în târziu colorate mai în viu.

Numai iarba se răscoală,  pe sub paşii ce-o doboară
Încercând cu greutate aerobicul în fapte...
Într-o mare  de căldură... înotând, să nu apună,
Tot privind timidă-n zare după-un strop de apă tare.

Aşa zile să tot fie!... strigă vara cu trufie
Mândră-n haina-i pârjolită, de căldură ameţită.

ROMÂNIA - de Camelia Armati


Ca să râzi de ea... de țară, iaca ce treabă ușoară,
Dar s-o-njuri, s-o faci și curvă, sângele în vine-mi turbă!
Ce mai neam de patrioți, țară, maică de netoți,
Jucată-n picioare bine, scuipă Mamă, toți pe tine...

Iartă-i țara mea frumoasă, saltă-ți fruntea luminoasă,
Șterge-ți lacrima din glie, Țară dulce, Românie...
Mândră ești și prea curată, blândă și nevinovată,
Os străbun, de veac scurmată, țară binecuvântată.

Tu taci...iar ei te ard și te lovesc, măicuță bună,
Te umilesc și mi te spurcă-n vorbe de latrină,
Te scot la târg să mi te vânză pe doi bani, pe mai nimică,
Te uiți la ei, mamă și știi că-s morți deja...de frică.

Ei n-au putut să ducă-n viață atâtea câte tu ai dus,
N-au răsărit cu ochii-n piscuri și-n valurile-ți n-au apus,
N-au mânăstiri, n-au Ștefani, n-au Mihai, n-au, Mamă, mame,
N-au rădăcini, Luceferi, n-au codri, nici lumină în icoane!

Nu au habar de-a se mândri, trăiesc, mamă, cât flama,
Și tot ce știu e-a umili și-a te tăia de zor cu lama,
Te ceartă, mamă, tot pe tine, că nume sfinte n-ai păstrat,
Când ei te scuipă în obraji...pe toate le-au scuipat!

Îți dau cu șutul peste gură și cu țigara-ți fac arsură,
Tu îi privești mereu cu milă, cu Dunărea să-i legi la gură!
Carpații să-i răstorni pe ei, în peșteri bagă-i pe mișei,
Unge-i cu mierea țarinei, cu doina dulce din știubei!

Adoarme-i, mamă Românie, valuri în Deltă să îi mâie,
Carpați și dealuri să-i sfâșie, în Dunăre umflați rămâie,
Umili sub glia strămoșească, striviți, amari, cu limba iască,
Înjurătura să și-o pască! Românie, țara mea măiastră! 

Vae victis! - de Boris Ioachim

Îmi caut un refugiu în amintiri albastre
Sunt mai bătrân şi singur şi parcă mai posac
M-am săturat de lanţuri, minciuni şi glume proaste –
Nimic nu-mi mai oferă gâlceava cestui veac.

Eu n-am râvnit mărire, nici scaune sus-puse
Ci doar un colţ de cer, curat şi azuriu,
Sub care să visez la vremi demult apuse
Şi despre puritatea acelor vremi să scriu.

Din visurile mele nimic nu s-a ales -
Doar sila şi tristeţea mi-au stat mereu alături
Norocul chior, în viaţă, nicicând nu mi-a dat ghes
Şi chiar de-am fost în frunte - cei proşti m-au dat în lături.

Dac-am scuipat pe-acela ce-a meritat scuipat,
Nu-nseamnă c-am strivit pe altul ca să-nving...
Şi poate că slăvit-am pe cin’ n-a meritat -
Dar mâna ce loveşte, nu mi-a plăcut s-o ling.

Iar de-am iubit dreptatea, ca unic ideal,
Mereu cu nedreptate mi s-a plătit iubirea;
Dar dacă stau cu-nvinşii pe-acelaşi strâmb cântar
E pentru că, în viaţă, să pierd mi-a fost menirea.

Deci, asta mi-a fost soarta: să fiu, mereu, învins...
Dar nu-i nimic, pământu-i la fel de primitor
Şi acolo unde nu e nici luptă şi nici plâns -
Se duc, deopotrivă, şi-nvins şi-nvingător...

ASCULTA 1986 - de Mihail Rujoiu

Ascuta, asculta, asculta
Cum clopote bat in surdina
Si vara ce trece prielnic,
Ne tinem iubito de mana.

Nisip,tu sa-mi misti la picioare
Sub umbra copacului crud,
Te astup cu priviri ascunse
Sub vesnicul meu asternut.

Te astept ca pe o ploaie torida
Nisipul sa-l cern cugetand
Si inima in piept sa-mi bata,
Sperante topindu-se in vant.

Se nasc curcubee pe cer
Inalt,tot mai inalt te privesc,
Asculta,asculta,asculta
Cum clopote reci ne soptesc.

Din cartea: “Din fum de tigara...”

Ce să-mi fii tu? - de Ovidiu Oana-Pârâu


Ce să-mi fii tu ? O pajişte.
Să mă desmierde cu atingeri
De ierburi, când în linişte,
Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.
Să te culeg bob după bob,
Apoi să te sărut pe gură
Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.
Să mă aşez pe el în noapte,
Şi printre mângâieri, agale,
Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.
Ce fruntea caldă-i răcoreşte,
Gonind din griji şi dând lumină,
Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.
Să te privesc când sunt departe,
În ochii, calde giuvaeruri,
Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.
Să-i zămislim din doruri line,
Ce le-om rememora de-atunci
Când pajişte mi-erai, şi bine !

Vară pe deal... de Nicoară Nicolae-Horia


Cum stai ca o floare-n parfum,
Mirosul ce liber te împarte!
Uităm că e vară acum
Și frigul e încă departe...

Mi-e dor să aud cum detună
În iulie norii cu rost,
Seceta noastră nu-i bună
Și niciodată n-a fost!

Gura mea de tăcere e arsă,
Pe deal amiroase a fân
Și sângeră iarba sub coasă,
Alină-i durerea la sân.

Se pârguie rodul din floare,
Uităm că e vară acum,
Ne-așteaptă acolo sub zare
Brazdele grele de scrum..

Albastrul - de Constantinescu Elena Iuliana























Când soarele cerne
O rază albastră
Prin sita de ani,
Eu strig către tine;

Oh suflet albastru
Rupt dintr-o inimă sihastră,
Privind cum suspini
Îţi cer cu tristeţe, iubirea;
Pe-a noastră;

M-am oprit o clipită
Privind azurul din tine;
M-am trezit suspinând fără puls,
Mi –ai furat-o chiar tu, cum bine ştii;

Într-o lume a cerului
Născută am fost trăind
Zarea albastră din mine
Cucerindu-mă,

Ca o lumină stelară, plăpândă
Ce mi-a adus soarele
Răsărit dintr-o floare albastră
Prin toate petalele;

Asemenea petale fiind,
Mi-ai fost razele frânte;
Am trait şi am murit albastru,
Cu gândul la tine.

Bate vantul… de Lăcămioara Lacrima


Bate vantul, bate, bate,
Dorul fiinta imi strabate
Imi patrunde-n inimioara
Si nu e intaia oara…
Frunze pe creanga se-nvart
De tine nu pot sa uit,
Copacei se tot apleaca
Asteptand ploaia sa treaca
Stropii ei uda-n nestire
Oare si-n a mea iubire?
Printre nori, soare nu e,
Nici vremea intr-o tacere.
Vantul canta in surdina
Picurii n-au nici o vina
In natura-i nepasare
Gandul meu e in visare
Vara parca a uitat
Rostul ce i-a fost lasat…
Plange cerul peste flori
Totu-i viu si temator
Mana inimii te cheama
De-o auzi s-o iei in seama
Pasarele nu zaresc
Vantul, ploaia, le gonesc…

Bate vantul si iar bate
Si prin fata…si prin spate
Lacrimi pure cristaline
Cad pe jos si prin gradina
Impletind prin apa ei
O durere a dragostei
Noaptea vine si coboara
Dorul refuza sa zboare
Vantul bate imprastiind
Norii vor fugi curand
Linistea se instaleaza
Mi-aud gandul cum viseaza
Stelele pe cer se-aduna
Greierasi canta sub luna,
Tristetea iar a apus
Cu vant, ploaie, ce s-au dus
Noaptea pare acum aprinsa
Nu renunt, nu sunt invinsa,
Si tresar intr-o amintire
Sufletului dand sclipire
Versuri scriu in armonie
Maine din nou o sa vie
Un nou vis, alta speranta,
Noua zi…iubire-n viata!