Legata la ochi de Costel Suditu

Se spune că e oarbă;

Aiurea!
Am surprins-o eu când privea;
Şi ce dulce priveşte!...
Dar pe mine niciodată;
Cu mine chiar e oarbă!
Când am prins momentul 
I-am însoţit privirea;
Am văzut o altă lume,
Una de care mă tem;
Am văzut cum unul
O dezlega la ochi
Iar altul îi schimba hainele
Fără sfială;
Parcă le-ar fi fost copil,
Unul bun şi ascultător;
Alţii o conduc aşa
Legată la ochi,
Unde vor ei;
Face pe neajutorata,
Îi înşeală pe bieţii oameni
Care îi vor binele...
Şi uite-aşa,
Eu am o oarecare
Părere acuzatoare
Despre această legată la ochi,
Ce calcă aiurea dar nu se-mpiedică-n gropi,
Iar cînd se face de nimereşte în drum vreun perete,
Mereu cu (mare?) noroc se-ntâmplă să fie chiar uşi cu burete;

O privesc uneori
Percepând pe sub legătură-ncruntarea
Şi-mi clanţăne dinţii-n fiori;

O las aşa, cu privirea ascunsă,
Mă prefac zâmbitor şi dispar după uşă;
Nici nu mai sunt curios,
Pe umeri purtată, păşindă pe jos,
S-o mai duce prin lume;
Nici nu vreau s-o mai văd,
Aşa de mare prăpăd
E pentru mine;
Odată!!... nu m-anşelat;
Dar poate c-aşa e mai bine.