A fost un astru și-a plecat,
A fost un vis și
m-a lăsat,
A fost o simplă
amăgire,
O umbră tristă de iubire;
De când în vis mi-a apărut,
Senine nopți n-am mai avut,
Făcuta-mi nopțile, ca zile
Pentr-o fărâmă de iubire.
Din ziua când m-a părăsit,
Rău sufletul mi -a fost rănit.
Dar am în față viața mea
De care mă voi bucura.
duminică, 8 iulie 2012
Doi ochi căpruide Elena Iuliana Constantinescu
Doi ochi căprui, încet se sting,
Pe cer, în miez de noapte,
Ca două stele din povești,
Ca două triste șoapte;
Lumina lor, încet apune,
Mă lasă singur, pustiit;
Din întuneric par a-mi spune
„Ne pare rău că te-am mințit”.
Erau lumina vieții mele.
Dar au plecat și sunt departe
Sufletu-mi e gol de stele
Suspinând cu triste șoapte.
Nu mai am o alinare,
Nu mai am lumina lor;
Mă privesc departe
Și se sting ușor, ușor
Pe cer, în miez de noapte,
Ca două stele din povești,
Ca două triste șoapte;
Lumina lor, încet apune,
Mă lasă singur, pustiit;
Din întuneric par a-mi spune
„Ne pare rău că te-am mințit”.
Erau lumina vieții mele.
Dar au plecat și sunt departe
Sufletu-mi e gol de stele
Suspinând cu triste șoapte.
Nu mai am o alinare,
Nu mai am lumina lor;
Mă privesc departe
Și se sting ușor, ușor
sâmbătă, 7 iulie 2012
Universuri întretăiate de Costel Suditu
Urmele lor au rămas
Rămân
Pe timpul meu
Din cap
Din piept
Din mâini şi picioare
Ca o arhivă de simţuri
Cunosc multe
Câte vor mai fi
O să cunosc
Cât oi mai trăi
Formează univesuri paralele
În care mă dau cu rolele minţii
Pe întinsul inimii
Undeva pe un tărâm
Ascuns
De privirea voastră
Gânduri patrulă
Aşa zise-i realităţi
Convenţionale
Şi normale
Într-o lume anormală
Şlefuită de timp
Cu zâmbete bestiale
Plescăituri băloase
Încununată de filozofia
Ultimului venit
Împăunat
De primul servit
Vouă gândurilor
Universuri întretăiate
Ce m-aţi făcut bucăţi
Vă dau din pieptul meu
Inima ce nu mai bate
I-aţi oprit şi plânsul
Şi râsul
Şi visul.
Pe timpul meu
Din cap
Din piept
Din mâini şi picioare
Ca o arhivă de simţuri
Cunosc multe
Câte vor mai fi
O să cunosc
Cât oi mai trăi
Formează univesuri paralele
În care mă dau cu rolele minţii
Pe întinsul inimii
Undeva pe un tărâm
Ascuns
De privirea voastră
Gânduri patrulă
Aşa zise-i realităţi
Convenţionale
Şi normale
Într-o lume anormală
Şlefuită de timp
Cu zâmbete bestiale
Plescăituri băloase
Încununată de filozofia
Ultimului venit
Împăunat
De primul servit
Vouă gândurilor
Universuri întretăiate
Ce m-aţi făcut bucăţi
Vă dau din pieptul meu
Inima ce nu mai bate
I-aţi oprit şi plânsul
Şi râsul
Şi visul.
Legata la ochi de Costel Suditu
Se spune că e oarbă;
Aiurea!
Am surprins-o eu când privea;
Şi ce dulce priveşte!...
Dar pe mine niciodată;
Cu mine chiar e oarbă!
Când am prins momentul
I-am însoţit privirea;
Am văzut o altă lume,
Una de care mă tem;
Am văzut cum unul
O dezlega la ochi
Iar altul îi schimba hainele
Fără sfială;
Parcă le-ar fi fost copil,
Unul bun şi ascultător;
Alţii o conduc aşa
Legată la ochi,
Unde vor ei;
Face pe neajutorata,
Îi înşeală pe bieţii oameni
Care îi vor binele...
Şi uite-aşa,
Eu am o oarecare
Părere acuzatoare
Despre această legată la ochi,
Ce calcă aiurea dar nu se-mpiedică-n gropi,
Iar cînd se face de nimereşte în drum vreun perete,
Mereu cu (mare?) noroc se-ntâmplă să fie chiar uşi cu burete;
O privesc uneori
Percepând pe sub legătură-ncruntarea
Şi-mi clanţăne dinţii-n fiori;
O las aşa, cu privirea ascunsă,
Mă prefac zâmbitor şi dispar după uşă;
Nici nu mai sunt curios,
Pe umeri purtată, păşindă pe jos,
S-o mai duce prin lume;
Nici nu vreau s-o mai văd,
Aşa de mare prăpăd
E pentru mine;
Odată!!... nu m-anşelat;
Dar poate c-aşa e mai bine.
Am surprins-o eu când privea;
Şi ce dulce priveşte!...
Dar pe mine niciodată;
Cu mine chiar e oarbă!
Când am prins momentul
I-am însoţit privirea;
Am văzut o altă lume,
Una de care mă tem;
Am văzut cum unul
O dezlega la ochi
Iar altul îi schimba hainele
Fără sfială;
Parcă le-ar fi fost copil,
Unul bun şi ascultător;
Alţii o conduc aşa
Legată la ochi,
Unde vor ei;
Face pe neajutorata,
Îi înşeală pe bieţii oameni
Care îi vor binele...
Şi uite-aşa,
Eu am o oarecare
Părere acuzatoare
Despre această legată la ochi,
Ce calcă aiurea dar nu se-mpiedică-n gropi,
Iar cînd se face de nimereşte în drum vreun perete,
Mereu cu (mare?) noroc se-ntâmplă să fie chiar uşi cu burete;
O privesc uneori
Percepând pe sub legătură-ncruntarea
Şi-mi clanţăne dinţii-n fiori;
O las aşa, cu privirea ascunsă,
Mă prefac zâmbitor şi dispar după uşă;
Nici nu mai sunt curios,
Pe umeri purtată, păşindă pe jos,
S-o mai duce prin lume;
Nici nu vreau s-o mai văd,
Aşa de mare prăpăd
E pentru mine;
Odată!!... nu m-anşelat;
Dar poate c-aşa e mai bine.
Călător aş vrea să fiu…de Boris Ioachim
Călător aş vrea să fiu,
Cât mai suflu, cât
păşesc -
Cât mai pot ţine în frâu
Ziua traiului lumesc.
Cât aş vrea ca să păşesc,
De pe humă până-n iad…
Păcate să-mi ispăşesc
De pe largul vieţii vad.
Ca un muritor de rând,
Vreau să văd ce n-am văzut:
Turma umbrelor, cărând,
Grozăvii ce le-au făcut.
Cât aş vrea să mă înalţ
Printre stele-n zbor stingher…
Şi papucii să-mi descalţ
Pe un prag de-argint din Cer.
Paradisul să-l privesc
Doar o clipă – pe furiş…
Poate neamul mi-l găsesc
Într-un verde luminiş.
S-ar putea, dezamăgit,
Să nu-mi văd nici un fârtat…
Poate neamul mi-a fugit
Într-al iadului regat.
Speriat – sau în extaz
Pe pământ să mă întorc…
Desluşit, sau nu prea treaz,
Minţile să mi le storc
Ca-ntre Cer şi între iad
Lămurit – să hotărăsc
Dacă-n flăcări vreau să ard -
Sau în Rai să odihnesc.
E atât de greu, pe-aici,
Traiul silnic să-mi mai duc…
Căci, lovit de-al lumii bici,
Umblu palid şi năuc.
…O, ce-aş vrea ca să păşesc
Pân’ la Cer, până la iad!
Vreau cărarea să-mi găsesc –
Şi să scap de traiu-mi fad…
Cât mai pot ţine în frâu
Ziua traiului lumesc.
Cât aş vrea ca să păşesc,
De pe humă până-n iad…
Păcate să-mi ispăşesc
De pe largul vieţii vad.
Ca un muritor de rând,
Vreau să văd ce n-am văzut:
Turma umbrelor, cărând,
Grozăvii ce le-au făcut.
Cât aş vrea să mă înalţ
Printre stele-n zbor stingher…
Şi papucii să-mi descalţ
Pe un prag de-argint din Cer.
Paradisul să-l privesc
Doar o clipă – pe furiş…
Poate neamul mi-l găsesc
Într-un verde luminiş.
S-ar putea, dezamăgit,
Să nu-mi văd nici un fârtat…
Poate neamul mi-a fugit
Într-al iadului regat.
Speriat – sau în extaz
Pe pământ să mă întorc…
Desluşit, sau nu prea treaz,
Minţile să mi le storc
Ca-ntre Cer şi între iad
Lămurit – să hotărăsc
Dacă-n flăcări vreau să ard -
Sau în Rai să odihnesc.
E atât de greu, pe-aici,
Traiul silnic să-mi mai duc…
Căci, lovit de-al lumii bici,
Umblu palid şi năuc.
…O, ce-aş vrea ca să păşesc
Pân’ la Cer, până la iad!
Vreau cărarea să-mi găsesc –
Şi să scap de traiu-mi fad…
Franturi din mine de Gabriela Dangu
Imi adun gandurile, rand pe
rand,
06 iulie 2012
Din causul
diminetii ce-mi rasare,
Prea linistita si mult prea plina de soare;
Le fac ghem, infasurandu-le dupa fiecare zi ce a trecut fara de tine,
In care doar negrul imi era prieten…si lacrimile…
Am adunat asa, frantura cu frantura,
Tot ce am simtit,
Tot ce am gandit,
Tot ce am iubit,
Atunci
Si de atunci…..
Le-am pus, apoi, la pastrare,
Intr-o debara uitata de lume,
Sa le scot la iarna,
Cand ninsoarea ma va ingropa in ea insasi,
Sa pot sa incropesc ceva, orice, din ramasite;
Daca nu o iubire,
Poate-mi iese macar un pulover….
Prea linistita si mult prea plina de soare;
Le fac ghem, infasurandu-le dupa fiecare zi ce a trecut fara de tine,
In care doar negrul imi era prieten…si lacrimile…
Am adunat asa, frantura cu frantura,
Tot ce am simtit,
Tot ce am gandit,
Tot ce am iubit,
Atunci
Si de atunci…..
Le-am pus, apoi, la pastrare,
Intr-o debara uitata de lume,
Sa le scot la iarna,
Cand ninsoarea ma va ingropa in ea insasi,
Sa pot sa incropesc ceva, orice, din ramasite;
Daca nu o iubire,
Poate-mi iese macar un pulover….
06 iulie 2012
ABIA ATUNCI… de Patricia Serbanescu
petrec noapte de
noapte în vise ce dispar
şi mă cufund în
marea cu valuri de cleştar...
şi mă cufund în
marea cu valuri de cleştar...
aştept apoi apusul
cu flori supuse sorţii,
ce se-ofilesc înfrânte, de nostalgia morţii...
şi doar când plânge seara cu purpuriu pe cer,
simt o văpaie-n suflet, şi-în juru-mi efemer...
mi-a mai rămas un pic din blânda veşnicie
de patimi de-oi scăpa, sunt liberă de glie...
de va veni momentul s-ajung în nefiinţă,
toţi stropii mei îi strâng în sfânta cugetare,
abia atunci voi auzi, chiar şi din neputinţă
chemarea Ta din ceruri... spre unica-nălţare…
Frunzele iubirii… de Radu Adrian Gelu
În pădurea
vieţii vântul suflă rece,
pic de secundă mă
simt liber doar,
pic de secundă mă
simt liber doar,
a zâmbi lacrimilor
ce vor să înece
frunzele iubirii-n ceaţa visului clar…
În vânt ca un copac de frunze vărsat,
ard dansând flăcări-n emoţii cărunte,
dând viaţă frunzelor căzute ondulat,
cu şoapta verde arămiul să-l înfrunte…
Speranţa-i verdea clorofilă din potir,
emoţie şi impuls tămăduitor de rouă,
ce-mi alintă frunzele-n pârâu de elixir,
picuri de iubire ce pădurea-mi plouă…
IMI PLAC OCHII TAI de Mihail Rujoiu
Imi plac ochii tai
albastrii,tresar
Strident,enigmatici,divin
melancolic,
Sudoarea inabus,in cadrul stelar
Si totusi aprind,un zambet destoinic...
Imi plac ochii tai scaldati in zapada
Ca simple petale ce cad in zori,reci gheturi,
Iar muntii ce stau,reci inca o data,
Au tamplele albe si fruntile in ceturi...
Imi plac ochii tai,sunt ageri mereu,
Ca neguri de vreme,prin care am trecut,
Ca noaptea ce cade,pe o geana de zeu
Se inchide mereu si plange tacut...
Imi plac ochii tai,strident enigmatici,
Pe nimbul de flori se scutur mereu,
Sunt ochi de lumina,adanci si fanatici,
Copacii de frunze,cu sufletul greu.
Din cartea ;Din fum de tigara...
Sudoarea inabus,in cadrul stelar
Si totusi aprind,un zambet destoinic...
Imi plac ochii tai scaldati in zapada
Ca simple petale ce cad in zori,reci gheturi,
Iar muntii ce stau,reci inca o data,
Au tamplele albe si fruntile in ceturi...
Imi plac ochii tai,sunt ageri mereu,
Ca neguri de vreme,prin care am trecut,
Ca noaptea ce cade,pe o geana de zeu
Se inchide mereu si plange tacut...
Imi plac ochii tai,strident enigmatici,
Pe nimbul de flori se scutur mereu,
Sunt ochi de lumina,adanci si fanatici,
Copacii de frunze,cu sufletul greu.
Din cartea ;Din fum de tigara...
18-04-1995
Fiori în priviri… de Radu Adrian Gelu
Ce incendiu, ce iute căldură,
ce foc fierbinte, ce arsură,
ce foc fierbinte, ce arsură,
suflare arzândă-n vălvătaie,
azuria-ţi privire e flăcăraie…
Aşa foc mare nici nu-l stinge
picătura-n clepsidra ce ninge,
delicioasa magie fiind o ispită,
inima-mi te suspină Afrodită…
Furci de gene sori mă inundă,
polen de dor în şuvoi abundă,
stele licărind speranţa-n zori,
refluxul a trezi iar flux de fiori…
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)