ZILE TÂRZII… de Patricia Serbanescu

frunza zace-nlăcrimată
cu reversul ei sensibil
şi-a căzut cu paşii roată,

într-un mers… ireversibil.

râurile curg spre mare
sufocate… ies din tină,
prelinsă-i boarea în soare
legând noduri, de lumină.

tot ce mişcă-n univers
nu a fost singur, în fire,
legănat a curs în vers
spre o nouă primenire.

strânsă-i vocea-n cor cucernic
preaslăvindu-I viaţa, ruga
Domnului-Atotputernic,
să ne stăpânească…fuga.

timpul pare un moşneag
ce s-a-nţepenit în poartă,
aplecat spre-a lui toiag,
aşteptând lumea cea dreaptă.

jelesc ziua însorită
stricând-o mereu în plâns,
simt inima îmbătrânită
dragostea-i... fără răspuns.

06.09.2012