Au înflorit deodat’ şi tei
şi crini …
O, teiul cu dulceag
parfumul lui!
Printre-ale
sufletului meu grădini
Tot bântuie un dor de ochi căprui.
Sunt ochii ce-i visez cu-ai minţii ochi
Şi-n toamne şi sub biciul gerului;
Mi-e teamă, Doamne, să nu mi-i deochi –
Că-s cei mai calzi, din lume, ochi căprui.
Frumoşi sunt ochii de azur, sau verzi –
Şi ochii negri - şi ochii oricui…
Dar te-aş ruga, frumoaso, să mă crezi
Că eu iubesc doar ochii tăi căprui.
E-o noapte caldă, greierii doinesc
Şi aş vrea, nebun, pe-un colţ de stea să sui,
Ce să mă ducă, doar ca să privesc,
Cum dorm, iubito, ochii tăi căprui.
Să mă întreb, privindu-ţi chipul fin
Şi buzele-ţi – molatice petale –
De s-ar putea, vreodată, să mai vin,
Să mă înfrupt din rodul gurii tale.
Şi, tainic, înainte de plecare,
Cu buzele, o clipă, să-ţi ating
Ochii căprui, tu, dragoste ce doare,
Căci, tot mai des, tristeţi adânci mă ning.
Dar tu n-ai şti, nu, n-ai putea afla –
Căci eu n-aş spune asta nimănui!
Că am zburat, purtat de-un ciob de stea,
Doar ca să văd cum dorm doi ochi căprui…
