Moştenire pe-o bucată de lemn - de Zavoianu Vali

în biserică-i gol şi răsună-n zadar
glas de clopot pierdut undeva spre hotar
doar bătrânii rămaşi să-l audă mai pot
şi-apoi curge tăcerea pe toate şi tot.

el mai iese în sat, zăbovind pe la porţi
să mai afle ceva despre vii, despre morţi
e bătrân şi se simte stingher şi sleit
ani de-a rândul pământul din greu l-a muncit.

satul lui nu mai e cum era altădat"
fii lui de ani buni la oraş au plecat
sărbătorile vin şi-l găsesc mai sărac
tot ce are i-un ciur de făină-ntr-un sac.

şi pe fruntea lui cern nesfârşite tăceri
e mereu frământat de aceleaşi dureri
îl dor cei care nu mai trăiesc pe la sat
şi de rugi şi pământ parcă toţi au uitat.

le-ar lăsa scrise toate-amintirile lui
dar se teme că n-ar folosi nimănui
şi-atunci lasă o rugă şi-al crucii însemn
scrijelite stângaci pe-o bucată de lemn.

22.09.2012, Zavoianu Vali

NIMICUL NE NAȘTE de Oană Stefan Valentin

A trebuit să mușc
-în genunchi-
adânc din brazdă
cu sângele țâșnit
șiroi verde pe nas,
să-ți pot gusta
zeama dulce
din fruct.

A trebuit să mor
într-o noapte,
-mult-
dar mult de tot
ca un atac cerebral
frumos, în comă,
să te pot visa
aievea.

A trebuit să mă lovesc
-ecou infinit-
de toți pereții iadului
purtând coarne fierbinți
de rege fără regat,
să pot crește
albă pană de înger
peste imens.

Va trebui să zbor
-în cercuri perfecte-
păzindu-te aprig
de mine.
Doar află
de acolo de jos,
că nimicul
ne naște!

Toamna m-a intrebat…. de Lacrimioara Lacrima

Toamna m-a intrebat
Prin frunzele-i ce cad
Daca n-ar fi pacat
Iubirea sa n-o am,
Palida e natura
Vantul o clatina
Si numai dragostea
E mai puternica…
Crengile din pom
Triste se scutura
Ploile din nor
Ochii imi bucura…
Prezenta ta
In al meu gand
In viata mea
E dulce cant…
Toamna ma intreaba
Caci nu este muta
Raspund si te cheama
Cu dorinta multa…
Razele de soare
Tacute, acum planse
De picurii de ploaie
In umbra lui ascunse…
*
Toamna m-a intrebat
Prin ceata atat de deasa
Iubirea de ti-am dat
Cand pomii-usor ofteaza
Prin bantuirea toamnei
Eu te iubesc cu foc
Iar bratul dragostei
M-atinge peste tot…
Nici pletele-i de vant
Nu-mi ravaseste dorul
In vise ma aprind
Pasari acum-si iau zborul
Spre vremuri calduroase
Tu, tainic ma mangai
Fioru-mi genereaza
Privirea ta dintai…
Zana cu aur plina
Straluce si colinda
Intr-o rece lumina
Tristete imi inspira
Dar nu o las deloc
Ca sa ma napadeasca
Iubirea-si face loc
Ca s-o inlocuiasca…
*
Am invatat sa strang ploile toamnei in mine spre a le intelege, am impartit tacerea mea fiecarei frunze care mi-a umezit privirea prin suflul neastamparat al vantului…ce a obligat-o sa cada neajutorata,…am admirat nuantele de culori ravasite visand sub cerul impovarat de nori,…respirand aerul gandurilor mele…alaturi de tine…

VREAU UN PUNCT de Oană Stefan Valentin

înfipt crud în linie.
triunghiul
ia trei de doi
în pătrate…
fără o mână.

Virgula e doar
o linie tremurândă
întreruptă brusc
fără milă.

Toate veștile bune
au locul de veci
rezervat în spam.

Vreau un punct
rupt în trei…

vioara cântă - de Belean Maria

ce frumos cântă
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct

șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea

nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii

ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram

peisaj - de Nuța Istrate Gangan

(îngemănări stranii de roşu stins şi verde ars)

macii sângerii s-au ofilit
în locul lor ciulinii se rostogolesc stingher
purtaţi de vântul uscat al uitării

stăm întinşi în iarbă
aşteptând toamna
ca pe o supremă condamnare
la singurătate

palma ta
îmi răvăşește absent părul
ultimii cocori săgetează ţipat nesfârşitul
în depărtare o cumpănă
se tânguie cu disperare
deasupra unei fântâni secate

(nu îmi vezi lacrimile)

frunza
se usucă acid sub geană
tâmpla
răzvrătește dureri
iertarea
nu se mai traduce în niciun dicţionar

(nu îmi simți deznădejdea)

tu n-ai ştiut niciodată să risipeşti petale
întotdeauna le-ai strivit în pumn

O nouă toamnă... de Boris Ioachim

O nouă toamnă s-a pornit să ţeasă
Cu fir de-argint, plase de funigei...
Mă tot încearcă-o vie, neînţeleasă,
Tristeţe - după tineri anii mei.

Atât de albastru-i cerul în amiază,
Că, de rugina n-ar foşni prin tei,
Aş crede că e vară şi vibrează
Natura-n toată plinătatea ei!

Dar dimineţile-s înceţoşate –
Melancolia, mă trezeşte-n zori,
Cu amintiri – ce le credeam uitate,
Despre trecut şi-ai dragostei fiori.

Toate-nserările sunt însoţite
De vânăt vânt cu miros de pelin...
Iar pajiştile – arse-ncremenite,
Setoase, calea ploilor aţin.

Setos mi-e sufletul de libertate,
De dragoste, de vii şi noi chemări –
Aş vrea s-o şterg, deodată, din cetate
Şi să mă pierd în neştiute zări.

Dar nu se poate, veacul e prea sumbru,
Prea plin de piedici şi de renunţări –
Pe tot mai strâmte căi paşii-mi preumblu
Şi doar cu gândul fug în depărtări...

DACĂ - de Oană Stefan Valentin

Doar dacă…
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?

Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.

Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?

Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.

De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?

CÂMPUL NOCTURN - de Patricia Serbanescu

Viaţa o simţi, singur în stei
Fără habar de dumneaei,
Solitar… şi în hamac,
Fără gânduri la iubiri
Sau trairile cu trac.

Admiră deci Calea Lactee
Înalţă-ţi sufletul în zbor,
Şi fă-ţi din vise epopee
Tot adunând dor peste dor,
Cât ti-o fi aţa, pe mosor…

Iubirea-ţi creşte în destin
Nu ţine cont de jurământ,
Cheamă-ţi şi steaua la festin
Că totu-n jur, va fi sublim
Când vei rosti ultim, cuvânt.

De pică din cer steaua ta
Faci o schimbare de veşmânt,
Te pregăteşti a înnopta
La doar un pas, de crucea ta
Găsit curbat, spre locul sfânt…

Aproape de voi fi de-‘Ntreg
Suind pe cerul plin de Sine,
Fac mâna greblă să culeg
Când sufletul îmi e beteag,
Particule adamantine…

Şi de mai fac şi ochii roată
Când noaptea cerne nemurirea
Ne vom găsi cu toti la sfadă,
Grupaţi pe sexe, în grămadă
Să recreem iar, omenirea.

Ne-o învaţa steaua polară
Să căutăm nordu-n credinţă
Şi ce-i condiţia singulară,
Căci naşterea de-a fost primară,
Putem trăi singuri, în Fiinţă.

Iubeşte-mă... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iubeşte-mă cât încă e lumină,
Prin alte părţi deja s-a înserat,
Sufletul meu, fărâmă cu fărâmă,
De-o simfonie stranie-i arat...

Iubeşte-mă cât încă mai respiră
Prin muguri floarea dorului de floare
Şi Aerul se tulbură pe liră
Sub Ochiul tău ce mângâie şi doare!

Iubeşte-mă de-a pururi nefardată,
Iubeşte-mă, iubito, natural,
În tine veşnic se ascunde-o fată
Precum se-ascunde Râul într-un val.

Iubeşte-mă cât încă eşti frumoasă,
Aşa precum erai la începuturi,
Cu-acelaşi neastâmpăr de mireasă,
Cu-acelaşi zbor incendiar de fluturi.

Iubeşte-mă cât încă e devreme
Cu disperarea ultimului gând.
Buzele tale murmură poeme
Şi părul tău se-aude murmurând...

Iubeşte-mă cât încă mai pot scrie
Cu mâna mea flămândă peste vânt,
Tu eşti întâiul semn de Poezie
Fără de care n-ar mai fi cuvânt.

Iubeşte-mă cât se mai poate încă
Iubita mea din veacul douăzeci,
Ca Prometeu mă simt legat de stâncă-
Vulturul meu, tu vii mereu şi pleci...

Să ne iubim, iubito amândoi
Cu-acelaşi dor de Dragoste de viaţă,
Să ne iubim şi dincolo de noi
Să ne iubim cât încă-i dimineaţă...