Vis-aievea - de Cristina Maroiu

Somnul imi ratacise
cararile
sub pleoapa noptii,
bolnava de vise.
Era un inceput
de poveste
in samburele acela
de gand!
…Si totusi,
atat de real…

Pe taramul magic
ascuns in pieptul tau,
se facea ca alergam
precum caii liberi,
fericita ca mi-e
Acasa
in toate secundele
ce se petreceau
transformandu-se
din vis
in aievea!

Mi-am scaldat arsita
gurii
in apa nerostita
a cuvintelor tale,
si deodata,
dintre coaste au rasarit
mugurii dorintelor
aproape
de soroc!

Tine-ma in palme,
asa cum tii un fir
de floarea-soarelui
si sufla asupra mea
adiere de viata,
ca sa ma desavarsesti
in miracolul
certitudinilor
ce ne-au harazit
cu darnicie
primavaratic
rod!

PARFUMUL UNEI FREZII - de INES POPA

O rază cristalină pictează orizontul
Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,
E limpede izvorul ce tremură-n albastrul
Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.

Mă împrumut de tine din toamne adormite
Și te dezbrac de umbre și indecise vise,
Te recompun cu sete de doruri viscolite
Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.

Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul
Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,
Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,
Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.

Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,
Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,
Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut
Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.

Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,
O lacrimă orfană de dor nevinovată,
Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,
Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.

Semn magic - de Ovidiu oana-pârâu

Prin draperii din catifea albastră,
Aruncă noaptea semne de afară,
Un ciob de lună spartă prin fereastră,
Ţesând stafii în fumul de ţigară.

Stai dezvelită răsfăţându-ţi sânul
Peste mătăsuri mirosind a floare,
Mă-mbăt privind, iar vinul şi tutunul
Halucinează clipa de fervoare.

Doar o secundă vântul depărtează
Un fald şi prin perdeaua tremurată,
Lumina strecurată desenează,
O dâră peste pielea-nfiorată.

Şi voluptuos strivind pe tine semnul
Cu trupul meu şi dăruirea noastră,
Răspundem nopţii ce-a trimis îndemnul
Prin draperii din catifea albastră.

DRUMEŢIA - de Irina Nedelciu

Sub mângâierea vântului de vară
Străbat poteca spre cascadă, iară
Cu gândul strămutat în amintiri
Şi c-o tristeţe vie, în priviri.

Pădurea mă întâmpină sfiosă
Cu şoapte răsucite-n frunza deasă
Iar cetina mă-mbată uşurel
Cu un parfum suav de conifer.

De odat' un susur se aude
Şi inima-mi pulseză şi îmi râde,
Înfiorată-n caldul sentiment,
Ce o îmbracă în iubire şi curent. 

Şi văd... cascada minunată
Ce mă asteaptă veselă şi înspumată,
Alerg spre ea, cu ochii-nlăcrimaţi
Şi o sărut, pe albul de spumaţi.

Nu te las, cerbule! – de Belean Maria

nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii
căutând seminţe
am vrut doar una cât o linte
cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii
imitând şuieratul trupurilor goale

o să-mi prind în păr umbra stejarului
căutând în somn pe ramul adus
de dorinţa mea nebună
la picioarele tale
lăstari

eiii şi ce dacă mereu am crezut
că în curtea mea va fi sărbătoare

atârnam ghirlande în colţuri
ca sărutul să nu se rănească
îi mai aud gâlgâitul
acum
peste granitul ceruit cu atâta migală
viaţa a căptuşit flori de piersici
prin peţiolul căruia se mai chinuie să treacă un cerb
morţi
care mă trag în iarbă
amintindu-mi că doar ramul mai e pe post de dădacă

nu te las cerbule
buzele mele vor fi barieră
pentru cel care vrea să să închidă ochii
melcului ce moare

Vinovat – de Zavoianu Vali

ea m-a iubit în felul ei cuminte
şi n-a cerut iubind, ceva în schimb
ce vinovat acum mi-aduc aminte
de liniştea-i plăpândă ca un nimb.

se linişteau furtunile din mine
când mâna-i pe obraz îmi poposea
ştia fără cuvinte să m-aline
şi fără să-i vorbesc ce simt ştia.

când tulburat de suferinţa zilei
uitam de ea scăldându-mă-n abis
strângea-n privire ca-n cutia milei
frânturi de-alint şi dor să-mi pună-n vis.

voiam s-o văd doar când simţeam durere
şi mă ierta că sunt aşa păgân
gustam flămând din buzele-i de miere
şi când plecam, scâncea să mai rămân...

o pedepseam pentru durerea-mi seacă
şi nu-mi păsa că poate îi e greu
şi-apoi strigam "mai lasă-mă şi pleacă"
şi-n loc să plece, rămânea mereu.

şi bântuiam nebun printre fantasme
cătând iubirea-n paturi de femei
pe care le minţeam cu mii de basme
nesocotind mereu iubirea ei.

cu cât voiam căldura, mi-era rece
iubirea mea... era un surogat
şi bântuiam mereu sperând că-mi trece
alunecarea asta spre păcat.

tot singur mă simţeam, pe rând, cu toate
şi mă hrăneam cu pasiuni de-o zi
sperând că poate una, dintre toate
iubirea ce-o râvneam mi-o oferi.

am irosit atât de multe-n viaţă
şi-atât de mic mă simt şi vinovat
acum când stau cu mine, faţă-n faţă
mă simt doar un nimic....nu un barbat.

acum o rog să vină să m-alinte
şi-aş vrea să mă mai ierte înc-o zi
să mă iubească-n felul ei cuminte
şi să-mi dea şansa să o pot iubi,

că n-aş vrea să ajung să dau dreptate
acelor vorbe grele din trecut
că punem preţ cu-adevărat pe toate
abia când am pierdut tot ce-am avut.

Umbre... de Lavinia Amalia

In umbra misterului ce ne viscoleste
O rara lumina,mereu ne uneste
Chiar de esti o epava,iar eu o ruina
Suntem visari intr-o mare senina
Rostiri de suflete de mult uitate
Inlantuite-n cercuri,acum pline de noapte.
Imaginea dispare in ceata diminetii
Cuvantul ,da mai multa crezare vietii.
Tabloul e uitat in seara de demult
Mai are rost,dar...oare, a avut?
Totul se stinge intr-un sunet mut...
Clipa se-ascunde-n umbre tot mai oarbe
Dezvaluind insiruiri concentrice de soapte.
Iar noi, ne dizolvam aripile in nori.
Si asteptam lumina imbratisatei zari...

în seara aceea - de Belean Maria

macul a înflorit cu adevărat. atunci am înțeles cum e să treci
dincolo de geam. erai preocupat să aprinzi lumânarea, să-mi
desenezi silueta umbrei pe peretele pictat în verde, desenul
să-ți umple golul din perne. nu erau cioburi. nu erau garduri.

vino, ziua aceea! să-ți simt respirarea dansând în păr, lasă
mătasea să treacă dincolo de marginea fricii, să fii azi, urmă să vii.
timpul tău să-mi mângâie fața arămie, slăbită de căldura depărtărilor.
îți aud pașii sărind peste violetul serii, adulmecând buzele aburinde.

marginea zâmbetului tău însetat atârnă povești pe lobul urechii.
sărutul pășește tot mai aproape, râvnind prospețimea bujorilor
din obraji. în depărtări, nechezatul cailor sălbatici trece tremurul
cu fața spre lună. ziua aceea mă-nvelește să dorm diafană.

Imposibila iubire - de Gabriela Dangu

Zi de zi am sa-ti apun, mai trist, `ntr-o alta viata,
Inchisa in mine pana-n zori, far` de lumina, plang,
Sa pot, plina de tine, sa-ti sarut fiecare dimineata,
Si roua de pe buze-ti, incet, in pumn s-o strang…

Iti mai rasar atunci cand pleci incet catre apus,
Lasandu-mi noaptea, cerul si dorinta
De-ati spune tot ce a ramas nespus
`ntre zi si noapte ramane neputinta…

Ma doare ziua …si noaptea ce-ntr-una ne desparte,
Intre noi doi e un noian de timp,
Putem doar sa murim, si-atunci am fi aproape,
De as putea ca vremea noastra in vesnicie sa o schimb…

Eu stiu ca vei pleca in fiecare noapte,
Odat` cu ea, amarnic, milenii am sa rasar,
Ma vei gasi, intr-una, zambindu-ti printre soapte,
Eu -ziua ta, tu - noaptea mea, macar…

Si doar atunci, o clipa, pe veci, ne vom iubi,
Mi-e frig si frica…ma doare al tau dor…
Macar o vesnicie ca ne-am iubit vom sti,
Fara de tine, iubitul meu, eu am sa pot sa mor…

Zâmbesc - Constantinescu Elena Iuliana

Zâmbesc.
Îmi este greu,
Nu vreau să mai simt durerea;
Încerc să ies din lupta cu sentimentele,
Să-mi încălzesc visul cu razele speranței;
Mâine poate va fi soare;
Mă simt încă bântuită de vântul rece al realității;
Privesc prin cristalul iubirii
Și nu văd nici o pată;
Realitatea îmi răscolește inima,
Și mai adaugă o cicatrice, de parcă nu erau destule;
Mă deschei la suflet,
Las sentimentele să plece:
Iubirea
Speranța,
Tristețea,
Uitarea,
Să uit că te-am strâns cu drag la piept,
Că ți-am șoptit dorul sufletului:
M-am aruncat în valurile iubirii,
Dar,
Nu i-am cunoscut adâncurile;
Zâmbind,
Încerc să uit.