Corina Nica - Unui încrâncenat

Pe mulţi i-ai supărat, te-ai folosit de toţi
Prieteni nu mai ai, te-ai trezit singur
Te-ai arătat umil dar ai fost hoţ
Şi-au mai trecut destule anotimpuri.

Visezi s-ajungi ceva dar nu mai poţi
De disperare dai cumplit din coate
Şi strigi în gura mare şi-arăţi colţi
Şi nu te laşi, cuţite-mplânţi în spate.

Dar s-or trezi şi te-or împresura
Din mii de părţi aceia ce te iartă
De-au fost prea buni, cândva te-or înjura
Că le-a ajuns la os atâta ceartă.

Şi la ce bun? Tu oare nu gândeşti
Că din nimicnicie vine omul
Şi că nimica n-ai să preţuieşti
Când ceasul ultim te-o chema la Domnul.

Alergi în van şi calci pe toţi şi toate
Dărâmi şi strici în cale tot ce vezi
Şi nu mai ştii ce-i aia bunătate
Şi nici în umbra ta nu poţi să crezi.

Încearcă iute de te domoleşte
Cere-ţi iertare cât ai încă timp
Şi de pe drumul strâmb acum te-opreşte
Că sufletul nu e de dat la schimb!

(Corina Nica, 22 martie 2012)

Epigonul Rastalmacit - Dar ochii tai

Dar ochii tăi ? Albaştri, verzi, negri sau căprii
Zălog a nu se-ştie ce mute mărturii.
Câte stihii senine adânc se zbuciumară,
Ca să-ţi răsară limpezi icoanele de-afară?
Ce gând, în ce cuvinte, s-a-nvrednicit a spune
Cum s-a ivit din sânge uimita lor minune?
Prin ce minuni ciudate şi zamisliri încete
S-a săvârşit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui,
E un zmarald şi nu e, e un safir şi nu-i.
E bâlbâirea noastră în stare să mai ştie
Ce amintiri de noapte, rămase din Tărie,
Căzând pe-o dâră lungă, de aur, dintre stele,
S-au închegat la tine în două peruzele,
Domniţă-al cărei zâmbet mă tulbură şi-ngheaţă?
Îţi pâlpâie-n privire şi-un vânăt fir de ceaţă.
E depărtare multă la zmalţul ei cu ape,
Deşi ţi-e frumuseţea de salcie aproape.
Ascultă, ce nu-mi poate închipuirea crede
E ca bijuteria cu pleoape calde, vede.
Auzi ? Pricepi ? Să poată vedea un mădular?
Atunci, nu-i vorba numai de trupuri, ci de har,
De o văpaie alta, de-o voie, de-o dogoare,
Ce vine şi se duce, făclie călătoare.
De ce a plâns zmaraldul la şoapta în andante
A scripcii, două lacrimi în două diamante?
Pricepe. Nu ştiu dacă, prostită de cuvinte,
Mai are lucrul ăsta loc să ne-ncapă-n minte.

Petre Violetta - Coşmar în noaptea darurilor

Şi cine să mă vadă pe mine răscolind,
Printre ascete umbre ascunse în vecie
Pecetea neputinţei dintr-un astral colind?
Îngerii orbi îngână blestem şi nebunie...

Mă ninge-acum durerea în stele violet,
Au putrezit speranţe pe ţărmul meu pustiu
Şi fulgii mă dansează în paşi de menuet,
Dar crinolina-i ruptă, unde să fug, nu ştiu.

M-ai invitat, tăcere, în viaţa ta din umbră;
Mi-era atât de bine pe umărul tău gol!
Privirea ţi-este rece, înlănţuirea sumbră
Şi-mbrăţişarea morţii îmi dă acum ocol...

Te voi goni spre stele acolo unde pleci
De fiecare dată când viaţa strângi în pumni,
Cu florile de colţ şi pietrele petreci,
Senzaţii tari şi umbre în irişi tu aduni...

M-ai învăţat cu zborul la răsărit, în zori
Azi am primit căderea-n abisuri neştiute,
De voi găsi acolo uitare şi chemări,
Voi învăţa să cânt,dansând printre volute.

Într-un coşmar pe care, azi mi l-ai dăruit
Într-un pocal de basm în care ai uitat
Că lacrimi nu se pun, nici dorul chinuit
Nu-ncape-n cercu-nscris în ură şi păcat..

Alexandra Manea - Doar un cuvânt

Am o mie de stări şi un haos în gând,
Răsturnată mi-e lumea dintr-un singur cuvânt.
Aripi albe de îngeri mi se zbat într-o tâmplă
Şi nu ştiu ce să cred! Oare ce se întâmplă?
Freamăt dulce de vis se strecoară sub pleoape
Şi opresc un surâs, căci mă tem să nu-mi scape.
Îmi inundă fiinţa roiuri albe de stele,
Furişându-se-n suflet şi-mi agaţă în ele
Gânduri ce nu cutează să se nască-n cuvânt,
Tot plimbându-se-n minte, ca purtate de vânt...
Doar un verb e de-ajuns să-ncolţească speranţa
Ce-ndrăzneşte prea mult, dar îi iert cutezanţa.
Soare blând îmi zâmbeşte şi în suflet, şi-afară,
Şi mă bucur nespus că e iar primăvară
Aninată-n silaba unui singur cuvânt...

CAM – 20.03.2012

Alexandra Manea - Fior de primăvară

Te-am aşteptat cuminte ca să vii, 
Dar fremătam de-atâta nerăbdare!
Prea multe zile mi-au părut pustii
Şi mă temeam întruna de trădare.

Dar într-o mohorâtă joi ai apărut,
Te-ai strecurat discret pe strada mea
Şi-ai dezmierdat grădina cu-n sărut,
Era-nsetată şi tot ramul o durea.

Ai mângâiat cu raza ta senină
Boboci de floare ascunşi pe ramul gol
Şi-ai îndemnat să iasă la lumină
O buburuză şi trei păsări lunecând în stol.

Cu lacrimile unui nor zburdalnic
I-ai dat pământului prea trist să bea
Şi-ai potolit bătaia vântului năvalnic.
Nici nu ştia cât adierea blândă îi lipsea!

Petale colorate scot capul cu mirare
Din pătura jilavă şi caldă de pământ,
Sunt tare somnoroase, trezite din visare
Şi-mbracă-n mare grabă frumosul lor veşmânt.

E-atât de verde strada şi-atât de animată
Şi aerul e dulce şi-atât de parfumat!
Atingerea-ţi uşoară şi-atât de delicată
O face să zâmbească întruna alintat.

Mi-e colorată faţa cu roşu ca de mac,
Îmi murmură surâsul cu-atâta uşurinţă,
Mi-ai împletit cunună mici flori de liliac
Şi-ai poleit cu soare întreaga mea fiinţă.

CAM – 21.03.2012

Andreea Alexandra Coman - Un înger, un vis..

Am visat pe aripi de înger că am urcat
Spre ceruri înalte cu porţi pentru vise
Ce se deschid când mereu eşti îndurerat
Om trist, urci spre lumi întredeschise.

Şi aşteptam o poarta să-mi deschidă,
Să-şi facă loc al meu lăuntric vis
A întins a lui mână splendidă,
Îngerul ce-mi arată calea mai concis.

Un câmp de flori îmi era viaţa întreagă
Şi îngerii se-nchinau în faţa ei,
Eu, un copil nevinovat, făr` de seamă
Ce nu ştiam cum pot fi norii atat de grei.

Am plecat obrazul în faţa lor
Şi m-au atins cu maini de catifea,
M-au îndrumat să spun oamenilor
Că un vis se împlineşte când crezi în puterea ta.

(Andreea Coman- 21 Martie 2012)

Alexandra Manea - Prea târziu

Se rupe sufletu-n fâşii,
Se sparge-n mii de cioburi colorate,
Împrăştiate-n colţurile toate,
Te tot aşteaptă... Tu de ce nu vii?

Se strânge inima în ghem
De tresărire, dor, emoţii,
Suspină anii mei cu toţii,
Căci trec şi n-am cum să-i mai chem.

Se-adună roua lacrimii încet
În sufletul făcut căuş,
A fost cândva senin şi jucăuş,
Dar astăzi îl umbreşte un regret.

Se-apleacă dorul meu aproape de pământ,
S-a prăbuşit din culmea unui vis
Şi cu tristeţe-n suflet am decis
Să anulez trecutul legământ.

Se risipeşte dragostea în vânt,
Doar o cutie goală, aruncată...
Finalul n-o să-l aflu niciodată,
Chiar de aş da tot ce pe lume am mai sfânt.

Se pierde dorul meu în aer ca un fum,
Tristeţea iar coboară ca o ceaţă
Şi am visat că m-am trezit de dimineaţă
Şi nu se transformase totu-n scrum.

Aleargă visurile-n cele patru zări,
Nu mai au rost pe lumea asta rece,
Speranţa mea şi ea ca valul trece,
Pierdută pe-ale inimii cărări.

Mi-e sufletul năuc de aşteptarea ta
Şi-i pustiit ca după o furtună...
Opreşte-ţi scuza, nu e oportună!
S-a dus iubirea şi n-o mai poţi avea!

CAM – 21.03.2012

Irina Nedelciu - Replica

M-acuzi duios cu oboseala,
Dar cum ne vine socoteala !?
Când te-am iubit în tinereţe
Şi mă purtam, şoptind blândeţe,
Tu îmi dadeai numai bineţe
Şi îmi faceai doar feţe, feţe.

Aşa trecut-au ani întregi
Cu aşteptări şi nopţi tot reci,
Cu zile triste şi tăcute
Cu vise năruite-n cute
Ce s-au săpat cu nonşalanţă
În anii grei de stat în transă.

Pretinzi acum cu vorbe triste
Că m-am trezit, c-am alte vise
E Primăvară, dragul meu !
Să sufăr nu mai vreau mereu,
Vreau să-mi trăiesc marea iubire
Nu verdele din amăgire.

Îmi vreau în ochi toată sclipirea
Şi-n inimă toată simţirea
Iubirea să mă căptuşescă,
În şoapte dulci să mă vrăjească
Ca sufletul să-mi scânteieze
Şi de minciuni să nu-i mai pese.

20 martie 2012 la 16:17 

Radio 21 Grame by Walter Dionisie

Walter Dionisie

Buna dimineata, cu
http://21grame.caster.fm/
Pentru ♥ ta!
Va rog frumos, prieteni, cand intrati pe http://21grame.caster.fm/ , dati un click pe inimioara din dreapta sus, semn ca va place postul...Este nevoie de multe ''like''-uri de acest gen pentru a upgrada postul!
Astazi avem un playlist in....blugi...;)
Va multumesc!

Irina Nedelciu - Primavara sperantei

Adie vântul a mirare
Printre copacii daţi în floare
De primăvara, zâmbitoare
Ce-mi scutură numai petale.

Mi-aruncă ea în desfătare
Mantaua-i verde, pe hotare,
Cu lăcrămioare în pictare
Şi năsturaşi, ochi de fecioare.

Narcisele-mi stau parfumate
Cu capul aplecat în parte,
Îmi cântă dorurile toate
Înmiresmând tot ce se poate.

Nici liliacul nu-i departe,
Plesneşte-n muguri să desfate,
Privirile-mi mult prea-ntristate
De frigul iernii zbuciumate.

Iar iasomia, mândra lui,
În fugă vine din hai hui
Să se îmbrace-n verde toată
Să-mi cânte dragostea la poartă.

Nici panseluţele nu-mi stau pe tuşă
Tot colorează pe la uşă
Într-o culoare mai vioaie
Să-mi scoată griul din odaie.

Stau fermecată de ce văd
Cu Soarele sclipind în bord
Tovarăş mi-e de drumeţie
Mă încălzeşte pe sub ie.

Îmi dă speranţă la mai bine
Când îmi aruncă o privire
Iar când o rază mă îmbracă
Sărutul eu îl simt îndată.

Ce primăvară minunată
Îmi este-n anul asta dragă ,
Mă potcoveşte doar cu verde
În suflet, inima îl vede.