să măsoare totul
sărutându-mi părintește fruntea
Dumnezeu este mereu o trecere
niciodată nu s-a oprit
ca să-l întreb
ce culoare sau gust au tihna cerului
există oare un design
încrustat în lentile de de culoare albastră
care ar putea semăna cu nesfârșirea?
n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări
nu mai vreau
va fi doar una limpede
care deschide albastrul în palmă
când aduce răsăritul din poveste
când fuioare torc trăiri în vești colorate
țesând cel mai deosebit borangic
săgețile șoaptelor
își deșiră simțurile în tablou
și melodia lunii e stratificată între albul și roșul rugului
într-un final
pe tâmpla copacului dezosat de frunze uscate
adoarme vântul
gustul deznădejdii
tu nu poți face asta
nu ști să asculți
dar mai ales
cu nepăsare
strivești cântecul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu