In umbra misterului ce ne viscoleste
O rara lumina,mereu ne uneste
Chiar de esti o epava,iar eu o ruina
Suntem visari intr-o mare senina
Rostiri de suflete de mult uitate
Inlantuite-n cercuri,acum pline de noapte.
Imaginea dispare in ceata diminetii
Cuvantul ,da mai multa crezare vietii.
Tabloul e uitat in seara de demult
Mai are rost,dar...oare, a avut?
Totul se stinge intr-un sunet mut...
Clipa se-ascunde-n umbre tot mai oarbe
Dezvaluind insiruiri concentrice de soapte.
Iar noi, ne dizolvam aripile in nori.
Si asteptam lumina imbratisatei zari...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu