RUGACIUNE -IN MIEZ DE NOAPTE - de Cristina Maroiu

Doamne,
a venit vremea sa Te caut!

Bate de miezul noptii
si mi-au amortit picioarele
de-atatia spini,
cati mi s-au agatat
de talpi
si sangereaza adanc,
in oase!

Daca la Tine mai sper,
ca la ultima
gura de apa, istovita
de prea multa
desertaciune,
atunci adapa-ma!

Setea de Tine imi pustieste
cerul fruntii!

Cu fiecare particula,
Te chem, sa ma insotesti
in vremuri de restriste!
Nu-Ti cer semne,
Nu-Ti numar pasii pe nisip,
doar Te imbratisez,
in toate gandurile!

Stiu ca ma vei sustine
cu brat de Tata,
in zilele de maine
ce au sa vina,
din prinosul marinimiei
Tale,
mult-asteptat
Rasarit!

Ochii tăi… de Nicoară Nicolae-Horia

-a privi şi de a fi privită…

Ochii tăi frumoşi-tu ştii că sunt!
În ei suspină îngerii din cer,
Tot în pământ se uită, în pământ,
Pe timp de secetă, pe timp de ger.

Cu ce-i de vină lacrima sub pleoape,
Cu ce-i de vină bucuria ei,
Din pacea lor când vin să se adape
Boncăluind prin lume cerbii mei?

De ce ţi-e teamă şi de ce-i ascunzi?
Prin versul meu şi veşnicia doare!
Priveşte-mă cu ochii tăi flămânzi,
Și pune-mi în cuvinte sărbătoare!

Eu ştiu ce spun, nu-i gândul vinovat,
Din tot ce scriu nimic nu e ispită-
Nu e păcat, femeie, nu-i păcat
De-atâta frumuseţe risipită?!

Amăgiri - de Boris Ioachim

la urmă, în sleite-amintiri
Avem cele mai pure şi dulci trăiri,
Cosmetizate, fardate frumos,
Ca totul să pară cât mai duios.

Ce e trecutul? E doar amăgire –
Cu duioşie numită-amintire,
Căci fie trecut sau fie prezent
Când strigi: ”fericire!” se aude: “absent!”

Din naştere,chiar, visăm măreţie,
Sorbind speranţa, această beţie,
Din care treziţi, întru-un rece târziu,
Aflăm că ni-i traiul amar şi pustiu.

Şi-atuncea, privirea în noi o-nturnăm
Cu nostalgie, încercăm să visăm
Trecutele timpuri, de ani spălate –
Ca astăzi să pară imaculate.

Deşertăciune, de fapt, e-n trecut –
Ca şi-n prezentul banal şi ciufut.
Iar fericirea-i o piesă-ntr-un act,
Jucată pe faţă sau mai abstract.

… Şi, până la urmă, în vagi amintiri,
Aflăm, nu răspunsuri, ci doar regăsiri
Cu vieţile noastre – de astăzi, de ieri,
Punctuate de doruri, nestinse dureri…

Poemul din vis... de Nicoară Nicolae-Horia

Ne rugasem
să plouă...
Din poemul nescris,
din care
ți-am recitat azi-noapte
în vis,
mi-au mai rămas
dimineață
în zori,
doar aceste cuvinte,
celelalte
sunt scrum:
„aerul dintre noi
e tot
mai fierbinte,
de la tine
la mine
nu mai am niciun drum...”
Spală-mi privirea
cu rouă
și
adu-mi-le aminte
pe toate
acum...

Cedare - de Boris Ioachim

S-ar zice că, iubito, aproape orişicând -
Tu ai mereu dreptate, în vorbe şi în gând ...
Eu n-am nici o speranţă, măcar nu pot visa,
Să-mi fii, vreodată, alături – să fii de partea mea.

Nălucile visării, demult ne-au despărţit
Pe căi deosebite – ne-au dus, ne-au rătăcit -
Zadarnic cătăm, astăzi, pe cerul infinit
Să aflăm unde e steaua ce ne-a călăuzit.

Dar între timp, femei, eu am aflat - cumva
Că steaua vieţii mele nu e şi steaua ta
Şi că, de fapt, nimica - după o viaţă-ntreagă,
Nu ne-a legat, vreodată, oricât mi-ai fost de dragă.

Că dragostea e oarbă – o ştie orişicine -
Dar, astăzi, când cu-ncetul mă reîntorc în mine
Descopăr cu stupoare că, deşi, te-am iubit
Nu eşti nici pe departe ceea ce mi-am dorit.

Dar eu, fără de preget, încă-ţi mai spun „iubito” –
Iluzia iubirii, deplin, n-am părăsit-o...
Deşi, golul din suflet, cu mine-l umplu-ncet –
Îţi las părerea falsă că-n dragoste-s valet...

De n-am purta... de Boris Ioachim

De n-am purta-n noi despărţirile –
Urâte, triste sau indiferente,
Cum am simţi, profund, iubirile –
Şi am şti c-avem trăiri şi sentimente?

De nu am fi, ades, nefericiţi,
De nu am plânge şi n-am fi şi trişti,
Oare, n-am fi blazaţi şi plictisiţi? –
Succesu-i searbăd, când, deloc, nu rişti.

De n-am avea ploi, geruri şi ninsori
Şi, des, necazuri nu ne-ar încerca –
Ne-ar încânta mireasma unei flori,
Sau, primăvara, ne-ar mai bucura?

Viaţa de am şti cum s-ar sfârşi,
În pace, brusc, scârbavnic sau în chin,
Plini de angoase, zilnic, am trăi
Şi-n ochi n-am mai purta, nicicând, senin.

…Nu-i nici o despărţire fericită –
Poate, doar cele care, de trecut,
Te fac să uiţi de-aleanuri şi ispită
Şi umilinţele ce te-au durut.

Prieteni, pur şi simplu, să trăim
Fiece zi, a vieţii, cu temei;
Cum va fi mâine, hai, să nu gândim –
Ajungă zilei răutatea ei…

Aprinsa vară… - de Adrian Gelu Radu

Flux de murmur curge fluturii albi,
ca briză de lumină blândă de vară,
în aromă naturală de pajişti cosite,
picurând viaţa-n atemporală nuanţă…

Balerină, pluteşte vara ca o lebădă
cu aripi de crin stropite din fântâni,
iar şerpii verzi dansând pe fluiere
sâsâie zâmbind, bondarilor zumzet…

Soarele străluceşte-n ploaie de aur,
spărgând intervale prin albaştrii nori,
recompensă de dulce repaus holdei
sigilate de către mâna unui secerător…

Cupele-păstăi de întuneric noaptea,
înghit cu aripile lor negre de catifea,
spirite verzi-umbre ce apar sub Lună,
dând slobod parfumului verii aprinse…

Foc de paie-n vară… de Adrian Gelu Radu

Cândva,
zâmbet căprui
expodă-n iubire de vară
- o simplă fantezie!...

Atunci,
un cânt divin
răsună-n inima de vară
- o simplă fantezie!...

Fierbinte,
foc de paie
s-aprinse-n iubirea de vară
- o simplă fantezie!...

Respiraţie,
în lanul copt
cosit-n jurăminte de vară
- o simplă fantezie!...

Strălucire,
fulger de iubire
tunând-n tornada de vară
- o simplă fantezie!...

Amăgire,
triste gânduri
scrise-n veche pagină de vară
- o simplă amintire!...

Nașterea poemului... de Nicoară Nicolae-Horia

Scrie-mă,
Îmi spune el,
Cuvântul
Și hârtia se umple
Duh.
Așa se naște,
Fericit și singur,
Poemul.
Leagănă-i surâsul
Pe brațele
Tale,
Până se înalță
În
Văzduh...

ajung întrebările – de Belean Maria

să măsoare totul
sărutându-mi părintește fruntea
Dumnezeu este mereu o trecere
niciodată nu s-a oprit
ca să-l întreb
ce culoare sau gust au tihna cerului

există oare un design
încrustat în lentile de de culoare albastră
care ar putea semăna cu nesfârșirea?

n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări
nu mai vreau
va fi doar una limpede
care deschide albastrul în palmă
când aduce răsăritul din poveste
când fuioare torc trăiri în vești colorate
țesând cel mai deosebit borangic
săgețile șoaptelor
își deșiră simțurile în tablou
și melodia lunii e stratificată între albul și roșul rugului

într-un final
pe tâmpla copacului dezosat de frunze uscate
adoarme vântul
gustul deznădejdii

tu nu poți face asta
nu ști să asculți
dar mai ales
cu nepăsare
strivești cântecul