Daian Daniel - Uneori trotuarele mele ţipă liniştea

 dacă te-aş alerga fără încetare în culmea spinării
 ar creşte din tine drumuri de picioare
 care nu zornăie când se alintă în pulpele frumos arcuite
 ale pământului crescut pe sub unghie ca un fluture orb
 ieri am plecat să preaslăvesc marginea drumului încălţat
 într-un decembrie timorat
 însă nu am luat în calcul destinaţia oamenilor
 care se scurgeau înaintea mea cu orele împachetate grijuliu
 într-un staniol aproape smuls de culoare
 drept urmare
păşeam tiptil printre aceşti înfometaţi de voci ruginite
 şi nu mă auzeam zvâcnind dureros în tâmpla intersecţiei
din creştetul primului bloc de piatră neşlefuită
ce părea a fi
o altă gară plină de obosiţi care faceau autostopul
însetaţi de ziua tremurată a neoanelor întortocheate
pe străzile cu tălpi deşirate în mereu alt anotimp de trotuare

Daian Daniel - Aproape adio

îmi urlă în creieri entuziasmul tău
de a pleca în vârful pământului
parcă ar mai conta că nu mă mai regăsesc
în nicio propoziţie

tu şi treptele alea nenorocite

în fond
nu facem nimic altceva decât de a urca şi coborî din noi
ne ancorăm fiecare în realitatea celuilalt şi ne încurajăm
fericirea circulară până nu se mai cresc rădăcini
din coatele cercului

apoi iar aşteptăm
să ne infestăm unul pe celălalt cu bătrâneţe

minute incredibil de alungite în călcâie
au încărunţit ultimul paragraf

poate
mă vei mai ţine încă odată în palme
înainte de a pleca

Mihaela Aldea - Gravitaţie

meteorit gravitează
pe orbita deşertului glaciar
dintr-un gând răstignit
înainte de-a mă naşte pe mine din mine

te-am lăsat să mă ciopleşti
după ce m-ai zidit
lespezi reci ai adunat din călcâie de rădăcini
ce-au pătruns îngheţate în albie virgină

umărul niciodată nu ţi-a ieşit
rotunjimi nu încetau să înţepe
perfectul rotund
pe întindere de alb

singurul ţipă culoare gângavă
scăpat din năvodul de timp
netrecut prin secunde
numărate de ochi fără noapte.

din suflet ai sculptat ţurţure
necuvinte mi-au înjunghiat
inima
în singura noapte polară
de eternitate.

Daian Daniel - Iubeşte-mă până mor în fiecare zi

când te-am auzit râzând ultima dată
ne aflam în căminul de proscrişi la viaţă
şi afară era un frig de crăpau inimile în noi
restul celor aproape vii
dar nu aveam timp de amintiri cu lacrimi în buzunare
toate luminile erau de un căprui molatic căzut în letargia
unor zburători ce se grăbeau îngereşte
să ne prindă din urmă chibzuinţa de care ne umplem paşii
ce-i târâm după noi orbeşte
aveai optsprezece primăveri necoapte înaintea mea
şi pentru asta îţi chinuiam alergatul în mijlocul nopţii
până îţi înmugureau obrajii de culoarea sângelui
te muşcam de sânii îngrămădiţi de teamă
dar tu alergai stradă după stradă şi
anotimpuri în caldarâmuri nespălate trupuri
nu se mai recunoşteau niciunul de atâtea chipuri rostogolite
ne avem din vis visarea cu ochiul larg deschis în centrul frunţii
adormirea ne urlă iubirea din gura fără dinţi
oare până când mai alergăm alergarea din vârful genunchilor
nedrept înclinaţi de plângere la marginea ultimului văzduh
tu din mine
eu rămas plămân de singurătate

Zavoianu Vali - Rugaminte

Astazi voi merge-am decis
Spre orizonturi deschise
Din magazinul de vise
Sa imi mai cumpar un vis.

Nu mai bani nici de paine
Dar imi permit sa visez
Soarele sa mi-l asez
In dimineti si in maine.

Nu pot s-adun lucruri desarte
Visarea e tot ce mai am
Ma-mbrac in acest amalgam
In drumul ce duce departe.

Depun toata viata simbria
In contul din suflet deschis
Banuti ca sa-mi cumpar un vis
Si ca sa-mi traiesc nebunia.

Si de-aveti raspuns la-ntrebare
Pe unde gasesc azi deschise
Mai noi magazine de vise
Sa-mi scrieti va rog o scrisoare.

21.11.2011, Z.V.

Zavoianu Vali - Vesnicului indragostit

Pentru ca nu am alt cadou cum sa-ti fac, dar am vrut sa iti daruiesc ceva, azi, de ziua ta, Nelu Aloas, iti spun LA MULTI ANI! din suflet, iti urez sanatate si fericire alaturi de familia ta si poezia asta scrisa azi, ti-o daruiesc.

Scari catre cer ridicate
Vise pierdute-n zenit
Toate din tine-s plecate
Iarasi in tine-au venit.

Un zambet si melancolia
De talpa ta goala-s legate
Se-asterne pe drum nebunia
Din visele tale uitate.

Umbra de timp ce te-mbraca
Vesnicule indragostit
Drum prin lumin-o sa-ti faca
Tie, acel ce-ai iubit.

Si cand tarziu va sa fie
Drumului tau, soapta calma
Visul din vis va sa-nvie
Sufletul scos azi in palma.

Si vei mai scrie pe tample
Drumului tau pribegire
Esti ce a fost sa se-ntample
Esti un nebun de iubire.

Gavril Cati - Vorbe simple

sotului meu Volodea

Sunt vorbe simple ce-as dori sa iti soptesc
Cand sunt cu tine privind cerul din gradina
Cand te imbratisez fierbinte, pamantesc
In timp ce luna ne acopera-n lumina.

Sunt si taceri ce as dori cu drag sa-mpart
Atunci cand amandoi stim foarte bine ce urmeaza
Caci suntem gand la gand inca din start,
Si pana si privirile ni se-mbratiseaza.

Sunt multe clipe ce-as dori sa le petrec
Cu tine doar, si nu in gand ci-n realitate,
Mici fericiri care-mpreuna se intrec
Sa-mi umple sufletul cu-n pumn de nestemate.

Sunt vorbe simple ce-as dori sa iti soptesc
Dar pline sunt de dor si de-ntelesuri
Caci tu esti cel pe care il iubesc
Mai mult decat pot sa iti spun in versuri.

Mihaela Aldea - De toamna

Afară-i toamnă şi în gând,
Natura toată este nudă...
Doar, vântul şuier-un descânt
Pe care, nimeni nu-l ascultă.

Copacii au murit de vii
Şi n-au sicrie ca să plece...
În noaptea ploilor târzii,
Când totul e pustiu şi rece.

Iar picăturile pe geam
În treacăt, scrijelesc poeme
Când eu, cuvinte nu mai am...
Şi vise, nu-mi mai curg prin vene.

O nostalgie ucigaşă,
Pluteşte-ntr-un suspin de-o clipă...
Încerc să mă adun acasă,
Pe-a dorului tristă aripă.

Pământul astăzi mi-e suspin,
De dorul clipelor cu viaţă
Eu, ţie vară mă închin
În toamna mea, tu-mi dai speranţă.

De ce-s aşa, nici eu nu ştiu...
Când Toamna străjuie poteci,
Făcându-mi cerul iarăşi gri(u)
Lumină-mi din pleiade reci.
..

Ce e omul ?

Ce e omul pe-asta lume?
E scanteie de divin
E un inger fara nume
E si floare si pelin.

Ce e omul? E un clopot
Care bate-a lumii viata
In biserici scrise-n suflet
Si-n a firii dimineata.

Ce e omul? O padure
Un copac, un cer, o frunza
Tot ce poate sa indure
Intr-un zbor pictat pe-o panza.

Ce e omul? E un cantec
E si dulce si amar
E cuvantul din descantec
Si-al iubirii vechi hotar.

Omul e o radacina
De bazalt, cum sunt si eu
E-o farama de lumina
Si copil de Dumnezeu.

21.11.2011, Z.V.

Petre Violetta - Eşti...

Aluneci ca o undă de lumină
Pe cerul nedeschis din asfinţit
Eşti ploaie de albastru şi alint
Tăcută întrebare pe-a mea vină...
Eşti răsăritul verdelui sub pleoape
În dimineţi în care chem tăceri
Din temeri nesfârşite ce-au plâns ieri,
La braţul tău uitat în somn, aproape...
Eşti toamna ce mă-ndoaie sub căderi
De frunze adormite-n dor şi ceaţă,
Eşti gândul meu timid ce se agaţă
De-un colţ de cer ascuns printre păreri...
Eşti nebunia florilor de mai
Dansând îmbrăţişate-n nopţi târzii
În taina lor te-aştept din nou să vii
Şi lângă mine,până-n toamnă să mai stai!
Eşti cântecul din sărbătorile de iarnă,
În jurul bradului te simt şi te miros,
Colindul mi te-aduce drăgăstos
Când peste toate fulgii-ncep să cearnă...
Eşti liniştea din valul ce se-aşterne
Pe urma paşilor iubirilor de-o vară;
Acolo te-am lăsat ultima oară
În locul căutărilor eterne...