Mihaela Aldea - De toamna

Afară-i toamnă şi în gând,
Natura toată este nudă...
Doar, vântul şuier-un descânt
Pe care, nimeni nu-l ascultă.

Copacii au murit de vii
Şi n-au sicrie ca să plece...
În noaptea ploilor târzii,
Când totul e pustiu şi rece.

Iar picăturile pe geam
În treacăt, scrijelesc poeme
Când eu, cuvinte nu mai am...
Şi vise, nu-mi mai curg prin vene.

O nostalgie ucigaşă,
Pluteşte-ntr-un suspin de-o clipă...
Încerc să mă adun acasă,
Pe-a dorului tristă aripă.

Pământul astăzi mi-e suspin,
De dorul clipelor cu viaţă
Eu, ţie vară mă închin
În toamna mea, tu-mi dai speranţă.

De ce-s aşa, nici eu nu ştiu...
Când Toamna străjuie poteci,
Făcându-mi cerul iarăşi gri(u)
Lumină-mi din pleiade reci.
..