Nu-i timp de Carmen Zaniciuc

Nu-i timp pentru oboseală.

Viața nu se odihnește 
Nici când moare;
Se pregătește 
Să descompună trupurile,
Să le poată contopi
Într-un unic suflu,
Ca o mirare
Că suntem unici
Chiar și împreună.

N-am timp să uit
Să mai fiu,
Nici când inima mi-a stat
În brațele tale.

De ce?... de Lavinia Amalia

Oare,de ce cuvintele ni se comprima

in fata portii de suspine?...

Clipa e atat de cruda

ascunzandu-se intre regrete si dorinta

de tine...

De ce ni s-au topit zapezile 

inaintea primaverii,

iar curcubeul fagaduintei

isi pierde culorile

in ceata tacerii?...

Ni s-au inlantuit stropii in marea

de doruri

unde furtuna dezlantuie

uraganul de freneticezboruri

de vis infinit

ce cu rabdare e strunit

de haturile luminii...

De-atatea anotimpuri mi te plimbi

in caleasca inimii,

dar niciodata nu ajungi 

la mine...

Te-astept in picaturile ce inghit

oceanul renasterii  noastre

Te-ating cu adierea vantului 

din soaptele-mi abstracte

Mai trag de snururi timpul

poate se-mpiedica 

si cade-ntr-un minut

Ca sa putem trai visul crescut

prin ploile marunte,

De mine sa te molipsesti

ca minutarul de secunde...

Lavinia Amalia la 28 iunie 2012

RUGĂ... de Patricia Serbanescu

Mă scald în soare cu mult vânt

Prin lanul verde ce-l descânt,
Iar printre macii ce dansează 
Apusul... mi se potenţează...

Pământ bogat ce-a rămas mut
Talpa-mi sărută, fiindu-mi scut,
Îmbrăţişez planeta în furtună
Şi-o rog plângând, să nu apună!

Doamne, minunea este-n noi!
Chiar dacă-i vânt şi multe ploi...
Implor iar cerul... şi lanul plin
Să-mi dea o pâine mai puţin!

Presar-o Tu, că eşti în mers,
Dă-ne cunoaşterea, din univers
Şi tot ce-n viaţă... a eşuat...
Da-ne la toţi, ce ne-a fost luat !

Fă-o bucăţi şi înmulţeşte-o!
Dă-o la toţi, ce nu au somn,
Mai dă un pic de fericire 
Genomului… ce-şi zice OM…

Şi când om fi prea plini în toate
Caci ne-ai tot dat, pe săturate…
Vom recunoaşte purul adevăr
Venind spre Tine, cu-un ultim zbor.

Aud sămânța cum se coace... de Nicoara Nicolae-Horia

Aud lumina cum se coace
Din fructul rotunjit şi greu
Şi tot mai linişte se face
În jurul şi-nlăuntrul meu...

Cad frunzele precum arginţii,
E vama lor pentru târziu,
Din toamnă m-au născut părinţii,
Jertfit ca rodul ei să fiu!

Aş vrea acum, când mâna scrie,
Să-mi stai aproape, s-o asculţi,
Din părtăşita-i bucurie
De bună voie să te-nfrupţi.

..........................................

În ochii tăi e-atâta pace,
Cât nu încape în cuvânt!
Aud sămânţa cum se coace
Cu dorul ei dinspre pământ...

de Nicoara Nicolae Horia.

Voinţă de Costel Suditu

Să nu cuprinzi păreri deşarte

Din miezul tristelor cuvinte,
Speranţe noi, înaripate
Să-ţi faci din clipele cioplite;

Nu căuta oprindu-ţi drumul
Lângă fântîna fără apă,
Ce n-ai găsit orbit de fumul 
Cuvântului rostit odată;

Şi mergi de-o fi să arzi jumate
Sau de o fi să cazi pe brânci,
Să nu renunţi, urnind de toate
Câte puţin măcar s-apuci,

Ca în păienjenişul vieţii
Să nu fii pradă, căutat
De clipele şi marafeţii
Ce se feresc de Împărat.

O madame... de Costel Suditu

Prin faţa uşii unei, biserici ortodoxe,

O madame stilată plimbă trei păcate;
Se gândeşte roasă de atâtea fapte
Că Mântuitorul iartă şi mimoze;

Cu privirea saltă cât de cât curajul,
Peste ţâţe, miezul unuia din ele
Urcă bluza-n barbă, sobră se repede,
Regăsită parcă, pipăie pavajul;

Lumea se cruceşte la vederea ei
Stând înghemuită peste prima rugă
Căutând iertare de la Domn s-ajungă
Chiar şi pentru unul dintre cele trei;

Răsuceşte-n suflet primul ei păcat,
Ce i-a dat Prea Sfântul Dumnezeu ca trup
Folosind momeală poftei ca de lup
În dezmăţ draconic cu bărbaţi în pat;

Roagă-n cruci domoale peste pieptul plin
Şi cu voluptate dar şi cu suspin
Iertată să-i fie şi-a doua-ncălcare
A poruncii sfinte pentru fiecare;

A minţit în viaţă şi a înşelat
Multe zboruri line peste bolta vieţii
Cum un soare dur spune dimineţii
Când răsare rece că-i doar înserat;

Tot făcând mătănii roşi îi sunt genunchii
Dar de pardoseala unei sfinte case
Nu de locul unde vieţuia cu farse
Şi urla ca fiara de-şi scotea rărunchii;

Nu simţea durere sau poate simţea
Dar credinţa clipei îi dădea aripă
Să-şi înnalţe simţul ca un fum din pipă
Peste cele rele valuri, o perdea;

Până-acum slăvea languroasă, trupul
Şi nu orişicum ci standardizat
Se-nchina la pofte; Încă un păcat
Ce-i întuneca şi-apăsa trecutul;

Parcă mai uşoară se simţea ieşind,
Loc avea de-acum pentru noi păcate;
Iar zâmbea cu ochii dând picioare coapte
Vântului s-arate omului dorind.

O CE VIATA de Mihail Rujoiu

O ce viata,adanca viata

In care ne invartim mereu 
Si in fata numai ceata 
Negasind norocul meu. 

O ce clipa,adanca clipa 
Atunci cand te-am cunoscut,
De stiam ca-i doar risipa 
M-as fi intors inspre trecut. 

O ce soarta,adanca soarta 
Lacrimi cad din ochii goi, 
Iar durerea lin ma poarta 
Peste zidul dintre noi. 

O ce lume,adanca lume, 
Care totusi mai spera, 
Sa fie toate mai bune 
In viata asta de sera. 

O ce viata,adanca viata 
In care ne invartim mereu 
Si in fata numai ceata 
Negasind norocul meu. 

Din cartea ;Din fum de tigara...

08-II-1996 

Tu ploaie... de Catalin Ciorba

Tu ploaie care-mi cânţi durere,

Mă strângi în jocul tău cernut,
Şi nu mă laşi să uit de adiere,
Precum gustam din laptele de început.

Îmi scuturi visele încercănate,
Şi-ţi faci din jocul picăturilor,
Un dans de amintiri uitate,
Ce se întorc spre mine şi mă dor.

Ca un bătrân maestru scapi lumina,
Atât cât să mă faci să îmi doresc,
Să fiu în floare tu să-mi fi stamina,
Să cred frumos aşa cum e firesc.

Cătălin Ciorbă

ŞOAPTE… de Patricia Serbanescu

amestec şoaptele-n surdină

şi înc’ascult a mea sortire,
deschid portaluri de lumină
bazându-mă... pe întregire...

simt viaţa ce acum tresare
prin pori, cu sufletul vibrând
prind unda ce din ochi răsare
întruchipată într-un cuvânt.

ridică-ţi ochii spre lumină
şi buzele să primeneşti…
simte doar febra, făr’de vină
lungeşte-ţi viaţa, când iubeşti!

timpul iubirii, l-am ferecat,
în susur, îmi dezleagă şoapte,
nectaru-ţi este înmiresmat
doar descuind poarta, în noapte...

seara, o sechestrăm din zi
iar zorii… o să-i venerăm,
cu luna-n braţe vom muri
când umbrele... le-mperechem.

Vis de haiducie de Boris Ioachim

Prietene, îţi spun doar: Hai!

În grabă să ne haiducim…
Să facem rost de nişte cai
Şi-n lumea largă să fugim.

Să fim nepăsători pribegi
Prin veacu-acesta scăpătat,
Pân’ amândoi vom fi moşnegi –
Căci, stând, ce-avem de câştigat?!

Şi, apoi, nimic nu-i de pierdut
În viaţa ta, în viaţa mea –
Când n-am făcut ce am fi vrut,
Ce rău ni s-ar mai întâmpla?

Când caii-n goană-or să apuce,
Prietene, nu spune „nu”!
Pe unde paşii ne vor duce –
Nu ştiu nici eu – nu ştii nici tu.

De vom găsi vreun codru des,
Bordei adânc ne-om scormoni;
Iar când nu vom avea de-ales –
Pe bogătani i-om tâlhări.

În toate cele patru zări,
Ibovnice de vom afla –
Din vreme în vreme-n dezmierdări,
Cu ele ne vom desfăta.

…Prietene, vorbesc în vânt,
Visând ca un copil naiv!
Nici cai, nici codri nu prea sunt –
Vândut e veacul şi parşiv.

Dar, hai, paharul dă-l pe gât –
Pe gât îl dau, la rândul meu…
Afară plouă şi-i urât –
Dar, mâine, poate fi mai rău.

…Prietene, îţi spun doar: Hai!
Măcar cu gândul să fugim…
Să face rost de nişte cai
Şi-n grabă să ne haiducim