Şoaptă de Veronica Simona Mereuta

îţi auzeam inima
cu urechea lipită de piept
şi n-am crezut că poate fi 

doar şoapta a ce ştiai că e drept.
noaptea îmi împletesc frânghia
am de străbătut alt drum de zi
adrenalină e atât de puţină
dar...opreşte sângerarea!
câmpul moare numai după
ce îşi adoarme cicoarea
iar miriştea poate îndura albastrul
mai ales dacă focul a ajutat-o să uite
că un ceas ticăie,
niciodată şoptit,
ca o inimă.

17.09.2012
Vero