Doi ochi căpruide Elena Iuliana Constantinescu

Doi ochi căprui, încet se sting,
Pe cer, în miez de noapte, 
Ca două stele din povești,
Ca două triste șoapte;

Lumina lor, încet apune,
Mă lasă singur, pustiit;
Din întuneric par a-mi spune
„Ne pare rău că te-am mințit”.

Erau lumina vieții mele.
Dar au plecat și sunt departe
Sufletu-mi e gol de stele
Suspinând cu triste șoapte.

Nu mai am o alinare,
Nu mai am lumina lor;
Mă privesc departe 
Și se sting ușor, ușor