Declar pe propria mea raspundere,
ca iubirea mi-e paradoxal de rotunda,
imi asum toti fluturi din stomac
si nu ma dezic de arsura din capul pieptului,
pe care o revendic cu vehementa.
Prin solia pescarusilor albi,
mi-ai spart retina cu lacrimi,
iar tristetea mi-e teribil de sarata,
comensal al valului de mare.
Acolo,la hotarul luminii,
m-ai botezat festila de felinar,
dandu-mi impresia de soare matur,
lasandu-ma sa acopar intunericul in bruma precoce.
De buna voie si nesilit de nimeni.
marturisesc,
ca sufletul imi este un fel de terminal,
pe care se incarca de-a valma sentimente,
cu valabilitatea indoielnica,
dar cu o vigoare iesita din comun.
Planeta risca,
sa fie contaminata cu iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu